Guvernul a fost pus în situația să remarce că legislația în vigoare nu reglementează situațiile în care producătorii de gaze doresc să renunțe, din diverse motive, la exploatarea unor zăcăminte conectate la conducte ce alimentează sisteme de distribuție a gazelor către consumatori cu tot cu respectivele conducte, fapt care riscă să îi lase fără gaze pe acești clienți.
Compania petrolieră olandeză Mazarine Carpathia BV, unde principal investitor este gigantul mondial de asset management Carlyle Group, a efectuat o majorare de capital în valoare de aproape 20 milioane euro în subsidiara sa românească Mazarine Energy Romania SRL, banii fiind vărsați în conturi în aceeași lună în care Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția prin care aceasta a preluat de la OMV Petrom încă nouă zăcăminte de țiței și gaze din România.
Prelungirea va aduce în plus la bugetul de stat o sumă medie anuală de 15,1 milioane lei din redevențe. Profitul Romgaz a scăzut cu 14% în primele 9 luni ale anului, la 1,02 miliarde lei, în principal ca urmare a creșterii sumei plătite ca redevență petrolieră, cu 97 milioane lei față de ianuarie-septembrie 2017, din cauza deciziei ANRM de a majora masiv prețul de referință al gazelor la care se calculează redevența.
OMV, principalul acționar al companiei românești OMV Petrom, își continuă procesul de optimizare a portofoliului, vânzând, contra a 65 de milioane de dolari, operațiunile sale din Tunisia către o filială a Panoro Energy, companie listată pe bursa norvegiană.
În raportul pe primele 9 luni din 2018 al grupului spaniol Repsol se arată că, anul acesta, compania a forat o singură sondă în România, cu rezultate negative. "Cheltuielile de explorare mai mari, legate în special de operațiunile din România, au contribuit negativ cu 63 milioane euro la veniturile operaționale", relevă documentul citat.
Producătorul de gaze Romgaz, controlat de statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 70% din acțiuni, și-a majorat participația la concesiunea offshore de gaze naturale din Marea Neagră Trident, unde în 2015 a fost descoperit un zăcământ cu resurse estimate la echivalentul consumului pe 3 ani al României.
OMV, principalul acționar al celei mai importante companii petroliere din România, OMV Petrom, și Abu Dhabi National Oil Co (ADNOC) vor semna un acord de parteneriat la sfârșitul acestei luni de exploatare a petrolului din zăcămintele offshore din Golful Persic, susține Bloomberg, citând surse apropiate negocierilor.
Producătorul de gaze Romgaz, controlat de statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 70% din acțiuni, vrea să-și majoreze participația la concesiunea offshore de gaze naturale din Marea Neagră Trident, unde în 2015 a fost descoperit un zăcământ cu resurse estimate la echivalentul consumului pe 3 ani al României.
Deși decizia finală de investire în proiectul de producție offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră nu a fost încă luată, ExxonMobil, care deține 50% din drepturile aferente concesiunii și statutul de operator al acesteia, a atribuit deja contracte în valoare totală de peste 114 milioane dolari pentru unele servicii aferente proiectului, iar pentru altele a lansat licitații sau consultări de piață.
În plus, ExxonMobil a lansat o consultare pentru a vedea în ce măsură la țărmul Mării Negre, în apropiere de Tuzla, Mangalia și Constanța, există facilități industriale și șantiere capabile să execute o parte din elementele necesare proiectului Neptun Deep, printre care platforme și echipamente de foraj submarin și sisteme de control al instalațiilor.
În România există în prezent peste 400 de zăcăminte petroliere și peste 13.000 de sonde active, arată datele transmise joi de Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), care consideră că sectorul extracției de țiței are o contribuție importantă la bugetul de stat, dar depinde direct de modul în care statul încurajează investițiile pe termen lung.
Iranul a prelungit până la jumătatea lunii februarie termenul până la care companiile internaționale pot depune oferte pentru dezvoltarea de proiecte petroliere și gazifere și a îndemnat gigantul britanic BP să se alăture licitanților.
OMV Petrom S.A. (OMV Petrom) a transferat subsidiarei românești controlată integral de Mazarine Energy B.V., Mazarine Energy Romania S.R.L., 19 zăcăminte petroliere, trei instalații pentru reparații capitale și echipele aferente, în schimbul unei sume confidențiale. În 2015, cele 19 zăcăminte au avut o producție zilnică totală de aproximativ 1.000 bep/zi (reprezentând sub 1% din producția zilnică a OMV Petrom).
