Japonia a impus sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei. Astfel, bunurile a 398 de cetățeni ruși au fost înghețate, printre persoanele vizate numărându-se și cele două fiice adulte ale președintelui Vladimir Putin, Katerina Tikhonova și Maria Vorontsova, precum și soția și fiica ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, Maria Lavrova și Ekaterina Vinokurova, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor de Externe al Japoniei, relatează CNN.
Societe Generale, grup francez care deține și BRD, va renunța la operațiunile din Rusia, după ce a ajuns la un acord pentru vânzarea întregului pachet de acțiuni deținut la Rosbank către Interros Capital.
Statele Unite ar putea impune sancțiuni copiilor adulți ai președintelui rus Vladimir Putin încă de miercuri, potrivit unui oficial occidental familiarizat cu planurile, relatează CNN.
Statele Unite ar putea impune sancțiuni copiilor adulți ai președintelui rus Vladimir Putin încă de miercuri, potrivit unui oficial occidental familiarizat cu planurile, relatează CNN.
Italia a confiscat un Mercedes-Maybach S650 Guard VR10, o limuzină blindată neagră în valoare de 600.000 de euro, ce îi aparține oligarhului rus Alișer Usmanov, unul dintre apropiații președintelui rus Vladimir Putin, relatează Business Insider.
Guvernul german anunță că președintele rus Vladimir Putin i-a dat asigurări cancelarului german Olaf Scholz că Uniunea Europeană (UE) poate plăti în continuare gazele naturale rusești în euro și nu în ruble, așa cum a ordonat recent liderul de la Kremlin, relatează AFP.
Miliardarul rus Roman Abramovici, obligat să treacă la vânzarea clubului de fotbal Chelsea Londra în urma sancțiunilor impuse de Occident, s-a întâlnit în secret cu președintele rus Vladimir Putin și i-a înmânat un bilețel scris de mână de către președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, conform The Times.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia a devenit o victimă a „culturii anulării” (cancel culture), „la modă în Occident”, relatează Interfax.
Președintele rus Vladimir Putin a susținut un discurs pe principalul stadion din Moscova, în fața a 200.000 de spectatori veniți pentru un concert de „Ziua reunificării Crimeei cu Rusia”. Cu această ocazie au loc concerte grandioase în mai multor orașe din Rusia, pe stadioane.
Statutul regiunii Donbas și al Crimeei se numără printre cele mai dificile subiecte care trebuie abordate în tratativele dintre Kiev și Moscova și pentru care președintele rus Vladimir Putin afirmă că vor fi necesare negocieri directe între el și omologul ucrainean Volodimir Zelenski, notează BBC, citând un oficial turc care a asistat la o convorbire telefonică între Putin și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
Președintele rus, Vladimir Putin, i-a numit pe rușii pro-occidentali ”trădători naționali” din a ”cincea coloană”, care ”nu pot trăi fără stridii și libertatea de gen”, în cadrul unui discurs televizat, conform CNN.
Senatul Statelor Unite a adoptat, în unanimitate, o rezoluție prin care îl condamnă pe președintele rus, Vladimir Putin, drept criminal de război, o demonstrație rară de unitate în Congresul profund divizat, relatează Reuters.
Președintele rus Vladimir Putin a spus că există anumite schimbări pozitive în discuțiile cu Ucraina, potrivit TASS și Reuters.
Președintele rus Vladimir Putin nu va refuza o întâlnire cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski în vederea dscutării unor probleme ”specifice”, a anunțat ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, relatează Reuters.
Fostul cancelar german Gerhard Schröder, apropiat al lui Vladimir Putin, este vizat în Germania de o plângere pentru "crime împotriva umanității", informează AFP.
Partidul Rusia Unită al lui Vladimir Putin cere o naționalizare a întreprinderilor care și-au încetat activitatea în Rusia, în urma sancțiunilor impuse de Occident Moscovei din cauza invaziei Ucrainei, denunțând o ”înjunghiere pe la spate”.
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat luni o lege care permite confiscarea conturilor bancare ale demnitarilor dacă depozitele bancare ale acestora sunt mai mari decât veniturile lor declarate în ultimii trei ani și există indicii că ar fi obținute ilegal, anunță publicația elenă Capital, care citează presa de stat de la Moscova.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și omul de afaceri rus Arkadi Rotenberg au fost îndepărtați din toate pozițiile deținute în cadrul Federației Internaționale de Judo (IJF), a anunțat organizația condusă de austriacul de origine română Marius Vizer, citată de Reuters
Președintele rus Vladimir Putin a acuzat autoritățile ucrainene de eșecul operațiunilor de evacuare a civililor din Mariupol și Volnovaha, informează L’Equipe.
Secretarul american de stat Antony Blinken consideră că lui Vladimir Putin „îi e sortit să piardă” în Ucraina, dar că e posibil ca războiul să mai dureze, iar suferința e reală. Oficialul SUA spune de asemenea că a primit „rapoarte foarte credibile” care conțin date conform cărora Rusia s-ar putea face vinovată de crime de război, dar aceste date trebuie investigate de către instituțiile abilitate.
Președintele francez Emmanuel Macron a vorbit, duminică, la telefon, cu liderul rus Vladimir Putin, convorbire care a durat o oră și 45 de minute, a anunțat Palatul Elysee, potrivit Le Figaro.
Președintele rus Vladimir Putin a afirmat, sâmbătă, că nu intenționează să instituie legea marțială în Rusia, informează Le Figaro.
Președintele Vladimir Putin a vorbit în cadrul unei ședințe de guvern difuzată pe canalul de știri Rossiya 24, controlat de stat, și i-a avertizat pe cei care se opun acțiunilor Rusiei în Ucraina ”să nu agraveze situația” prin impunerea unor sancțiuni suplimentare asupra țării sale, relatează BBC.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a rămas fără centura neagră la taekwondo, după ce federația internațională de specialitate a decis să-i retragă această distincție oferită în 2013.
Președintele Vladimir Putin a ordonat armatei ruse să pună în stare de alertă maximă forțele de descurajare nucleară, transmit agențiile Reuters și AFP, citate de HotNews.