CONFIRMARE Finanțele introduc analiza înainte de sesizarea penală în cazul firmelor care nu pot achita impozite și contribuții cu reținere la sursă nici după 60 de zile de la scadență. Scapă firmele care au de încasat bani sau acoperă cheltuieli necesare funcționării

CONFIRMARE Finanțele introduc analiza înainte de sesizarea penală în cazul firmelor care nu pot achita impozite și contribuții cu reținere la sursă nici după 60 de zile de la scadență. Scapă firmele care au de încasat bani sau acoperă cheltuieli necesare funcționării
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 17 feb 2022

Contribuabilii care nu pot achita impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă nici după termenul de 60 de zile de la scadență din cauza lipsei temporare de fonduri ca urmare a neîncasării creanțelor, inclusiv în urma derulării relațiilor contractuale cu autorități și instituții publice, precum și din cauza achitării unor datorii sau efectuării unor cheltuieli necesare continuării activității, vor putea evita deschiderea unui dosar penal. În contextul în care de la 1 martie este reincriminată ca faptă penală reținerea/încasarea, fără virare la buget, a unor impozite și contribuții, Ministerul Finanțelor propune acum o modificare legislativă, care urmează să intre în vigoare tot de la 1 martie, și care prevede ca ANAF sau altă instituție competentă să analizeze situația firmei înainte de a iniția sesizarea penală.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

VEZI MAI JOS DOCUMENTUL

Profit.ro a anunțat în urmă cu câteva zile intenția ministerului de a introduce un astfel de mecanism de la 1 martie.

VIDEO PROFIT NEWS TV Alexandru Băloi, Director Divizia de Soluții pentru Antreprenori, Vodafone România: Pentru o afacere mică, primii pași în digitalizare înseamnă prezența în mediul online. E foarte important să poată să te găsească clienții CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Alexandru Băloi, Director Divizia de Soluții pentru Antreprenori, Vodafone România: Pentru o afacere mică, primii pași în digitalizare înseamnă prezența în mediul online. E foarte important să poată să te găsească clienții

"Pentru a evita sesizarea nejustificată a organelor de urmărire penală încazurile în care contribuabilul nu poate achita impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă nici după termenul de 60 de zile de la scadență din cauza lipsei temporare a disponibilităților bănești ca urmare a neîncasării creanțelor, inclusiv în urma derulării relațiilor contractuale cu autorități și instituții publice, se propune modificarea și completarea art.6^1 din Legea nr.241/2005. Propunerea acoperă și situațiile în care contribuabilul, din disponibilitățile bănești de care dispune, își achită datoriile și efectuează plăți aferente unor cheltuieli care țin strict și sunt necesare continuării activității. De asemenea, se propune ca reținerea și neplata, respectiv încasarea și neplata impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă ale contribuabilului să fie incriminate ca infracțiune, dacă nu sunt achitate după termenul de 60 de zile de la scadență, doar dacă acestea intră în categoria obligațiilor fiscale restante, așa cum sunt definite în Legea nr.207/2015, cu modificările și completările ulterioare", potrivit Ministerului Finanțelor.

ANAF sau alte organe competente vor formula sesizări conform Codului de procedură penală pentru fapta de reținere și neplată, respectiv încasare și neplată a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă prevăzute de lege numai după analizarea de către acestea a situației contribuabilului, analiză în urma căreia se constată că neplata sumelor la expirarea termenului de 60 de zile nu se datorează neîncasării creanțelor, achitării unor datorii sau efectuării unor plăți aferente unor cheltuieli necesare continuării activității acestuia.

Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente

Proiectul este disponibil aici

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat recent, pentru Profit.ro. că ministerul lucrează la un mecanism care ar trebui să fie funcțional de la 1 martie și să asigure că reincriminarea ca faptă penală a reținerii și nevirării unor contribuții și impozite nu are un impact disproporționat asupra firmelor care au datorii la stat, dar au și de recuperat sume de la autorități publice. Ministrul a afirmat că se lucra pe baza unei propuneri a Camerei Consultanților Fiscali, pentru introducerea unei analize care să determine dacă datornicul are, la rândul său, de recuperat sume de bani de la stat, dar a confirmat și posibilitatea unui mecanism mai amplu de compensare a datoriilor între firme și stat, o variantă analizată încă din decembrie.

