Casele de marcat cu jurnal electronic: A fost stabilit termenul pentru înregistrarea online - surse

Casele de marcat cu jurnal electronic: A fost stabilit termenul pentru înregistrarea online - surse
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 18 iun 2018

Imprimantele fiscale și casele de marcat cu jurnal electronic vor putea fi înregistrate online, prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV), în aproximativ o săptămână, potrivit informațiilor Profit.ro. Specialiștii IT ai Centrului Național pentru Informații Financiare (CNIF), structură care se ocupă și de infrastructura IT a Fiscului, lucrează de la începutul lunii la depunerea cererii pentru atribuirea numărului de înregistrare fiscal prin SPV, cu răspuns automat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

De ce este important: Înregistrarea prin SPV a noilor case de marcat va scuti firmele de drumuri la ghișeele ANAF, în contextul în care în lunile următoare se anticipează un val uriaș de achiziții de case de marcat și imprimante fiscale, peste 800.000 până la începutul lunii noiembrie.

Mai este important: Înregistrarea online va ajuta și ANAF, deoarece existau temeri că Fiscul nu va face față unui număr atât de mare de solicitări la ghișeu. Casele de marcat pot fi înregistrate prin SPV, întrucât ANAF primește de la vânzătorii autorizați un volum mare de informații până la momentul achiziției casei de marcat.

Depunerea online a fost prevăzută în ordonanța prin care Guvernul a prelungit efectiv termenele până la care firmele se pot dota cu imprimante fiscale sau case de marcat cu jurnal electronic, dar timpul foarte scurt nu a permis și pregătirea sistemului informatic. Ordonanța a fost data cu numai câteva zile înainte de termenul pe care l-a amânat.

DOCUMENT Lista firmelor autorizate, până la acest moment, să vândă noile case de marcat CITEȘTE ȘI DOCUMENT Lista firmelor autorizate, până la acest moment, să vândă noile case de marcat

În primele zile de la începerea vânzării de noi case de marcat, la unele dintre ghișeele ANAF din țară au apărut probleme în momentul în care cumpărătorii au încercat să le înregistreze. De la ghișee, acestora li s-a transmis că trebuie să le înregistreze printr-o aplicație online, aplicație care, însă, nu există.

Potrivit informațiilor Profit.ro, centrala ANAF s-a sesizat rapid asupra acestor probleme și a transmis informări către proprii angajați din teritoriu, cerându-le să primească solicitările de înregistrare a caselor de marcat la ghișeu.

Până în prezent, în SPV s-au înscris peste 260.000 de firme.

Noile termene pentru dotarea cu AMEF

Guvernul a amânat la finele lunii mai, prin ordonanță de urgență, termenele de la care vor fi aplicate amenzi companiilor care nu se dotează cu noile modele de imprimante fiscale și case de marcat cu jurnal electronic.

Firmele care au cumpărat case de marcat nu le pot înregistra decât tot cu cerere pe hârtie, la ghișeele ANAF. Abia de luna viitoare o vor putea face prin SPV CITEȘTE ȘI Firmele care au cumpărat case de marcat nu le pot înregistra decât tot cu cerere pe hârtie, la ghișeele ANAF. Abia de luna viitoare o vor putea face prin SPV

Noile termene de la care se vor aplica sancțiuni pentru lipsa noilor modele de case de marcat sunt 1 septembrie pentru contribuabilii mari și mijlocii și 1 noiembrie pentru cei mici.

Anterior, legislația prevedea că firmele din categoria contribuabililor mici și mijlocii trebuie să aibă echipamentele acestea funcționale de la 1 iunie, iar firmele mici de la 1 august, în caz contrar urmând să fie sancționate.

Amânarea a fost motivată de faptul că primele firme să vândă noile modele de case de marcat au fost autorizate la finele lunii mai, astfel că termenul vechi, de 1 iunie, a devenit imposibil de respectat.

viewscnt
Afla mai multe despre
case de marcat
imprimante fiscale
online
inregistrare online
spv
anaf
ministerul finantelor