Ce pregătește ANAF: Conturile de split TVA ale firmelor vor fi poprite pentru datorii către stat

Ce pregătește ANAF: Conturile de split TVA ale firmelor vor fi poprite pentru datorii către stat
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 7 aug 2018

Conturile de split TVA ale firmelor incluse în acest mecanism vor putea fi poprite pentru datorii către stat de către organele de executare silită, inclusiv în ce privește sumele datorate debitorului de către terți sau de către autorități, potrivit unui proiect de ordin al președintelui ANAF referitor la dreptul de debitare a contului de TVA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Ordonanța Guvernului 23/2017 privind plata defalcată a TVA, prevede pentru firmele care au fost obligate să deschidă cont de split TVA că acesta va putea fi debitat și cu „alte sume rezultate din operațiuni care dau dreptul la debitarea contului, stabilite prin ordin al președintelui ANAF”.

Potrivit proiectului de ordin al președintelui ANAF, sumele rezultate din operațiuni care dau dreptul la debitarea contului TVA, sunt cele generate de înființarea popririi și valorificarea bunurilor.

EXCLUSIV Trei bănci au intrat în sistemul split TVA pentru a beneficia de reducerea de 5% la impozitul pe profit CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Trei bănci au intrat în sistemul split TVA pentru a beneficia de reducerea de 5% la impozitul pe profit

Astfel, proiectul de ordin reglementează operațiunile care dau dreptul la debitarea contului de TVA, reprezentand:

a) înființarea popririi asupra disponibilităților bănești, de către organele de executare silită competente;
b) înființarea popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terți, de organele de executare silită competente;
c) înființarea popririi asupra sumelor pe care debitorul le are de încasat de la autorități sau instituții publice, de către organele de executare silită competente;
d) valorificarea bunurilor sechestrate/intrate, potrivit legii în proprietatea privata a statului, de către organele de executare silită competente și cele de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii în proprietatea privata a statului;
e) alte situatii in care TVA aferenta achizitiilor de bunuri si/sau servicii a fost achitata de titular dintr-un alt cont decat un cont de TVA sau prin alte instrumente/mijloace de plata, acesta neavand obligatia efectuarii platii din contul de TVA.

Doar 2% dintre cele 18.000 de firme care aplică split TVA o fac de bunăvoie. Restul au fost obligate de stat să intre în acest mecanism CITEȘTE ȘI Doar 2% dintre cele 18.000 de firme care aplică split TVA o fac de bunăvoie. Restul au fost obligate de stat să intre în acest mecanism

În prezent, legislația referitoare la split TVA prvede debitarea contului de TVA în următoarele situații:

a) TVA achitată furnizorului/prestatorului, aferentă achizițiilor de bunuri/servicii, inclusiv taxa aferentă avansurilor;
b) TVA achitată la bugetul de stat;
c) sume transferate într-un alt cont de TVA deschis de titularul contului;
d) sume rezultate ca urmare a unor corecții în urma unor erori materiale în procesul de plată, pentru care restituirea se efectuează într-un alt cont de TVA;
e) sume rezultate ca urmare a unor corecții în urma unor erori materiale în procesul de plată, pentru care restituirea se efectuează într-un alt cont decât un cont de TVA;
f) sume rezultate ca urmare a corectării facturilor sau ca urmare a ajustării bazei de impozitare a TVA conform art. 287 din Codul fiscal, pentru care restituirea se efectuează într-un alt cont de TVA;
g) sume rezultate ca urmare a corectării facturilor sau ca urmare a ajustării bazei de impozitare a TVA conform art. 287 din Codul fiscal, pentru care restituirea se efectuează într-un alt cont decât un cont de TVA;
h) sume transferate în contul curent al titularului deschis la aceeași instituție de credit sau în contul de disponibil distinct deschis la aceeași unitate a Trezoreriei Statului, după caz, în limita sumelor prevăzute la art. 8 lit. d);
i) sume transferate în conturile de venituri bugetare/disponibilități, în cazul instituțiilor publice înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal;

Județele cu cele mai puține firme în split TVA sunt Covasna, Vaslui și Mehedinți. La polul opus se află București CITEȘTE ȘI Județele cu cele mai puține firme în split TVA sunt Covasna, Vaslui și Mehedinți. La polul opus se află București


j) sume transferate în contul curent, în cazul persoanelor care nu mai au obligația de a avea un cont conform art. 2 alin. (1) și (2) și nu mai au obligații de plată privind TVA;
k) sume reprezentând TVA achitat în numerar, cu excepția celor reținute din încasările în numerar, prevăzute la art. 15 alin. (2), sau cu cardul din contul curent;
l) alte sume rezultate din operațiuni care dau dreptul la debitarea contului, stabilite prin ordin al președintelui ANAF;
(Litera m) a fost abrogată)
n) comisioanele aferente contului de TVA percepute de instituția de credit.

viewscnt
Afla mai multe despre
split tva
tva defalcata
firme
cont tva
poprire