Amenda pentru lipsa rovinietei va fi prescrisă dacă șoferul nu este înștiințat în 4 luni de săvârșirea contravenției

Amenda pentru lipsa rovinietei va fi prescrisă dacă șoferul nu este înștiințat în 4 luni de săvârșirea contravenției
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 feb 2018

Camera Deputaților a adoptat, marți, cu unanimitate de voturi un proiect de lege care modifică art. 9 din OUG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și trecere pe drumurile naționale a rovinietei. Astfel, procesul verbal nu mai trebuie să fie însoțit de fotografii doveditoare, iar dacă trec patru luni de la data în care șoferul a fost depistat că circula fără rovinietă, dar nu este înștiințat, contravenția se prescrie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Modificarea legislativă se impunea, având în vedere că norma nu era suficient de clară, instanțele interpretând diferit situații reclamate de mulți cetățeni în cazul amenzilor aplicate în mod repetat în lipsa rovinietei”, a declarat deputatul PNL Lucian Bode, potrivit News.ro.

Potrivit unui articol din proiectul de lege adoptat marți, aplicarea sancțiunii se prescrie în termen de patru luni de la data săvârșirii faptei.

De asemenea, procesul verbal de constatare a contravenției se transmite obligatoriu în două luni de la data aplicării contravenției, iar în intervalul de la data săvârșirii contravenției, până la data comunicării procesului verbal, nu se mai poate aplica altă sancțiune.

DIICOT: În 2017 au fost recuperate prejudicii de peste 488 de milioane de lei, comparativ cu 2016, când au fost recuperați 209 milioane de lei CITEȘTE ȘI DIICOT: În 2017 au fost recuperate prejudicii de peste 488 de milioane de lei, comparativ cu 2016, când au fost recuperați 209 milioane de lei

Același proiect prevede că procesul verbal nu mai trebuie să fie însoțit de fotografii doveditoare.

Întrebat ce se întâmplă în cazul în care șoferul nu este anunțat în termenul prevăzut de lege că a primit această amendă, deputatul PNL Lucian Bode a declarat că atunci contravenția se prescrie.

„În momentul în care trec cele patru luni de zile, lucrurile sunt foarte clare. Dacă în patru luni de zile nu este anunțat, se prescrie respectiva contravenție. În condiții normale, interpretând modificările despre care vorbim, respectiva contravenție nu este valabilă dacă nu este comunicată în termenul stabilit de legiuitor”, a declarat Bode.

De asemenea, deputatul a spus că se renunță la fotografiile care însoțesc procesul verbal pe motiv că, la fel ca în cazul amenzilor de viteză, dovada în sine este procesul verbal, iar fotografiile nu mai sunt obligatorii.

„Suntem într-o situație similară în cazul în care se contestă amenzile primite pentru încălcarea regimului vitezei. Și acolo, dovada este considerată însuși procesul verbal, nu mai sunt obligați să atașeze și fotografia. Nu se elimină, dar nu mai sunt obligați să atașeze, ca și probă, fotografia. Am mers pe o practică unitară și la radar, și la rovinietă”, a continuat acesta.

Camera Deputaților este forul decizional.

Legea intră în vigoare la șase luni după ce este promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial.

viewscnt
Afla mai multe despre
amenda
camera deputatilor
rovinieta