Dezvoltatorul imobiliar Warehouses De Pauw (WDP), controlat de una dintre cele mai bogate familii din Belgia, va investi până la finalul lui 2023, în România, 116 milioane euro, pentru spații logistice de 187.838 metri pătrați.
Compania P3, al treilea cel mai mare proprietar de depozite din România, intenționează să vândă, cu peste 6 milioane de euro, terenul de circa 16 hectare cumpărat în Dragomirești Vale pentru a construi un parc logistic de 80.000 de metri pătrați, au declarat, pentru Profit.ro, surse din piața imobiliară. WDP, numărul doi pe piața spațiilor de depozitare, analizează achiziția.
Arcese Transport, companie de transport și logistică, a închiriat 6.500 metri pătrați de spații de depozitare în parcul WDP din Dragomirești, unde a ajuns astfel să ocupe în total o suprafață de 11.000 metri pătrați de astfel de spații.
Dezvoltatorul imobiliar Warehouses De Pauw (WDP), controlat de una dintre cele mai bogate familii din Belgia, cu investiții și în România, a finalizat proiecte care însumează 414.000 metri pătrați, reprezentând investiții de aproximativ 278 de milioane de euro.
Retailerul de modă LPP, care operează brandurile Reserved, Cropp, Mohito, House și Sinsay, a preînchiriat o suprafață de aproape 22.000 de metri pătrați de spațiu de depozitare în Ștefăneștii de Jos, lângă București, de la dezvoltatorul belgian WDP, înțelegere care duce la dublarea capacității sale de depozitare din România, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Dezvoltatorul imobiliar Warehouses De Pauw (WDP), controlat de una dintre cele mai bogate familii din Belgia, a împrumutat 150 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), fonduri ce vor fi folosite pentru extinderea portofoliului din România.
Retailerul Profi, deținut de fondul de investiții Mid Europa, care deține cea mai extinsă rețea de magazine din țară, a depășit anul trecut borna cifrei de afaceri de 7 miliarde lei, dar continuă să rămână pe pierdere.
Retailerul Profi, deținut de fondul de investiții Mid Europa, care deține cea mai extinsă rețea de magazine din țară, a încredințat spre administrare 200 de magazine în principal unor foști șefi de unități ale rețelei, în baza unui contract de colaborare.
Retailerul Profi, deținut de fondul de investiții Mid Europa, care deține cea mai extinsă rețea de magazine din țară, continuă investițiile în logistică, prin închirierea a două noi proiecte în Timișoara și Craiova, de 57.000 metri pătrați, respectiv 58.000 metri pătrați care urmează să fie dezvoltate de operatorul belgian WDP.
Una dintre cele mai bogate familii din Belgia nu renunță la planul de extindere puternică în România prin dezvoltatorul său imobiliar, Warehouse & Distribution De Pauw (WDP), planificând în continuare, și în actuala perioadă de pandemie, să își lărgească portofoliul de proiecte pe piața locală de la 500 de milioane de euro la 1 miliard de euro.
Una dintre cele mai bogate familii din Belgia își pregătește o extindere puternică în România prin dezvoltatorul său imobiliar, Warehouse & Distribution De Pauw (WDP), planificând să își lărgească portofoliul de proiecte de la 500 de milioane de euro la 1 miliard de euro.
Una dintre cele mai bogate familii din Belgia trimite în România peste 30 milioane euro pentru a susține proiectele locale ale dezvoltatorului său Warehouse & Distribution De Pauw (WDP).
România rămâne unul dintre motoarele de creștere a afacerilor dezvoltatorului Warehouse & Distribution De Pauw (WDP) la nivel global, companie controlată de una dintre cele mai bogate familii din Belgia, acesta având în derulare în prezent 28 de proiecte, reprezentând investiții de 478 de milioane de euro, dintre care 15 proiecte în România.
