Birchall: Dosarul de extrădare a lui Radu Mazăre, predat autorităților din Madagascar

Birchall: Dosarul de extrădare a lui Radu Mazăre, predat autorităților din Madagascar
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 mai 2019

Ministrul Justiției Ana Birchall a anunțat luni că dosarul de extrădare a lui Radu Mazăre a fost predat luni autorităților competente din Madagascar.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Astăzi, 13 mai, dosarul de extrădare a domnului Radu Ștefan Mazăre a fost predat autorităților competente din Republica Madagascar. La ora 8:00, dosarul a fost predat Ministerului Afacerilor Externe, iar la ora 9:00 a fost predat Ministerului Justiției din Republica Madagascar. Dosarul cuprinde cererea de extrădare, precum și toate documentele transmise de instanțele competente din țara noastră, atât în limba română, cât și traduse autorizat în limba franceză. Astfel, Ministerul Justiției din România și-a îndeplinit obligația legală în conformitate cu atribuțiile conferite de Legea 302 din 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, scrie News.ro.

Tribunalul București încetează procesul împotriva lui Florică și Pescariu în dosarul Microsoft, în urma unei greșeli de procedură a procurorilor CITEȘTE ȘI Tribunalul București încetează procesul împotriva lui Florică și Pescariu în dosarul Microsoft, în urma unei greșeli de procedură a procurorilor

Cu un efort extraordinar,colegele și colegii mei din Ministerul Justiției au reușit să pregătească dosarul de extrădare contra cronometru, practic, în mai puțin de 48 de ore., în ciuda volumul impresionant de documente, știți că sunt peste 600 de pagini", a precizat ministrul.

Ea a subliniat că dosarul complet de extrădare a fost sigilat deea,  personal, sâmbătă, 11 mai, la ora 20:02, iar ulterior a fost predat reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe pentru a fi transmis personal prin curier diplomatic autorităților din Madagascar.

"Concomitent, dosarul de extrădare a fost transmis în format electronic și la Ministerul Justiției din Republica Madagascar în aceeași seară. În aceeași seară a zilei de 11 mai, la ora 22:29, Biroul Interpol a confirmat Ministerului Mustiției din România că întreaga documentație a fost primită și trimisă inclusiv prin rețeaua Interpol.

În dimineața zilei de 12 mai, un curier diplomatic a plecat în Madagascar cu toate documentele predate sub sigiliu de Ministerul Justiției. Aceste documente, așa cum v-am spus au fost predate personal în această dimineață, avem și confirmarea de primire", a explicat ministrul Justiției.

Ana Birchall a mulțumit colegilor săi care au lucrat la foc continuu pentru a duce la bun sfârșit această misiune.

"Le mulțumesc, de asemenea, colegelor și colegilor mei din Ministerul Afacerilor Externe și din Ministerul Afacerilor Interne pentru ajutorul acordat. Rămânem în contact cu autoritățile din Republica Madagascar pentru orice alte informații care vor mai fi considerate necesare", a conchis ministrul.

Radu Mazăre. condamnat la 9 ani de închisoare, a fost arestat în 8 mai, pentru șase zile, ceea ce a impus declanșarea procedurii de urgență pentru extrădare.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul justiției
ana birchall
radu mazăre