Auditori financiari - Calificările internaționale ar putea fi recunoscute și în mediul privat, la auditul intern

Auditori financiari - Calificările internaționale ar putea fi recunoscute și în mediul privat, la auditul intern
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 iul 2022

Profesia de auditor intern ar putea fi practicată și pentru firmele private, nu doar în sectorul public, de persoanele care dețin calificări internaționale emise de instituții de profil cu recunoaștere internațională, potrivit unui proiect legislativ care urmărește creșterea numărului de auditori interni care pot furniza servicii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De ce este important: În forma sa curentă, legislația privind activitatea de audit financiar restricționează accesul la profesia de audit intern în sectorul privat pentru persoanele care dețin o calificare internațională emisă de instituțiile de profil cu recunoaștere internațională.

Legea 672/ 2002 privind auditul public intern admite competențele profesionale dobândite prin certificări internaționale de profil pentru practica profesiei de auditor intern în sistem public, în timp ce OUG 75/1999 privind activitatea de audit financiar condiționează exercitarea profesiei de auditor intern în sectorul privat de deținerea titlului de auditor financiar în urma promovării examenului organizat de ASPAAS.

Guvernul Ciucă menține impozitul de 80% la revânzarea terenurilor agricole și alocă o parte din acesta autorităților locale. Noi clarificări la vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan. Istoria impozitului de 80% CITEȘTE ȘI Guvernul Ciucă menține impozitul de 80% la revânzarea terenurilor agricole și alocă o parte din acesta autorităților locale. Noi clarificări la vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan. Istoria impozitului de 80%

”Poziționarea diferită a sectorului public și privat nu este justificată, având în vedere ca ambele sectoare au dezvoltat metodologii bazate pe standardele internaționale de audit intern. Mai mult, CAFR a adoptat în întregime Standardele internaționale de audit intern emise de Institutul Auditorilor Interni din Statele Unite ale Americii (Global IIA) fără însă a recunoaște certificatul de auditor intern (Certificate Internal Auditor-CIA) care atestă în fapt însușirea ​metodologiei de specialitate”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Totodată, abordarea implementată în România diferă de practica urmată în țările Uniunii Europene cu privire la recunoașterea certificării de audit intern emisa de Global IIA.

”În cadrul UE, profesia de audit intern poate fi practicată în general în baza unei certificări naționale sau a certificatului CIA atât în sectorul public cât și în cel privat. Potrivit sondajului efectuat de Asociația Auditorilor Interni din Romania (IIA România), deținătorul certificatului CIA poate practica activitatea de audit intern în sectorul privat in 26 de țări din UE (excepție România). În unele state, spre exemplu Austria și Bulgaria, în sectorul serviciilor financiare se solicită deținerea certificării CIA pentru conducătorii funcției de audit intern în cadrul procesului de evaluare a adecvării a persoanelor care dețin funcții-cheie”, sunt alte argumente în sprijinul propunerii.

CONFIRMARE Măsuri majore aprobate - Deduceri, impozite, accize, TVA CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Măsuri majore aprobate - Deduceri, impozite, accize, TVA

Potrivit proiectului, cadrul legislativ existent îngreunează recrutarea de personal calificat pentru entitățile ale căror situații financiare anuale sunt supuse auditului extern și au obligația de a organiza activitatea de audit intern. Deși înființarea departamentului de audit intern în cadrul firmei aduce beneficii incontestabile, multe societăți sunt nevoite să externalizeze auditul intem întrucât persoanele care dețin calificarea de auditor financiar preferă să desfășoară în mare parte servicii de audit extern.

În România, conform sursei citate, existau aproximativ 700.000 de societăți active în 2020, din care înjur de 5.000 de firme (îndeplineau 2 din cele 3 criterii de mărime, calificându-se pentru servicii de audit statutar și audit intern. Cifrele din Raportului anual CAFR pentru anul 2021 indică o scădere a numărul auditorilor financiari persoane fizice în ultimii trei ani (2019: 4.570 de membri, 2020: 4.547 de membri și 2021: 4.245 de membri), existând astfel mai puține opțiuni pentru entitățile interesate.

Conform datelor fumizate de IIA România, certificarea CIA este deținută de 196 persoane care ar putea oferi servicii profesionale de audit intern. IIA România are în prezent 476 de membri, fapt ce demonstrează interesul profesioniștilor din România pentru certificările internaționale și accesul la rețeaua internațională de profil. Astfel, se arată în proiect, recunoașterea certificărilor internaționale de profil va crește atractivitatea profesiei de audit intern, va oferi șansa persoanelor calificate să practice meseria în România fără a se a relocat în țările care recunosc această certificare și va reduce provocările companiilor în găsirea resurselor competente.

De asemenea, livrarea de servicii de audit intern de către profesioniști certificați în acest domeniu, care nu practică și servicii de audit extern, reduce amenințările la principiul independentei care apar atunci când auditorul financiar furnizează clientului și alte servicii decât cele de asigurare, se mai argumentează în proiect.

EXCLUSIV Calculul Guverrnului - Cât va încasa din schimbările fiscale CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Calculul Guverrnului - Cât va încasa din schimbările fiscale

Prin urmare, propiectul legislativ prevede că: ”Activitatea de audit intern poate fi efectuată şi de către auditorii interni care deţin un certificat de audit intern emis de instituţii de profil cu recunoaştere internaţională, respectiv Institutul Auditorilor Interni din Statele Unite ale Americii, Institutul Francez al Auditului şi Controlului Intern, Institutul Auditorilor Interni din Marea Britanie şi Irlanda”.

Totodată, potrivit proiectului, ”responsabilii pentru organizarea activităţii de audit intern, coordonarea lucrărilor/angajamentelor şi semnarea rapoartelor de audit intern trebuie să aibă calitatea de auditor financiar sau să deţină certificatul de audit intern emis de instituţiile de profil cu recunoaştere internaţională” prevăzute anterior.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
audit
financiar
privat
recunoastere
certificat
international
public
proiect