Compania italiană de anvelope Pirelli va avea o nouă hală în România, la Slatina, construită cu dezvoltatorul Warehouse & Distribution De Pauw (WDP), controlat de una dintre cele mai bogate familii din Belgia, o investiție WDP de aproximativ 40 de milioane de euro. Operațiunea a fost anunțată de Profit.ro luna trecută, într-un interviu cu omul de afaceri italian Stefano Albarosa, care ajunsese, în perioada de vârf a pieței imobiliare locale, liderul sectorului industrial-logistic.
Dezvoltatorul Warehouse & Distribution De Pauw (WDP), controlat de una dintre cele mai bogate familii din Belgia, și-a asigurat în ultimul trimestru al anului trecut un pachet de investiții noi în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, cu precădere pe piața imobiliară românească, de unde a obținut 18,6 milioane de euro din închirierea spațiilor sale logistice și industriale în 2018.
Claudiu Fuiorea, recrutat în urmă cu 4 ani de Ursus Breweries, cel mai mare jucător de pe piața locală a berii, de la grupul american Mondelez, unul dintre liderii mondiali în industria snack-urilor, pentru poziția de vicepreședinte financiar, a fost numit acum președinte al Consiliului de Administrație și director general al companiei.
Retailerul francez Carrefour a semnat un contract cu dezvoltatorul logistic belgian WDP pentru închirierea a 80.000 metri pătrați de spațiu de depozitare în Deva și Brazi, investiție de 40 de milioane de euro.
Dezvoltatorul logistic belgian WDP a anunțat, miercuri, că a semnat cu Banca Europeană de Investiții (BEI) un acord pentru un nou pachet de finanțare în valoare de 150 de milioane de euro.
Retailerul francez Auchan va ocupa un nou spațiu logistic de depozitare, de 77.000 metri pătrați, care va fi dezvoltat de compania belgiană WdP în comuna Ștefăneștii de Jos (județul Ilfov), o investiție de aproximativ 45 milioane euro. În urmă cu un an, retailerul de articole sportive Decathlon, deținut de familia franceză Mulliez, care mai controlează hipermarketurile Auchan și rețeaua de bricolaj Leroy Merlin, a deschis tot în această comună un centru de distribuție strategic, în care și-a concentrat serviciile de logistică.
Dezvoltatorul belgian WdP a înregistrat în primele nouă luni venituri de 12,3 milioane de euro din închirierea celor 19 parcuri industriale și logistice pe care le deține în România. Compania a investit în acest an peste 120 de milioane de euro pe piața românească, iar până la finele anului viitor are în plan investiții de 100 de milioane de euro.
Dezvoltatorul belgian de proiecte industriale și de logistică WdP, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de profil din România, cumpără parcul logistic CTPark Cluj I de la CTP Group, cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A din România.
Producătorul de bere Ursus Breweries închiriază 20.000 metri pătrați într-un parc industrial din Buzău deținut de către dezvoltatorul belgian de proiecte industriale și de logistică WdP, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de profil din România, după ce anterior, cum a anunțat în premieră Profit.ro, a semnat cu dezvoltatorul imobiliar CTP, cel mai mare administrator de parcuri industriale și logistice din România, pentru un spațiu în al doilea proiect dezvoltat în Cluj – CTP Park Cluj II.
Dezvoltatorul belgian de proiecte industriale și de logistică WdP, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de profil din România, va construi lângă București, în Ștefăneștii de Jos, două noi depozite, cu suprafață totală de aproximativ 80.000 metri pătrați, dintre care o clădire de 58.000 metri pătrați care va fi finalizată, în etape, până la începutul anului 2020 și va fi ocupată 10 ani de retailerul Metro.
Dezvoltatorul belgian de proiecte industriale și de logistică WdP, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața de profil din România, a preluat un parc logistic din Timișoara, pentru care a investit circa 21 de milioane de euro. Parcul este închiriat mai multor companii, printre care Procter&Gamble.
Dezvoltatorul belgian WdP a cumpărat un proiect industrial de 20.000 de metri pătrați, în Ghimbav (Brașov), deținut de compania Flenco East Europe Fluid System, într-o tranzacție de tipul sale-and-lease back. Astfel, Flenco East Europe Fluid System rămâne chiriașul proiectului pentru o perioadă de zece ani.