ANAF desfășoară o nouă campanie de informare, prin SPV, referitoare la utilizarea caselor de marcat electronice

ANAF desfășoară o nouă campanie de informare, prin SPV, referitoare la utilizarea caselor de marcat electronice
scris 9 aug 2019

Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, desfășoară, în Spațiul Privat Virtual, o nouă campanie de informare a contribuabililor, pentru stimularea acestora de a se dota cu case de marcat electronice și pentru îndeplinirea voluntară a obligațiilor fiscale, potrivit unui comunicat al Ministerului.

Prin SPV sunt transmise scrisori informative, către patru categorii de contribuabili, în funcție de situația în care aceștia se regăsesc, conform evidențelor instituției. Astfel, vor primi scrisori cei care au declarat numărul aparatelor de marcat electronice fiscale utilizate, însă nu figurează înscriși în evidențele ANAF și aceia care figurează în evidențele ANAF înregistrați cu Cerere de atribuire a numărului de ordine, însă aparatul/aparatele nu figurează ca fiind instalate, scrie Agerpres.

BCR nu va plăti niciun leu taxă pe active pe primul semestru. A îndeplinit ținta dată de Guvern pentru creșterea creditării, nu și cea pentru reducerea marjei de dobândă CITEȘTE ȘI BCR nu va plăti niciun leu taxă pe active pe primul semestru. A îndeplinit ținta dată de Guvern pentru creșterea creditării, nu și cea pentru reducerea marjei de dobândă

De asemenea, sunt trimise scrisori informative celor care, potrivit prevederilor art.1, alin (1), din OUG nr. 28/1999, au obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale definite la art. 3, alin (2) din aceeași ordonanță, și care nu și-au îndeplinit această obligație și celor care figurează înscriși în evidențele ANAF cu aparat/e de marcat electronice fiscale însă nu și-au îndeplinit obligațiile prevăzute de legislația în vigoare privind transmiterea datelor fiscale către ANAF.

Totodată, ANAF amintește că a demarat, începând din 1 august, o amplă acțiune de control în vederea combaterii evaziunii fiscale și pentru creșterea conformării la declarare a obligațiilor fiscale la bugetul de stat.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
anaf
case de marcat spv