Consiliul de Supraveghere al Volkswagen Group s-a reunit la sfârșitul săptămânii trecute pentru a discuta noile proiecte dar mai ales vechile proiecte amânate ale grupului. Celebrul model Trinity, de la VW, Artemis de la Audi, dar și proiectul Cariad pentru un software dedicat Audi și Porsche s-au numărat printre subiecte.
Al doilea cel mai mare grup auto din lume, Volkswagen, a reușit să depășească 8 milioane de autovehicule vândute în 2022, în pofida estimărilor pesimiste, însă rezultatul este mai mic decât cel din 2021 și îndepărtează compania de principalul rival, Toyota.
Anul acesta nu se poate vorbi despre acțiunile producătorilor auto cu cea mai bună performanță, ci de acțiunile care nu au scăzut la fel de puternic ca piața.
Adunarea Generală Extraordinară a Volkswagen AG a avut pe ordinea de zi aprobarea unor dividende speciale calculate în virtutea listării pe bursă a mărcii Porsche. Dividendele reprezintă jumătate din valoarea acțiunilor vândute.
Herbert Diess, cel care a condus grupul Volkswagen timp de aproape 7 ani și a fost schimbat din funcție la 1 septembrie, în urma unor tensiuni interne, a fost propus președinte al Infineon, companie germană de semiconductori și electronice, desprinsă din Siemens.
Volkswagen Group a anunțat noi schimbări de management, impuse de noul CEO, Oliver Blume, numirile anunțate fiind motivate de necesitatea de coordonare mai bine între mărci și divizii. Una dintre mutările importante este numirea șefului designului Porsche în funcția de designer șef peste toate mărcile grupului.
Grupul auto german Volkswagen și grupul italian de utilități Enel au anunțat că vor investi câte 100 de milioane de euro fiecare într-un joint venture denumit Ewiva, care va construi 3.000 de stații rapide de încărcare a automobilelor electrice în Italia, transmite Reuters.
Un judecător din SUA a acordat aprobarea finală unui acord de acțiune colectivă în valoare de cel puțin 80 de milioane de dolari, pentru a soluționa reclamațiile că Volkswagen și divizia sa Porsche au alterat datele referitoare la emisiile și economia de combustibil pentru 500.000 vehicule Porsche în Statele Unite, transmite Reuters.
Marca Volkswagen va produce în Europa numai mașini electrice, din 2033, a declarat directorul general Thomas Schaefer, angajându-se să respecte data stabilită în obiectivul său anterior pentru perioada 2033-2035, transmite Reuters.
Vânzările de vehicule electrice ale grupului Volkswagen au crescut rapid în ultimul trimestru, aducând rezultatele companiei la un nivel peste cel de anul trecut, însă vânzările totale ale grupului (electrice plus combustie) sunt în continuare mai mici decât anul trecut, după nouă luni.
Livrările Volkswagen au crescut cu puțin peste 10% în trimestrul al treilea, pe măsură ce problemele lanțului de aprovizionare s-au atenuat, dar pe ansamblu au scăzut cu 12,9% în acest an, la puțin peste 6 milioane de vehicule, transmite Reuters.
Volkswagen intenționează să facă o investiție masivă în societatea sa mixtă din China pe segmentul de software, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Un anunț oficial este așteptat săptămâna viitoare, dar investiția ar depăși un miliard de euro.
Acțiunile Porsche au coborât sub prețul de IPO, la trei ședințe de la listare, cedând presiunilor pieței pe care Volkswagen le-a sfidat prin continuarea celei mai mari oferte publice inițiale din Europa din ultimii peste 10 ani, scrie Bloomberg.
Grupul auto german Volkswagen ar putea transfera activitățile de producție din Germania și Europa de Est dacă problemele în aprovizionarea cu gaze naturale vor continua, ultimul semn potrivit căruia criza energetică declanșată de invadarea Ucrainei de către Rusia riscă să modifice peisajul industrial al Europei, transmite Bloomberg.
Volkswagen Group a dat publicității informațiile oficiale referitoare la listarea Porsche AG în perioada următoare. Compania a fost evaluată până la 75 de miliarde de euro, pe baza prețului anunțat pentru acțiunile ce vor fi listate.
Consiliile de conducere și de supraveghere ale Volkswagen se vor reuni pentru a discuta dacă listarea mult așteptată a mărcii de mașini sport Porsche ar trebui să aibă loc la sfârșitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie, a anunțat producătorul auto, citat de Reuters.
Grupul german Volkswagen și producătorul franco-italian de cipuri STMicroelectronics vor dezvolta împreună un nou semiconductor, pe fondul crizei globale a microcipurilor care a tensionat lanțul de aprovizionare al industriei auto, au anunțat companiile, transmite Reuters.
CEO-ul gigantului auto german Volkswagen, Herbert Diess, a încercat să liniștească îngrijorările cu privire la vânzările de vehicule electrice și aprovizionarea cu semiconductori, afirmând că termenele de livrare pentru vehiculele electrice vor fi mai scurte pe parcursul acestui an, transmite Reuters.
Șeful grupului Volkswagen a anunțat în cadrul întâlnirii cu angajații companiei că mărcile Volkswagen și Audi își vor separa activitățile de dezvoltare de software necesar noilor generații de mașini, autonome și conectate. Motivul este dat de viteza de dezvoltare diferită de care ar avea nevoie fiecare marcă. Diess a precizat, potrivit Automobilwoche, că separarea va fi temporară, iar scopul stabilit inițial, acela de a uniformiza software-ul pentru toate mrăcile din grup rămâne valabil.
Acordul UE privind interzicerea comercializării de noi autoturisme echipate cu motoare pe ardere internă începând din 2035 este dificil, dar un obstacol mult mai redutabil va fi producerea unui număr suficient de baterii pentru a alimenta vehiculele electrice de care va fi nevoie în urma noilor reglementări, a afirmat Arno Antlitz, director financiar al Volkswagen, transmite Reuters.
Thomas Schafer va deveni, la 1 iulie, noul director al mărcii Volkswagen și va conduce în același timp și grupul de mărci de volum din cadrul VW Group, pentru a le putea coordona și a genera sinergii importante. Schaffer spune, cu doar câteva zile înainte de preluarea funcției, că mărcile vor lucra în proiecte comune de dezvoltare și mai puțin individuale.
Volkswagen va plăti 193 de milioane de lire sterline (242 de milioane de dolari), ca parte a unui acord extrajudiciar, către aproximativ 91.000 de clienți britanici, în așa-numitul scandal ”dieselgate” izbucnit în 2015, transmite Reuters.
Volkswagen a demarat producția lui ID.4 în a doua uzină din Germania și anunță că va crește astfel volumul de autovehicule electrice livrate. Constructorul țintește 1,2 milioane de mașini electrice produse anual, peste volumul vândut de Tesla.
Volkswagen intenționează să construiască în acest an 800.000 de mașini complet electrice, în întreaga lume, și 1,3 milioane în 2023, a anunțat producătorul auto, în timp ce lucrează pentru ca jumătate din producția sa globală să fie complet electrică până în 2030, transmite Reuters.
Volkswagen a făcut un anunț surprinzător potrivit căruia pregătește lansarea unui pick-up electric pe piața din SUA și a unui SUV, cu ajutorul brandului istoric Scout. Mai mult, VW intenționează să fondeze o nouă companie care va reprezenta „o nouă entitate, administrată independent”.