Conducerea grupului Volkswagen a anuțat oficial că a doua uzină a grupului va fi construită în Carolina de Sud și va produce exclusiv automobile electrice, SUV-uri și pickup-uri.
Volkswagen Group a publicat cifrele finale privind rezultatele financiare ale anului 2022, după ce câteva date preliminare fuseseră comunicate anterior. Așa cum era de așteptat, compania a înregistrat o creștere a veniturilor, în special ca urmare a creșterii prețurilor mașinilor vândute.
Volkswagen ID.3 a trecut printr-un proces de înnoire, în ultimele luni, așa cum anunța cu mult timp în urmă compania, motivul principal fiind legat de necesitatea ca modelul să fie mai aproape de cerințele pieței.
Planurile de construire a unei noi facilități destinate producției de mașini electrice, în apropiere de actuala uzină din Wolfsburg, au fost anulate, potrivit lui Arno Antlitz, șeful finanțelor Volkswagen AG. Este prima confirmare oficială a acestei decizii a conducerii VW Group.
Volkswagen Group renunță la eventuali parteneri și va relansa marca Scout într-o uzină proprie, în SUA, după ce a negociat cu Magna și cu Foxconn. Anterior, reprezentanții companiei lăsaseră de înțeles că sunt în căutarea unei companii partenere, care să preia sarcina producției.
Conducerea mărcii VW și cea a grupului din care face parte au decis ca în gama constructorului german să fie introdus un SUV electric care să compenseze absența modelului Trinity, amânat cu doi ani. Numele acestuia va fi ID,TIguan, pentru a evidenția faptul că este electric și că este înrudit cu SUV-ul compact actual.
Volkswagen Group a început dezvoltarea de invertoare controlate cu impulsuri, parte a unui viitor sistem integrat de propulsie electric, care va aduce reduceri de 20% ale costurilor de producție.
Producătorii germani de mașini Mercedes-Benz și Volkswagen au îndemnat guvernul german să facă mai mult pentru a crește numărul de stații de încărcare a vehiculelor electrice în întreaga țară, potrivit ziarului german Bild am Sonntag, citat de Reuters.
Volkswagen nu este interesată de un război al prețurilor și nu va răspunde cu măsuri similare la recentele reduceri aplicate de Tesla pentru mașinile sale electrice, potrivit unei declarații a CEO-ului Oliver Blume.
Marca Volkswagen va scumpi toate modelele echipate cu motoare pe benzină și diesel cu patru procente, potrivit unui document transmis de șefii companiei către dealeri.
Grupul german Volkswagen a început o amplă campanie de recrutare de personal care e într-o contradicție cu marile concedieri de la companiile de IT din lume, deoarece angajările se fac în special pe sectorul IT, pentru mărcile VW, Audi și divizia de software CARIAD.
Datele privind înmatriculările de autoturisme din Germania, cea mai mare piață auto și, totodată, cea mai mare piață de mașini electrice din Europa, arată că Dacia Spring a rămas în top 10 al preferințelor clienților germani și în prima lună din 2022. În schimb, VW e-Up, cel mai mic model electric al grupului german, pare că a fost oprit din nou din producție.
Într-un moment în care scandalurile diesel, care au pornit cu celebrul Dieselgate al Volkswagen, păreau uitate, marile grupuri germane VW, BMW și Mercedes-Group sunt în centrul unei noi acuzații de manipulare a emisiilor pentru motoare cu combustie.
Volkswagen Group a anunțat primele rezultate preliminare privind performanțele financiare din 2022, datele finale urmând să fie publicate abia în luna martie. Singurul indicator pe care compania l-a ratat este cel al fluxului de numerar net.
Datele privind situația pieței de automobile din Europa analizate de Profit.ro pentru finalul anului 2022 arată că modelul Sandero al celor de la Dacia a încheiat anul pe locul al doilea, după numărul de mașini vândute, la foarte mică distanță de modelul francez Peugeot 208, care detronează, pentru prima dată după 14 ani, VW Golf.
Grupul Volkswagen și-a pus pe lista de priorități a companiei nu doar electrificarea gamei, ci și dezvoltarea propriei rețele de încărcare, care se transformă încet dar sigur într-o afacere profitabilă cu energie.
Conducerea grupului Volkswagen face noi schimbări în structura de management a mărcii principale a grupului, de data aceasta în zona de design. Cunoscutul Joseph Kaban, care a creat conceptul ID.Life, va fi înlocuit.
A doua fabrică de baterii a grupului Volkswagen, dintr-un pachet de șase, va fi construită în Spania, după ce compania a anunțat că a cumpărat terenul potrivit. Din acest moment încep lucrările de construcție și angajările.
Mărcile de lux Porsche și Lamborghini au reușit să obțină creșteri ale vânzărilor într-un an marcat de criza de componente, care a adus scăderi în aproape toate companiile auto, inclusiv în grupul german VW, din care fac parte cele două.
Mașinile electrice și hibrid din România au depășit 20% din totalul înmatriculărulor de autoturisme noi, în 2022, potrivit datelor DRPCIV analizate de APIA, în timp ce motorizările diesel au scăzut la un nivel istoric, sub 14% din totalul autoturismelor noi înmatriculate.
Al doilea cel mai mare grup auto din lume, Volkswagen, a reușit să depășească 8 milioane de autovehicule vândute în 2022, în pofida estimărilor pesimiste, însă rezultatul este mai mic decât cel din 2021 și îndepărtează compania de principalul rival, Toyota.
Brandul Volkswagen, cea mai importantă marcă din portofoliul grupului care îi poartă numele, a reușit să depășească 4,5 milioane de automobile vândute în 2022, chiar dacă a traversat un an dificil, care a adus numeroase opriri de producție la principalele uzine ale mărcii.
Volkswagen a prezentat pentru prima dată viitorul model electric ID.7, și urmează să-l expună în cadrul CES, cel mai mare eveniment de tehnologie din lume, locul în care constructorii auto au început să fie tot mai prezenți lângă producătorii de televizoare și de laptopuri.
Grupul german Volkswagen își caută cea mai bună strategie pentru realinierea planurilor legate de mașinile electrice, după ce proiectul Trinity a fost amânat și platforma MEB a intrat într-un program de îmbunătățire. Noi informații vorbesc despre o posibilă lansare a unui sub-brand care să marcheze creșterea în calitate a viitoarelor modele.
Mai multe rechemări ale unor modele produse de mărci europene au fost anunțate în sistemul european Rapex, cele mai multe având drept cauză desprinderea de componente ale caroseriei. Fie că este spoilerul, fie capota portbagajului, acestea pot pune în pericol celelalte mașini din trafic. Au mai fost rechemate undele modele și pentru defecțiuni ale airbgului sau risc de incendiu.