DECIZIE Scutire directă de TVA la construcția spitalelor de stat și indirectă la spitale ale ONG. TVA eliminată și la echipamente medicale, inclusiv la proteze și produse ortopedice

DECIZIE Scutire directă de TVA la construcția spitalelor de stat și indirectă la spitale ale ONG. TVA eliminată și la echipamente medicale, inclusiv la proteze și produse ortopedice
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 mar 2023

Serviciile de construire, reabilitare, modernizare de unități spitalicești din rețeaua publică de stat și serviciile de acest fel prestate către entități non-profit înscrise în Registrul public organizat de ANAF, precum și livrările de echipamente medicale, inclusiv materiale și consumabile de uz sanitar, către unități spitalicești de stat sau deținute și exploatate de entități non-profit vor fi scutite de TVA. De asemenea, livrarea de proteze și livrarea de produse ortopedice, cărora li se aplică în prezent TVA de 9%, vor fi scutite de aplicarea acestei taxe, conform unui proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

După cum a relatat Profit.ro, aleșii au amendat astfel o ințiativă a liderului deputaților PSD, Alfred Simonis, care propuse ințial doar ca asociaţiile şi fundaţiile să beneficieze de rambursarea TVA-ului pentru achiziţiile de materiale de construcţii, echipamente, consumabile sanitare necesare în vederea construirii, reabilitării, modemizării de unităţi spitaliceşti şi a dotării acestora.

Păcănelele, interzise în baruri și cafenele. Sălile de jocuri de noroc, îndepărtate de școli sau instituții de creditare CITEȘTE ȘI Păcănelele, interzise în baruri și cafenele. Sălile de jocuri de noroc, îndepărtate de școli sau instituții de creditare

Conform proiectului reformulat în comisiile de specialitate, vor fi scutite de TVA:

a) serviciile de construire, reabilitare, modernizare de unități spitalicești din rețeaua publică de stat, precum și serviciile de construire, reabilitare, modernizare de unitati spitalicesti prestate catre entități non-profit înscrise în Registrul public organizat de ANAF în baza prevederilor art. 25 alin. (41 ), dacă acestea sunt destinate unităților spitalicești deținute și exploatate de entitatea non-profit sau celor din rețeaua publică de stat, după caz;

b) livrările de echipamente medicale, aparate, dispozitive, articole, accesorii și echipamente de protecție, materiale și consumabile de uz sanitar, destinate în mod normal utilizării în domeniul îngrijirilor de sănătate sau pentru utilizarea de către persoanele cu handicap, bunuri esențiale pentru compensarea și depășirea handicapurilor, altele decât cele prevăzute la lit. c) și d), precum și adaptarea, repararea, închirierea și leasingul unor astfel de bunuri, efectuate către unități spitalicești din rețeaua publică de stat, precum și cele efectuate către entități non-profit înscrise în Registrul public organizat de ANAF în baza art. 25 alin. (41 ), dacă acestea sunt destinate unităților spitalicești deținute și exploatate de entitatea non-profit sau celor din rețeaua publică de stat, după caz;

c) livrarea de proteze și accesorii ale acestora, altele decât proteze dentare, care sunt scutite de taxă și în prezent, conform art. 292 alin. (1) lit. b) din Codul Fiscal;

d) livrarea de produse ortopedice.

Mișcare pregătită - Impozit local mai mare cu 20% impus proprietarilor de locuințe neasigurate CITEȘTE ȘI Mișcare pregătită - Impozit local mai mare cu 20% impus proprietarilor de locuințe neasigurate

Cu acest prilej, aleșii au abrogat alineatul (2), literele a) și b), ale art. 291 din Codul Fiscal, care stabilea TVA de 9%, pentru proteze medicale și cele ortopedice, având în vedere că directiva europeană în domeniu permite chiar scutirea de TVA a acestor dispozitive medicale: 

”Astfel, la aceasta dată, pentru protezele medicale și cele ortopedice se aplică o cotă de TVA redusă, de 9%, pe tot lanțul de distribuție și vânzare, potrivit alineatului (2) literele a) si b) de la art. 291 dar, sunt incluse și în categoria largă a articolelor si dispozitivelor medicale pentru care Directiva TVA permite aplicarea unei scutiri și drept urmare au fost cuprinse în propunerea de amendament (...) pentru a beneficia de scutire pe tot lanțul de distribuție și vânzare. Deci, abrogarea se face pentru trecerea acestor proteze de la cota de 9% la scutire de TVA”.

Grupul finanțiștilor marginalizați din PNL propune revenirea la impozit de 5% pe dividende CITEȘTE ȘI Grupul finanțiștilor marginalizați din PNL propune revenirea la impozit de 5% pe dividende

Scutirea de TVA pentru livrările de bunuri/prestările de servicii prevăzute se va aplica direct în cazul spitalelor de stat, iar în cazul ONG-urilor va fi indirectă, TVA urmând a fi restituită de către ANAF.

Astfel, scutirea de TVA se va aplica: 

a) direct, prin facturare fără TVA de către furnizorii de bunuri/prestatorii de servicii dacă beneficiarul livrării/prestării este unitatea spitalicească din rețeaua publică de stat sau, după caz, instituția/autoritatea publică centrală sau locală, care asigură finanțarea acesteia, potrivit legii;

b) prin restituirea TVA aferentă achizițiilor de bunuri sau servicii efectuate de entitățile non-profit, potrivit unei proceduri stabilite prin ordin al ministrului finanțelor publice. Sumele restituite de la bugetul de stat se utilizează de catre entitățile non-profit exclusiv pentru finanțarea achizițiilor menționate de bunuri și/sau servicii.

