Patinatori artistici, luptători de arte marțiale și jucători de hockey se află între sportivii care după medaliile obținute la olimpiade se folosesc de recunoașterea internațională și de spiritul lor concurențial pentru dezvoltarea unor cariere pe Wall Street, relatează Reuters
Indicii bursieri americani S&P 500 și Nasdaq Composite au atins noi maxime istorice marți, investitorii fiind încrezători în perspectivele economiei Statelor Unite, informează Financial Times.
Acțiunile de pe Wall Street au încheiat tranzacțiile de joi în creștere, investitorii anticipând că britanicii vor opta la referendum pentru rămânerea în Uniunea Europeană, relatează MarketWatch.
Actorul american Leonardo DiCaprio a fost somat de un judecător să depună mărturie într-un proces în care producătorii filmului "Lupul de pe Wall Street/ The Wolf of Wall Street" sunt acuzați de defăimare, informează The Hollywood Reporter.
Grupul bancar italian UniCredit, prezent și pe piața din România, se îndreaptă spre o restructurare la vârful echipei manageriale, care ar urma sa includă demisia directorului general, Federico Ghizzoni, în cursul săptămânii viitoare, au declarat pentru Wall Street Journal mai multe surse din interiorul băncii.
David Stockman, fost oficial în Administrația Reagan, se așteaptă ca SUA și economia mondială să intre în recesiune până la finele acestui an. El spune că achiziția de acțiuni nu are sens în acest moment și cotațiile pe bursa de la New York pot cădea cu ușurință cu 40%, iar picajul ar fi încă și mai precipitat dacă ar fi ales președinte Donald Trump. „Este o șansă ca economia globală să nu își revină, ci să alunece într-o adâncă și îndelungată recesiune deflaționistă”.
Profitul JPMorgan Chase& Co, cea mai mare bancă americană, a scăzut cu 6,7% în primul trimestru, la 5,52 miliarde de dolari, însă rezultatul a fost peste așteptările pieței, în condițiile în care instituția bancară a implementat măsuri pentru reducerea costurilor, iar veniturile din activitatea de trading s-au redus într-un ritm mai puțin alert decât preconizau majoritatea analiștilor, scrie Bloomberg.
Bonusurile traderilor și bancherilor de pe Wall Street au scăzut anul trecut cu 9%, până la cel mai redus nivel din 2012, afectate de volatilitatea de pe piețele financiare, a anunțat luni controlorul financiar al statului New York, informează AFP și Reuters.
Aproximativ 20 de analiști ai Goldman Sachs au fost concediați după ce au trișat la un test intern de verificare a cunoștințelor, potrivit unor surse apropiate situației, citate de Bloomberg.
David Stockman, investitor cu experiență în piețele internaționale, spune că, în absența reformelor structurale, America riscă să sucombe sub propriile datorii
80 de luni de dobânzi zero nu au reprezentat altceva decât subvenții pentru speculații, spune David Stockman, fost oficial al Administrației Reagan, care a ocupat și poziții importante la companii renumite de pe Wall Street, cum ar fi Salomon Brothers și Blackstone Group. "Este greșit, nu funționează, are consecințe dezastruoase."