Scăderea pieței de lacuri și vopsele decorative, destinate consumatorului final, s-a accentuat în acest an la 9%, în volum, și va avea impact asupra cifrelor de afaceri ale companiilor, spune Bogdan Pîrvu, CEO-ul EVOLOR, jucător cu vânzări anuale de aproape 20 de milioane de euro.
Grupul american Axalta, unul dintre principalii producători de vopsele la nivel global, a intrat în România, relevă date analizate de Profit.ro.
După un proces desfășurat pe parcursul a 19 ani, trei producători de vopsele au acceptat să plătească 305 de milioane de dolari, într-un acord cu ținutul California și autorități municipale, pentru a elimina riscurile de otrăvire provocate de vopseaua pe bază de plumb care există încă în locuințele vechi, transmite Reuters
Producătorul de lacuri și vopsele Policolor-Orgachim, fosta Întreprindere de Lacuri și Vopsele București, își mută fabrica în vestul Bucureștiului, pe Bulevardul Timișoara, urmând ca producția să înceapă în aprilie 2019, reprezentanții companiei susținând totodată că nu există planuri pentru vânzarea companiei.
Tranzacția prin care compania AkzoNobel din Olanda preia producătorul român de vopsele Fabryo, incluzând două fabrici și șase centre de distribuție, a fost finalizată, fiind emise toate avizele.
Tranzacția prin care compania AkzoNobel din Olanda preia producătorul român de vopsele Fabryo, incluzând două fabrici și șase centre de distribuție, este analizată de Consiliul Concurenței, a anunțat astăzi instituția.
Compania AkzoNobel din Olanda a preluat producătorul român de vopsele Fabryo, tranzacția incluzând două fabrici și șase centre de distribuție.
Grupul Policolor-Orgachim a înregistrat, în primele nouă luni ale anului, afaceri consolidate de 47,3 milioane de euro, în creștere cu 6% față de perioada similară a anului trecut, incluzând vânzările de lacuri și vopsele, rășini și produse chimice produse în fabricile din România și Bulgaria.
Consiliul Concurenței a sancționat 82 de companii de pe piața de lacuri și vopsele (4 producători și 78 distribuitori) cu amenzi în valoare totală de 12,2 milioane de lei (circa 2,71 milioane euro), în cadrul a patru investigații având ca obiect întelegeri anticoncurențiale între Deutek, National Paints Factories Company, Policolor și Swarco Vicas și distribuitorii lor pentru stabilirea prețului de revânzare a produselor și/sau împărțirea piețelor de desfacere în perioada 2004-2010.