Constructorul auto Dacia a anunțat luni că a ajuns la un acord cu sindicatul referitor la acordarea unei sume compensatorii de 20% în cazul tansferului contribuțiilor sociale, pentru ca salariile nete să rămână la același nivel.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Dacia anunțat că a finalizat negocierile cu sindicatul în 15 decembrie, scrie News.ro.
”Acordul care a fost semnat împreună cu sindicatul prevede acordarea unei sume compensatorii de 20% astfel încât salariul net să rămână la același nivel”, se arată în comunicat.
Măsura va fi pusă în practică începând cu 1 ianuarie 2018, potrivit companiei.
În urmă cu o săptămână, aproximativ 2.000 de persoane au protestat în Piața Victoriei față de modificările la Codul fiscal, mitingul fiind organizat de Blocul Național Sindical (BNR). BNR a vrut astfel să atragă atenția Guvernului cu privire la efectele negative generate de transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat.