Competiția dintre VW și Tesla pe piața germană a mașinilor electrice a fost câștigată de compania germană, potrivit datelor oficiale anunțate de autoritățile germane.
Northvolt, compania suedeză de baterii electrice în care grupul VW se numără printre investitorii importanți, a obținut 5 miliarde de dolari sub formă de împrumut, pentru a-și extinde fabrica din nordul Suediei.
Constructorul german VW continuă programul de reducere a cheltuielilor și de creștere a profitabilității cu o reașezare a sistemului de salarizare în companie, inclusiv în zona de management. O serie de informații publicate de presa germană arată că primul pas este anularea primelor și creșterilor de salarii.
Volkswagen a anunțat rezultatele de vânzări pentru anul 2023, care confirmă faptul că Toyota rămâne în continuare cel mai mare producător auto din lume, pentru încă un an. Creșterea grupului VW nu a fost suficientă pentru a depășit compania japoneză.
Volkswagen va lansa în acest an un face-lift al celebrului Golf, care va veni însă cu o premieră în privința cutiei de viteze. Pentru prima dată în istorie, modelul compact aflat la ultima generație cu motor cu combustie nu va mai propune o cutie manuală.
Brandul VW a reușit să-și majoreze vânzările în anul 2023, dar procentul cu care a crescut a fost mai mic decât așteptările pieței, la început de an. Pe segmentul de mașini electrice, marca a obținut un rezultat istoric.
Într-o competiție acerbă cu Tesla și cu celelalte companii care produc mașini electrice, Volkswagen a anunțat lansarea unei campanii care are ca scop acoperirea subvenției pentru mașini electrice din Germania, anulată pe neașteptate în luna decembrie. Pentru luna ianuarie, ID.3, ID.4 și ID.5 sunt mai ieftine cu până la 8.000 de euro.
Unul dintre marii producători de componente electronice pentru industria auto, Siemens AG, a cumpărat o flotă de 1.000 de automobile electrice de la Volkswagen, pentru a-și suplimenta parcul auto.
Orizontul de timp în care bateriile solid state, cu electrolit în stare solidă, vor fi utilizate în producția de serie pe automobilele electrice începe să se apropie. VW Group a testat deja primele baterii solid state și anunță rezultate promițătoare.
Elli, companie specializată în încărcarea automobilelor electrice, fondată și deținută de Volkswagen Group, și-a atins ținta stabilită pentru acest an, în privința numărului de puncte de încărcare, având în acest moment stații în aproape toată Europa, cu excepția României.
Negocierile și discuțiile interne pe marginea planului de restructurare, care ar trebui să generez eeconomii majore și o creștere a marjei de profit la 6,5% au ajuns la final, după cum a anunțat CEO-ul brandului VW, Thomas Schafer.
Volkswagen a dezvăluit faptul că viitorul model de clasă B, complet electric, anticipat de conceptul ID.2all, va avea o caroserie SUV. Dezvăluirea a fost făcută printr-o imagine de tip teaser, descrisă drept „first preview”.
Piața de automobile electrice a continuat să crească în luna noiembrie, stimulată de subvențiile Rabla Plus, în timp ce vânzările de mașini cu motoare cu benzină și diesel au scăzut în penultima lună a anului, dând semnale clare că piața a ajuns la un nivel de saturare.
Grupul Volkswagen a decis să cedeze procesul de dezvoltare a mașinilor mărcii Scout, pe care urmează să o lanseze în SUA, producătorului de componente Magna Steyr, care are o experiență bogată în producția de mașini sub licență.
Modelul VW ID.7 a fost lansat săptămâna aceasta în toată Europa, inclusiv în România, cu prețuri care depășesc 50.000 de euro. Mașina reprezintă un veritabil urmaș electric al lui Passat și este cel mai scump automobil electric din familia VW, depășind pe aproape toate piețele SUV-ul ID.5. Versiunea chineză va fi însă produsă local și va avea prețul aproape la jumătate.
Oliver Blume, CEO-ul VW Group, a declarat că nu s-a luat încă decizia de a construi o mașină electrică de 20.000 de euro, în cadrul companiei pe care o conduce, deși anterior șeful mărcii VW, Thomas Schafer, declarase că se lucrează la acest automobil. Prima țintă a mărcii este mașina electrică de 25.000 de euro.
Informațiile neoficiale apărute în ultimele zile pe marginea unor discuții pe care Renault și VW le poartă în vederea unui potențial parteneriat au fost confirmate parțial de compania franceză, care a recunoscut că discută cu mai multe companii.
Cu ajutorul radarelor care echipează deja cele mai noi automobile, VW a pus la punct un sistem care poate împiedica producerea unor accidente grave, în care victime cad bicicliști sau motocicliști.
Prețul automobilelor electrice a scăzut sistematic în China, în ultimii șapte ani, în timp ce în Europa s-a menținut constant și chiar a crescut în ultimul an, pe fondul crizei de semiconductori. O analiză a evoluției priețurilor vehiculelor electrice arată că în loc să se micșoreze distanța dintre prețurile motorizărilor cu combustie și cele electrice, aceasta s-a mărit în Europa și SUA.
Doi dintre cei mai mari constructori auto din Europa ar putea dezvolta în comun un automobil electric low-cost, pentru a putea face față concurenței tot mai puternice venită din China. VW și Renault discută despre o astfel de colaborare, potrivit presei germane.
Pickup-ul Ford Ranger a fost declarat de jurului competiției „International Pick-up Award” cel mai bun pick-up al anului 2024, fiind a treia oară când acest model cucerește marele trofeu. Premiul a fost acordat în egală măsură și modelului VW Amarok, care este, de fapt, aceeași mașină, produsă de Ford în propria uzină din Africa de Sud.
Northvolt, compania suedeză de baterii electrice în care grupul VW se numără printre investitorii importanți, a anunțat dezvoltarea unei baterii revoluționare pe bază de sodiu, care va putea înlocui bateriile Li-Ion și va reduce dependența de metalele rare.
Porsche SE, compania prin care familiile Porsche și Piech își exercită controlul la Volkswagen Group, a înregistrat în primele trei trimestre ale acestui an o scădere a profitului cu un miliard de euro, din cauza rezultatelor companiilor deținute, VW AG și Porsche AG.
Problemele de aprovizionare cu motoare electrice a determinat Volkswagen să oprească producția de vehicule în uzina din Zwickau, pentru o perioadă de trei săptămâni. Compania încearcă să găsească soluții pentru a aduce motoare din altă parte.
Stellantis a reușit să se poziționeze pe locul al doilea în Europa, pe segmentul de autovehicule electrice, după VW, în primele 10 luni ale anului, având în același timp o poziție secundă pe toate segmentele de vânzări și locul 1 pe segmentul LCV.