De la 1 martie, în urma unor modificări legislative adoptate la finalul anului trecut, fapta de reținere și nevirare la bugetul de stat a unor contribuții, taxe și impozite va fi reincriminată ca faptă penală.

La finele anului trecut, Guvernul a adoptat o ordonanță care include mai multe măsuri, printre care și reincriminarea ca faptă penală a reținerii și neplății, respectiv a încasării și neplății, termenul de aplicare fiind de la 1 martie 2022. Fapta de neîncasare și neplată, prevăzută în proiectul inițial, a fost exclusă din forma aprobată.

În prezent, compensarea este posibilă doar dacă ambele creanțe, datoria firmei către stat și a statului către firmă, sunt administrate de aceeași autoritate a statului. O astfel de limitare poate duce la situații când o firmă este trasă la răspundere, de la 1 martie și penal, pentru că datorează la anumite impozite o sumă mult mai mică decât are de încasat, la rândul său, de la o altă instituție a statului.

PROFIT NEWS TV Marius Coman, IoT Country Sales Manager Vodafone România: Eficiența operațională este unul dintre lucrurile pe care companiile le au în vedere atunci când își doresc să implementeze soluții de IoT CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Marius Coman, IoT Country Sales Manager Vodafone România: Eficiența operațională este unul dintre lucrurile pe care companiile le au în vedere atunci când își doresc să implementeze soluții de IoT

Un alt aspect este că, pentru a opera în prezent o compensare, creanțele respective trebuie să îndeplinească o serie de condiții, anume să fie certe, lichide și exigibile.

Modificarea legislativă de la finalul anului trecut

Fapta de reținere și neplată, de încasare și neplată, în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a unor impozite și/sau a unor contribuții, cum sunt cele plătite de angajați la pensie și sănătate, se reincriminează ca faptă penală. Limitele pedepsei prevăzute sunt închisoarea de la 1 an la 5 ani. ,În cazul unei astfel de infracțiuni, dacă prejudiciul este sub 50.000 de euro și este recuperat, fapta este sancționată doar cu amendă, în timp ce dacă prejudiciul este între 50.000 de euro și 100.000 de euro, se poate sancționa cu amendă sau cu închisoare.

Dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește.

Proiectul inițial al Finanțelor, prezentat în decembrie, prevedea că este reincriminată și fapta de nereținere și nevirare, însă mediul de afaceri a ridicat obiecții justificate, afirmând că nereținerea nu poate fi imputată ca infracțiune, fiind frecvente cazurile în care contribuabili corecți interpretează legislația în mod diferit față de eventualele verificări derulate de ANAF, iar astfel de cazuri se soluționează în instanță.

Măsura a fost prevăzută să se aplice de 1 martie 2023 pentru a da timp mediului de afaceri să se pregătească.

Impozitele și contribuțiile care intră sub incidența acestei prevederi

  1. Impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoană juridică română
  2. Impozitul pentru veniturile din activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă
  3. Impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală
  4. Impozit pe venitul din salarii si asimilate salariilor
  5. Impozitul pe veniturile din arendă
  6. Impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi
  7. Impozitul pe veniturile impozabile obținute din lichidarea unei persoane juridice sau din reducerea capitalului social, potrivit legii
  8. Impozit pe veniturile sub forma de dividende
  9. Impozitul pe veniturile din pensii
  10. Impozitul pe veniturile din premii și din jocuri de noroc
  11. Impozitul pe veniturile din alte surse
  12. Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II din Legea nr. 227/2015 cu modificările și completările ulterioare
  13. Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică sau entitate - asociere fără personalitate juridică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific, cu modificările și completările ulterioare
  14. Impozitul pe veniturile obținute de o persoană fizică dintr-o asociere cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului III din Legea nr. 227/2015 cu modificările și completările ulterioare
  15. Contribuția de asigurări sociale
  16. Contribuția de asigurări sociale de sănătate
  17. Impozitul cu reținere la sursă pe veniturile obținute din România de nerezidenți sau potrivit convențiilor de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state
  18. Impozit datorat pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal
  19. Contribuția la Fondul pentru mediu

 

viewscnt
Afla mai multe despre
mecanism compensare
anaf
ministerul finantelor
adrian caciu
fapta penala
contributii
retinere
nevirare