Bruxelles: România a făcut zero sau puține progrese în ultimul an, unele reforme au fost inversate. Economia riscă o aterizare dură

Bruxelles: România a făcut zero sau puține progrese în ultimul an, unele reforme au fost inversate. Economia riscă o aterizare dură
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 7 mar 2018

România fie nu a făcut niciun progres, fie a înregistrat doar progrese limitate în privința implementării recomandărilor Comisiei Europene incluse în raportul de țară din 2017, arată Executivul de la Bruxelles, care avertizează că, în absența reformelor structurale și a consolidării fiscale, economia românească riscă o aterizare dură.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Nu s-au făcut progrese legate de implementarea cadrului legislativ fiscal, iar progresele în vederea îmbunătățirii gradului de respectare și de colectare a obligațiilor fiscale au fost limitate. Spre comparație, au fost câteva progrese privind combaterea muncii nedeclarate”, potrivit raportului de țară al CE inclus în pachetul de iarnă al Semestrului European.

Bucureștiul nu a făcut deloc progrese nici în ceea ce privește modul în care este stabilit salariul minim pe economie și nici în privința egalizării vârstei de pensionare, notează Comisia.

INS a confirmat creșterea economică de 7% a României anul trecut CITEȘTE ȘI INS a confirmat creșterea economică de 7% a României anul trecut

În sectoarele educației și sănătății, au fost înregistrate unele îmbunătățiri, în special legate de accesul egal la educație și concentrarea pe îngrijirea pacienților în regim ambulatoriu. Totodată, au fost făcute “ceva progrese” și în vederea eliminării mitei din sistemul sanitar.

“În final, au fost înregistrate unele progrese în implementarea strategiei naționale pentru achizițiile publice, însă sustenabilitatea măsurilor introduse și ireversibilitatea reformelor trebuie monitorizate în continuare”, se arată în raportul de țară pe 2018.

Comisia notează că expansiunea rapidă a economiei românești din ultimul an a fost susținută în principal de consumul privat, în timp ce investițiile au rămas la un nivel modest, iar inegalitatea de clasă și rata sărăciei sunt în continuare ridicate, în pofida creșterii economice robuste.

“Unele reforme structurale au fost inversate, iar altele au fost amânate în 2017. Progresele înregistrate în lupta anticorupție au fost din nou puse în pericol”.

Potrivit Comisiei, în absența reformelor structurale și a consolidării fiscale, creșterea peste potențial a economiei românești din ultimii ani “riscă să pregătească terenul pentru o aterizare dură”.

Comisia mai notează că piața muncii a evoluat în tandem cu creșterea accelerată a economiei. Rata de ocupare s-a majorat cu 0,7% în 2017, în timp ce șomajul a scăzut la 4,9%, cel mai redus nivel din ultimii peste 20 de ani.

“Șomajul redus și lipsa de forță de muncă calificată au condus la presiuni pe piața muncii. Remunerațiile angajaților sunt mici raportat la media UE, însă majorările salariale semnificative din 2017, inclusiv pe fondul unei creșteri de 16% a salariului minim și a creșterii salariilor din sectorul public, riscă să pună presiune pe competitivitate și inflație, dacă nu sunt acompaniate de creșterea productivității”, se arată în raport.

viewscnt
Afla mai multe despre
comisia europeana
pachet iarna
semestrul european
recomandari
reforme