Modelul VW ID.7 a fost lansat săptămâna aceasta în toată Europa, inclusiv în România, cu prețuri care depășesc 50.000 de euro. Mașina reprezintă un veritabil urmaș electric al lui Passat și este cel mai scump automobil electric din familia VW, depășind pe aproape toate piețele SUV-ul ID.5. Versiunea chineză va fi însă produsă local și va avea prețul aproape la jumătate.
Oliver Blume, CEO-ul VW Group, a declarat că nu s-a luat încă decizia de a construi o mașină electrică de 20.000 de euro, în cadrul companiei pe care o conduce, deși anterior șeful mărcii VW, Thomas Schafer, declarase că se lucrează la acest automobil. Prima țintă a mărcii este mașina electrică de 25.000 de euro.
Informațiile neoficiale apărute în ultimele zile pe marginea unor discuții pe care Renault și VW le poartă în vederea unui potențial parteneriat au fost confirmate parțial de compania franceză, care a recunoscut că discută cu mai multe companii.
Cu ajutorul radarelor care echipează deja cele mai noi automobile, VW a pus la punct un sistem care poate împiedica producerea unor accidente grave, în care victime cad bicicliști sau motocicliști.
Prețul automobilelor electrice a scăzut sistematic în China, în ultimii șapte ani, în timp ce în Europa s-a menținut constant și chiar a crescut în ultimul an, pe fondul crizei de semiconductori. O analiză a evoluției priețurilor vehiculelor electrice arată că în loc să se micșoreze distanța dintre prețurile motorizărilor cu combustie și cele electrice, aceasta s-a mărit în Europa și SUA.
Doi dintre cei mai mari constructori auto din Europa ar putea dezvolta în comun un automobil electric low-cost, pentru a putea face față concurenței tot mai puternice venită din China. VW și Renault discută despre o astfel de colaborare, potrivit presei germane.
Pickup-ul Ford Ranger a fost declarat de jurului competiției „International Pick-up Award” cel mai bun pick-up al anului 2024, fiind a treia oară când acest model cucerește marele trofeu. Premiul a fost acordat în egală măsură și modelului VW Amarok, care este, de fapt, aceeași mașină, produsă de Ford în propria uzină din Africa de Sud.
Northvolt, compania suedeză de baterii electrice în care grupul VW se numără printre investitorii importanți, a anunțat dezvoltarea unei baterii revoluționare pe bază de sodiu, care va putea înlocui bateriile Li-Ion și va reduce dependența de metalele rare.
Porsche SE, compania prin care familiile Porsche și Piech își exercită controlul la Volkswagen Group, a înregistrat în primele trei trimestre ale acestui an o scădere a profitului cu un miliard de euro, din cauza rezultatelor companiilor deținute, VW AG și Porsche AG.
Problemele de aprovizionare cu motoare electrice a determinat Volkswagen să oprească producția de vehicule în uzina din Zwickau, pentru o perioadă de trei săptămâni. Compania încearcă să găsească soluții pentru a aduce motoare din altă parte.
Stellantis a reușit să se poziționeze pe locul al doilea în Europa, pe segmentul de autovehicule electrice, după VW, în primele 10 luni ale anului, având în același timp o poziție secundă pe toate segmentele de vânzări și locul 1 pe segmentul LCV.
Grupul Volkswagen a ajuns într-o nouă etapă cu compania Moia, divizia dedicată dezvoltării și, ulterior, operării de servicii de transport cu vehicule autonome. Compania are deja o dată stabilită pentru lansarea primelor curse.
Volkswagen și-a anunțat managerii și personalul care lucrează în activități de birou că renunță la programul de home-office, introdus în 2020 și care fusese stabilit la o zi de birou pe săptămână. Angajații vor fi obligați să vină până la patru zile pe săptămână la birou.
Cehia se zbate să atragă cât mai multe investiții industriale în zona de mașini electrice, în timp ce în România nu există niciun proiect serios în acest sens. Prim-ministrul ceh l-a chemat pe CEO-ul VW pentru a-i cere un răspuns ferm.
Perioada proastă a mărcii SEAT pare să fi trecut, cel puțin pentru moment, astfel că șeful brandului spaniol spune că nu are în plan, deocamdată, să păstreze doar CUPRA. Compania spaniolă deținută de VW Group a obținut profit și a uitat de pierderile de anul trecut.
După sedanul ID.7, Volkswagen pregătește și varianta de caroserie wagon, care însă nu se va mai numi Variant, ca la modelele cu combustie, cu Tourer. Marca a prezentat primele imagini ale acestui nou model, deocamdată sub camuflaj.
Grupul Volkswagen a reușit să-și majoreze veniturile în acest an, potrivit datelor publicate de companie pentru primele trei trimestre, însă problemele de producție, cauzate în special de problemele furnizorului din Slovacia, dar și scăderea cererii din ultimele luni au contribuit la o diminuare a profitului operațional al companiei.
Vânzările de automobile electrice au început să fie deja un segment important, odată ce au trecut de pragul de 20% din piața de autoturisme noi, în Europa, iar volumele produse și vândute de constructorii auto se ridică acum la peste 100.000 de unități lunar. Chiar dacă Tesla a fost pionierul acestui segment, constructorii tradiționali încep să ocupe tot mai mult teren.
Rezultatele de vânzări ale grupului Volkswagen arată că, în pofida unui an de revenire după criza de semiconductori, mai sunt piețe care frânează revenirea companiei la cifrele din anii precedenți crizei. Cea mai mare problemă este China, care a adus câteva procente în minus pe toate cele trei trimestre.
Volkswagen a actualizat SUV-urile sale ID.4 și ID.5 cu noi motoare electrice care aduc mai multă putere, dar sunt și mai eficiente, astfel că reușesc să majoreze autonomia bateriei. Un nou software completează cele două modele.
Producătorul de baterii Northvolt, un start-up fondat în 2016, va începe lucrările în cea mai nouă uzină de baterii, în Canada, în care a anunțat că va investi o sumă uriașă, pentru producția integrată.
Conducerea Volkswagen Group a aprobat noua alocare pe uzine a viitoarelor modele ale mărcii de bază, VW, planificate să fie lansate în următorii ani. O serie de schimbări au fost adoptate față de planul anterior.
Activitatea de producție din uzinele din Wolfsburg, Emden, Osnabruck și Zwickau a fost paralizată de o eroare a sistemului informatic. La momentul transmiterii știrii în presa germană, compania încă nu reușise să afle ce anume a provocat defecțiunea.
Constructorul german Volkswagen a trebuit să asiste din nou la o percheziție a procurorilor, după celebrele cazuri Dieselgate, dar și cel legat de fostul șef al Audi. De data aceasta, motivul a fost legat de unele plăți ale consiliului întreprinderii, anchetate de mai mult timp.
O nouă informație referitoare la situația din uzinele din Dresda și Zwickau ale constructorului german VW arată că producția va fi oprită timp de două săptămâni, din cauza scăderii cererii de automobile electrice.