OMV a încheiat un nou contract de creștere a producției la zăcămintele de țiței de la Țicleni, Gorj, cu compania Expert Petroleum. Aceasta a preluat, recent, subsidiara din România a a grupului britanic de servicii pentru industria petrolieră Petrofac, cu care OMV Petrom derulase un contract similar la Țicleni, semnat în 2010 și reziliat în al doilea trimestru al acestui an, la inițiativa britanicilor.
Anul trecut au fost descoperite cele mai puține zăcăminte de petrol din ultimii peste 60 de ani, în condițiile în care declinul accentuat al prețurilor petrolului pe piețele internaționale a determinat companiile să reducă investițiile în activitățile de explorare, scriu Reuters și Bloomberg.
Israelul a aprobat duminică un acord menit să accelereze dezvoltarea zăcământului offshore de gaze naturale Leviathan, a anunțat un purtător de cuvânt al Ministerului Energiei, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Noua conducere a Companiei Naționale a Uraniului (CNU), numită în ianuarie anul acesta, a înaintat procuraturii 3 sesizări privind fapte de natură penală care ar fi fost comise de către fosta conducere, constând în ascunderea nejustificată a unor informații față de auditorul financiar al companiei și de Consiliul de Administrație al acesteia, precum și în raportări incorecte față de Curtea de Conturi
Romgaz, producător de gaze naturale controlat de statul român, va plăti suma de 1,14 milioane euro, TVA inclusă, companiei americane de consultanță DeGolyer and MacNaughton pentru servicii de auditare externă a resurselor și rezervelor de gaze din zăcămintele aflate pe perimetrele concesionate de Romgaz.
Corpul de Control al premierului a întocmit și trimis la Direcția Națională Anticorupție (DNA), respectiv la Serviciul Român de Informații (SRI), două rapoarte de control clasificate "secret de serviciu" și redactate în urma unor inspecții efectuate la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), unde inspectorii guvernamentali au constatat 3 posibile fapte penale, dar și deficiențe legate de o serie de documente clasificate.
Rezervele sigure, dovedite, de gaze naturale ale României au scăzut cu peste 26% în perioada 2014-2016, de la 150 la 101,37 miliarde metri cubi, iar cele de țiței, cu peste 35%, reiese din compararea datelor prezentate în ultimul draft de Strategie energetică națională, publicat recent de Ministerul Energiei, cu cele din documentul similar pus în dezbatere publică de instituție în decembrie 2014.
Compania britanică își anunțase intenția de a renunța la contract încă din februarie anul trecut, în raportul anual pe 2014, în care se mai preciza că OMV Petrom s-a declarat de acord să discute opțiuni de retragere prematură, urmând să se găsească un nou partener, care să continue operațiunile curente si sa dezvolte în continuare zăcămintele.
Cheltuielile de explorare ale grupului austriac OMV au crescut în T4 2015, comparativ cu trimestrul III al anului trecut, la circa 130 milioane euro, în principal din cauza trecerii la pierderi a costurilor de forare a unor sonde din România care s-au dovedit a fi neproductive, se arată în raportul preliminar al OMV aferent ultimului trimestru al anului trecut.
Centrala va fi amplasată la Hurezani, județul Gorj, unde compania a finalizat, în 2010, un proiect de optimizare a livrării în sistemul național de transport a gazelor naturale extrase din zăcămintele din sud-vestul României. Proiectul a fost implementat în colaborare cu Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor.
Institutul dispune în prezent de tehnologii care permit obținerea de date mai precise cu privire la structurile geologice și testarea de soluții mai eficiente de exploatare a zăcămintelor existente. Cea mai veche probă geologică stocată la ICPT are peste 540 milioane de ani și a fost prelevată în anii ’80, de la o adâncime de peste 2.000 de metri.
Într-o ședință cu oscilații modeste la nivelul indicilor, producătorul de gaze Romgaz a câștigat aproape 270 milioane lei la nivelul capitalizării pe cel de-al patrulea rulaj bursier din ultimele șase luni, după descoperirea unui zăcământ maritim ce ar putea depăși 30 miliarde de metri cubi.