O aeronavă Boeing 767 care făcea o cursă cu regim special a fost implicată într-un accident aviatic, vineri, pe Aeroprotul București Băneasa - "Aurel Vlaicu", trenul principal suferind o defecțiune la aterizare. Cei 84 de pasageri de la bord au fost evacuați, fără a fi înregistrate persoane rănite. O anchetă a fost începută în acest caz. Potrivit BoardingPass.ro, este vorba de un avion Boeing 767 Omni Air care venea de la Kabul, Afganistan, și urma să plece, după alimentare, la Washington, D.C.
Intrarea persoanelor provenind din Europa în SUA va fi interzisă pentru 30 de zile începând cu ziua de vineri, a anunțat președintele SUA, Donald Trump. Restricția nu se aplică persoanelor cu cetățenie americană sau britanică.
Agenția americană de turism spațial Space Adventures a semnat un acord cu SpaceX în vederea trimiterii pe orbita Pământului a până la patru turiști la bordul capsulei Crew Dragon, într-o misiune programată să doboare recordul de altitudine pentru un zbor spațial privat.
O companie aeriană regională daneză ar putea plăti despăgubiri unui câine după ce zborul spre Italia în care acesta trebuia să se îmbarce a fost anulat, a informat Autoritatea pentru Transport Daneză (DAT), citată de DPA.
Boeing a efectuat sâmbătă zborul inaugural al aeronavei 777X, cel mai mare avion comercial cu două motoare din lume, intensificând concurența cu rivalul european Airbus, pe fondul crizei provocate de prăbușirile care au dus la consemnarea la sol a aeronavelor 737 MAX, transmite Reuters.
O companie aeriană este responsabilă pentru prejudiciile cauzate de un pahar cu cafea fierbinte care se varsă și nu este necesar ca un astfel de accident să fie legat de un risc inerent zborului, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Compania aeriană australiană Qantas Airways a selectat avioanele Airbus pentru a demara zborurile directe pe rutele Sydney - New York și Sydney -Londra, o decizie care constituie o nouă lovitură pentru producătorul american de avioane Boeing, informează Reuters.
Transportatorul aerian low-cost Eurowings, parte a grupului german Luftansa, va lansa o nouă rută din Stuttgart spre România, la un preț începând cu 40 euro.
Departamentul pentru Transporturi al Statelor Unite a anunțat vineri suspendarea, începând cu 10 decembrie, a zborurilor operate de companiile americane spre toate orașele cubaneze cu excepția Havanei, penalizând și mai mult sectorul turistic vital pentru insulă.
Compania australiană Qantas a realizat cel mai lung zbor fără escală din lume cu un avion comercial, care a străbătut distanța New York - Sydney în peste 19 ore, având la bord 50 de pasageri și membri ai echipajului.
În 2018, Compania Națională de Transporturi Aeriene Tarom a înregistrat o creștere semnificativă a curselor întârziate comparativ cu anul 2017. Astfel, totalul curselor cu întârzieri a crescut cu 33% anul trecut, în condițiile în care Tarom plătește pasagerilor, anual, peste jumătate de milion de euro despăgubiri pentru întârzierile de peste 3 ore.
Parchetul Parisului cere un proces la un tribunal corecțional împotriva companiei aeriene Air France și abandonarea procedurilor vizând producătorul de avioane Airbus, în urma unei anchete cu privire la prăbușirea zborului Rio-Paris, soldat cu 228 de morți, în 2009, au declarat miercuri surse concordante pentru AFP.
Mai multe curse ale companiei aeriene low-cost Blue Air au avut întârzieri vineri dimineață la București, una depășind, la acest moment, și 12 ore, cauza avansată fiind o defecțiune tehnică.
Un avion al companiei Ryanair care trebuia să plece joi, la ora 6.30, de pe Otopeni, cu destinația Timișoara, a fost nevoit să rămână la sol, după un incident mai rar întâlnit.
Compania franceză Airbus a anunțat, joi, că a decis înființarea propriei academii de zbor și extinderea serviciilor de pregătire pentru a răspunde cererii crescute din partea pieței pentru pregătirea piloților cadet din Europa.
Primul zbor al unei rachete SpaceX, proiectată să transporte astronauți către Stația Spațială Internațională, va avea loc de la baza Kennedy Space Center din Florida, pe 7 ianuarie, potrivit unui anunț al NASA, citat de Reuters.
În cazul anulării unui zbor, compania aeriană trebuie să ramburseze și comisioanele percepute de intermediari cu ocazia achiziționării biletelor, cum este cazul site-urilor online de profil, în măsura în care compania aeriană a avut cunoștință de acestea.
Transportatorul aerian național Tarom va introduce, din luna septembrie, curse regulate către capitala Armeniei, în urma unui acord încheiat cu Armenia International Airports, administratorul aeroportului internațional din Erevan.
Durata estimată a călătoriilor cu avionul este cu 35 de minute mai mare în acest an față de acum zece ani, conform unui raport al Which? Travel care informează că durata mărită este determinată de companiile aeriene care modifică programul pentru a crea impresia că pasagerii ajung la timp la destinație, scrie The Guardian.
Școala Superioară de Aviație Civilă va fi dotată cu un simulator de zbor FFS Boeing 737 NG, care va permite pregătirea piloților pentru aeronave de tip Boeing în țară și nu în străinătate, ca până acum. Guvernul alocă, în ședința de astăzi, aproape 63 milioane lei pentru achiziția simulatorului de zbor respectiv și construcția unei clădiri care să-l găzduiască. Va fi prima facilitate din România dotată cu simulatoare de zbor complete.
Inspectoratul General de Aviație va fi dotat cu 22 de elicoptere noi și cel puțin un simulator de zbor, care vor fi achiziționate în sistem centralizat de Ministerul Afacerilor Interne în scopul gestionării situațiile de urgență.
Schimbarea aeronavei cu ocazia escalei într-o țară din afara UE nu schimbă cu nimic faptul că două sau mai multe zboruri care fac obiectul unei rezervări unice trebuie considerate un singur zbor cu legătură directă, iar în cazul unei întârzieri pasagerii sunt îndreptățiți la compensație, conform reglementărilor europene, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
Compania națională Tarom a lansat duminică cursa Iași - Timișoara, cu frecvență de 4 zboruri dus-întors săptămânal și prețuri pornind de la 20 zeci de euro cursa, cu toate taxele incluse.
Primul zbor direct între Australia și Europa a ajuns la Londra după o călătorie de 17 ore și șase minute, parcurgând 14.875 de km de la Perth, scrie The Guardian.
Tarom a pierdut exclusivitatea curselor aeriene operate pentru parlamentari, Camera Deputaților cerând acum oferte din piață de la toate companiile care pot asigura zborurile cerute și confirmând astfel informațiile transmise recent de Profit.ro.