ULTIMA ORĂ Mișcare pregătită - Vouchere de vacanță, suportate de la buget, pentru toți angajații din sectorul privat CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Mișcare pregătită - Vouchere de vacanță, suportate de la buget, pentru toți angajații din sectorul privat

Aleșii arată că scutirea indirectă pentru ONG-uri se impune ca urmare a faptului că ”o scutire directă ar fi dificil de aplicat și nesigură”, întrucât furnizorilor/prestatorilor, pentru a factura fără TVA, ar trebui să li se prezinte o dovadă că respectivele ONG-uri sunt implicate în activitățile menționate și să se asigure că le vor și realiza efectiv, lucru care este apreciat de majoritatea parlamentarilor ca fiind imposibil.

”De regulă, pentru a aplica scutirea directă în astfel de situații, se eliberează în prealabil certificate de scutire, pentru fiecare ONG în cauză, de către autoritatea fiscală, pe care ONG să-l pună la dispoziția tuturor furnizorilor săi. Obținerea acestor certificate de scutire ar implica o serie de formalități administrative și ar putea avea doar o valabilitate limitată în timp. Pe de altă parte, din inițiativa legislativă rezultă că se dorește ca sumele de TVA restituite să fie utilizate de ONG-uri exclusiv pentru finanțarea activităților de construire reabilitare, modernizare de unități spitalicești, și dotarea cu materiale sanitare și aparatură medicală, adică un mecanism prin care să se asigure utilizarea banilor publici numai în scopurile prevăzute de lege”, susțin autorii amendamentelor.

Mai mult, tocmai pentru evitarea unor abuzuri în aplicarea scutirii indirecte de TVA la nivelul entităților non-profit beneficiare, aleșii arată ca au propus drept condiție prealabilă de eligibilitate a acestora pentru a putea beneficia de această scutire înregistrarea în Registrul public al entităților non-profit organizat de ANAF. 

Potrivit Codului Fiscal, Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale se organizează de ANAF, este public și se afișează pe site-ul instituției. Înscrierea în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale se realizează pe baza solicitării entității, dacă sunt îndeplinite cumulativ, la data depunerii cererii, următoarele condiții: a) desfășoară activitate în domeniul pentru care a fost constituită, pe baza declarației pe propria răspundere; b) și-a îndeplinit toate obligațiile fiscale declarative prevăzute de lege; c) nu are obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, mai vechi de 90 de zile; d) a depus situațiile financiare anuale, prevăzute de lege; e) nu a fost declarată inactivă, potrivit art. 92 din Codul de procedură fiscală.

Registrul este funcțional din anul 2019, poate fi consultat pe site-ul ANAF și este utilizat pentru stabilirea entităților non-profit și unităților de cult eligibile pentru sponsorizările deductibile fiscal realizate de persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit sau impozit pe venitul microîntreprinderilor, precum și pentru redirecționările de impozit pe venit în limita de 3,5% realizate de persoanele fizice.

Statul va plăti penalități și majorări de întârziere la sumele nerambursate la timp contribuabililor din ziua imediat următoare. Popririle bancare, ridicate mai rapid CITEȘTE ȘI Statul va plăti penalități și majorări de întârziere la sumele nerambursate la timp contribuabililor din ziua imediat următoare. Popririle bancare, ridicate mai rapid

Autorii amendamentelor își argumentează scutirea directă de TVA și pentru unitățile spitalicești din rețeaua publică de stat prin faptul că furnizorii/prestatorii nu au probleme în a identifica un spital de stat, nefiind necesare certificate de scutire de TVA.

”Simpla dovadă că se facturează către un spital de stat/instuțiie sau autoritate publică finanșatoare (pentru care este de altfel obligatorie și emiterea e-facturii) este suficientă pentru ca furnizorii/prestatorii să aplice scutirea directă de TVA, adică să nu înscrie TVA colectat pe aceste facturi dar, pentru facturile din aval corespunzătoare, să beneficieze de dreptul de deducere, fiind vorba de o scutire directă cu drept de deducere. În acest sens menționăm că deducerea de TVA pentru achizițiile din aval este reglementată de art. 297 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal. Luând în considerare ponderea încă mare a sistemului de stat în sistemul de sănătate românesc și necesarul enorm de investiții, modernizări și dotări a acestuia, apreciem necesară stimularea acestui proces prin scutirea directă de TVA, în cazul în care sistemul public de sanatate este beneficiar direct. În acest fel, la același nivel al finanțării bugetare, se poate asigura un volum de investiții, modernizări sau dotări, cu cca 20% mai mare”, susțin parlamentarii.

De asemenea, aceștia arată că textul legislativ propus nu exclude de la scutire nici situațiile în care un ONG este beneficiarul care face achiziția de astfel de servicii sau bunuri, iar ulterior le pune la dispoziția sau le transferă unităților spitalicești din rețeaua publică de stat, și nici situația în care beneficiarul acestor achiziții este un spital din rețeaua publică de stat, iar ONG este doar finantațorul achiziției respective.

DOCUMENT Schimbare pregătită pentru ajustarea bazei impozabile în cazurile de radiere a firmei, ca urmare a dizolvării din alte motive decât falimentul CITEȘTE ȘI DOCUMENT Schimbare pregătită pentru ajustarea bazei impozabile în cazurile de radiere a firmei, ca urmare a dizolvării din alte motive decât falimentul

Proiectul va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, dar a fost stabilit un termen de 60 de zile necesar pentru elaborarea normelor metodologice de aplicare a noilor prevederi precum și a Ordinului prin care se aprobă procedura de restituire a TVA pentru ONG.

viewscnt
Afla mai multe despre
tva
scutire
ong
asociatie
fundatie
spital
stat
public
echipament
medical
cod fiscal
proteze
ortopedic
restituire
parlament