Cîțu anunță efectul unei reduceri de TVA cu 3 puncte și al dublării alocației pentru copii: Deficitul urcă la 5%. Clasa politică se joacă cu focul

Cîțu anunță efectul unei reduceri de TVA cu 3 puncte și al dublării alocației pentru copii: Deficitul urcă la 5%. Clasa politică se joacă cu focul
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 17 dec 2019

Reducerea TVA la 16% și dublarea cuantumului alocației de creștere a copilului ar duce deficitul bugetar anul viitor spre 5% din PIB, față de 3,6% cât este prevăzut de Guvern, a declarat marți ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Acesta a arătat că ”ambiția copilărească”, ba chiar ”prostească” a clasei politice va duce la creșterea costurilor de finanțare a României, iar consecințele vor fi suportate de cetățeni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Ministrul Finanțelor a arătat că impactul bugetar ar fi de 6 miliarde lei la dublarea alocațiilor, iar la reducerea TVA impactul bugetar ar fi de 11,8 miliarde lei. Astfel, doar ca urmare a majorării alocațiilor deficitul ar ajunge la 4,1-4,3% din PIB, iar cu reducerea TVA ar urca spre 5% din PIB. 

”Clasa politică se joacă cu focul și nu îmi fac mie rău, nu fac rău Partidului Național Liberal, ci fac rău României. Ceea ce s-a întâmplat azi în Parlamentul României e văzut de piețele internaționale, iar dacă se întâmplă ceva cu costurile de finanțare a României este vina oamenilor iresponsabili care aruncă astăzi țara în aer”, a spus Florin Cîțu la Digi24.

El a afirmat că în zilele următoare sunt de așteptat presiuni pe cursul valutar și pe dobânzi, piețele reacționând deja.

”Cel mai mare risc e volatilitatea politică, iar consecințele le vor plăti cetățeni români”, a mai spus ministrul Finanțelor Publice, care a adăugat că măsurile avizate de PSD în Parlament reprezintă ”o ambiție copilărească, ca să nu spun prostească”. 

ULTIMA ORĂ BUGET 2020 Cheltuieli în creștere cu 7,5%, la 400 de miliarde de lei, deficit de 40,5 miliarde de lei. Măsuri de limitare a cheltuielilor. Cât primesc Președinția, Parlamentul, ministerele CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ BUGET 2020 Cheltuieli în creștere cu 7,5%, la 400 de miliarde de lei, deficit de 40,5 miliarde de lei. Măsuri de limitare a cheltuielilor. Cât primesc Președinția, Parlamentul, ministerele

Cîțu a reacționat astfel la faptul că taxa pe valoarea adăugată mai are doar un pas să fie redusă de la nivelul standard actual de 19% la o cotă de 16%. Astăzi, deputații PSD din comisia de buget și finanțe au preluat un proiect de lege al PNL care prevede reducerea cotei standard de TVA la 16%, de la 1 ianuarie 2020, și au decis să îl trimită cu raport de adoptare plenului Camerei Deputaților. 

Camera Deputaților este și decizională în acest subiect, iar PSD este majoritar. Proiectul de buget deja redactat de Guvernul PNL nu ia în calcul TVA de 16%.

Proiectul a fost inițiat de 5 deputați PNL la finele lunii iunie și a trecut, în octombrie, tacit de Senat, deși senatorii din comisia de buget, care sunt în majoritate tot ai PSD, îi întocmiseră raport negativ. Acum, după pierderea guvernării, aleșii PSD au votat favorabil.

Pe lângă reducerea TVA la 16%, proiectul mai prevede aplicarea unei cote TVA reduse de 9% pentru băuturi, mai puțin cele alcoolice, respectiv de 5% pentru livrarea de alimente destinate consumului uman și animal, animale și păsări vii din specii domestice, semințe, plante și ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele.

viewscnt
Afla mai multe despre
tva
reducere
psd
pnl
proiect
16%