Companiile cu portofolii mari de clienți persoane fizice riscă un nou val de procese colective după 25 mai. Ce trebuie să facă firmele pentru GDPR

Companiile cu portofolii mari de clienți persoane fizice riscă un nou val de procese colective după 25 mai. Ce trebuie să facă firmele pentru GDPR
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 feb 2018

După valul de procese pe clauze abuzive deschise împotriva băncilor, companii din mai multe domenii riscă să fie chemate în instanță de consumatori pentru nerespectarea noilor reglementări privind protecția datelor cu caracter personal, avertizează Dragoș Radu, Partener EY Law, care amintește că pe 25 mai va intra în vigoare Regulamentul (UE) 679/2016 – Regulamentul General privind Protecția Datelor Personale (GDPR). 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Dincolo de o conștientizare a importanței respectării și asigurării drepturilor persoanelor vizate, interesul mărit față de prevederile GDPR a fost creat de sancțiunile usturătoare pe care noua lege le prevede. Concret, în funcție de obligațiile încălcate și de gravitatea situației, companiile riscă amenzi administrative de până la 20 de milioane euro sau de până la 4% din cifra de afaceri mondială totală, anuală, corespunzătoare exercițiului financiar anterior, luându-se în calcul cea mai mare valoare dintre acestea", arată Radu.

În plus, odată cu campaniile de informare a cetățenilor și cu conturarea unei noi arii de practică în materia litigiilor, crește proporțional și riscul reputațional. "După cele împotriva băncilor, nu excludem un nou val de procese colective, de această dată industriile țintite putând fi multiple precum: societățile de asigurare, companiile farmaceutice, spitale și clinici medicale, agenții de marketing, media, agenții de turism. Sunt vizate practic toate companiile care au portofolii mari de clienți persoane fizice, inclusiv supermarketuri și benzinării (prin cardurile de fidelitate / clienți)", spune specialistul EY Law.

Modificări cerute la OUG 79 privind Codul Fiscal: opțiune la impozitare, plafonarea contribuțiilor și amânarea noilor restricții de deductibilitate. Teodorovici susține în continuare modificările, dar nu a venit la dezbateri CITEȘTE ȘI Modificări cerute la OUG 79 privind Codul Fiscal: opțiune la impozitare, plafonarea contribuțiilor și amânarea noilor restricții de deductibilitate. Teodorovici susține în continuare modificările, dar nu a venit la dezbateri

GDPR aduce o serie de elemente de noutate, dintre care cele mai însemnate, menționate de Dragoș Radu, ar fi:

• obligativitatea numirii, în anumite condiții, a unui responsabil cu protecția datelor la nivel de companie sau grup care, poate deloc surprinzător, va acționa în fapt mai mult ca un reprezentant ”în teritoriu” al autorității, având rolul de a se asigura că toate procesele și procedurile operatorului sunt conforme cu legea și de a notifica autoritatea competentă în termen de 72 de ore atunci când are loc o încălcare a securității datelor cu caracter personal;
• redefinirea unor drepturi și definirea unor drepturi noi pentru persoanele vizate (de exemplu, dreptul de a fi uitat, dreptul la portabilitatea datelor);
• condiții mult mai stricte pentru o procesare legală în baza consimțământului persoanei vizate;
• o mai mare răspundere în sarcina persoanelor împuternicite să proceseze date cu caracter personal în numele operatorului; 
• desfășurarea de evaluări de impact în cazul în care operatorul: i) prelucrează automat date cu caracter personal și care produce efecte juridice privind persoana fizică sau care o afectează în mod similar într-o măsură semnificativă (vorbim aici în special de profilarea clienților), ii) prelucrează pe scară largă anumite categorii speciale de date (cel mai des întâlnit exemplu fiind datele privind sănătatea, datele genetice și biometrice) sau date cu caracter personal privind condamnări penale și infracțiuni sau iii) monitorizează sistematic pe scară largă o zonă accesibilă publicului.

Nu putem ignora impactul masiv pe care dezvoltarea tehnologiei - sub toate aspectele sale - îl are asupra relațiilor sociale la nivel global, iar metadatele sunt o realitate de ani buni, spune specialistul EY Law. În acest context, arată acesta, GDPR impune în primul rând schimbarea mentalității privind modul în care înțelegem să utilizăm datele cu caracter personal și să respectăm și să protejăm dreptul la viața privată. Așa cum a fost nevoie de o educare a pieței în domeniul concurenței, este nevoie ca atât operatorii de date, cât și persoanele vizate să își însușească, într-un mod adaptat fiecăruia, reglementările GDPR și să devină mai responsabili și mai conștienți de obligațiile și drepturile lor.

În acest moment, nu putem anticipa foarte clar cât de pro-activă va fi autoritatea de supraveghere în a doua jumătate a anului dar, cel puțin sub aspectul sancțiunilor și măsurilor coercitive, care pot duce chiar la suspendarea sau încetarea activității unei companii, GDPR merită o atenție deosebită.

Recomandări privind evitarea amenzilor au fost transmise firmelor AICI, iar un ghid de aplicare a noilor reguli este disponibil AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
gdpr
date personale
dragos radu