DOCUMENT ANAF - În e-Transport vor trebui declarate transporturile de legume, fructe, băuturi alcoolice, îmbrăcăminte, încălțăminte, sare și unele materiale de construcții

DOCUMENT ANAF - În e-Transport vor trebui declarate transporturile de legume, fructe, băuturi alcoolice, îmbrăcăminte, încălțăminte, sare și unele materiale de construcții
scris 8 apr 2022

Legumele, fructele, băuturile alcoolice, îmbrăcămintea, încălțămintea, sarea și unele materiale de construcții (pământuri și pietre, ipsos, var și ciment) reprezintă bunuri cu risc fiscal ridicat, iar transportul acestora va trebui declarat și monitorizat prin intermediul sistemului e-Transport, prevede un proiect de ordin pregătit de ANAF. ANAF a pregătit proiectul de ordin în contextul în care Guvernul a adoptat astăzi ordonanța pentru implementarea  e-Transport. Sistemul va monitoriza în timp real deplasarea bunurilor cu risc fiscal ridicat pe teritoriul României, astfel: transportul bunurilor achiziționate și livrate intracomunitar, transportul bunurilor care fac obiectul operațiunilor vamale, transportul bunurilor între două locații situate pe teritoriul național. Declararea în sistemul e-Transport este opțională până la 1 iulie 2022 și va deveni obligatorie după.

Ordonanța prevede că că prin ordin al președintelui ANAF sunt stabilite bunurile cu risc fiscal ridicat transportate rutier care fac obiectul monitorizării prin sistemul e-Transport, monitorizare care se va face de Ministerul Finanțelor, prin ANAF și Autoritatea Vamală Română.

Înainte de a intra în vigoare, proiectul de ordin de președinte ANAF trebuie aprobat și publicat în Monitorul Oficial.

Proiectul de ordin este disponibil aici

Bunurile cu risc fiscal ridicat transportate rutier care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport

1. Legume, plante, rădăcini și tuberculi, alimentare, care se încadrează la codurile NC de la 0701 la 0714 inclusiv

2. Fructe comestibile; coji de citrice sau de pepeni, care se încadrează la codurile NC de la 0801 la 0814 inclusiv

3. Băuturi, lichide alcoolice și oțet, care se încadrează la codurile NC de la 2201 la 2208 inclusiv

4. Sare; sulf; pământuri și pietre; ipsos, var și ciment, care se încadrează la codurile NC 2505 și 2517

5. Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, tricotate sau croșetate, care se încadrează la codurile NC de la 6101 la 6117 inclusiv

6. Îmbrăcăminte și accesorii de îmbrăcăminte, altele decât cele tricotate sau croșetate, care se încadrează la codurile NC de la 6201 la 6212 inclusiv și la codurile NC de la 6214 la 6217 inclusiv

7. Încălțăminte, ghetre și articole similare; părți ale acestor articole, care se încadrează la codurile NC de la 6401 la 6405 inclusiv

În mod similar, de la 1 aprilie a fost introdusă în sistemul e-Factură posibilitatea ca furnizorii unor categorii de produse cu risc fiscal ridicat să  transmită facturile emise în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, indiferent dacă destinatarii sunt sau nu înregistrați în acest sistem, urmând ca de la 1 iulie furnizorii să fie obligați să transmită prin acest mecanism facturile emise. Categoriile de produse vizate: legume, fructe, băuturi alcoolice, construcții noi, produse minerale (apă minerală naturală, nisip și pietriș), precum și îmbrăcăminte și încălțăminte.

CONFIRMARE Angajații firmelor afectate de război, inclusiv din companii asupra cărora ANAF aplică sancțiuni, vor putea primi indemnizații de 75% din salariul de bază CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Angajații firmelor afectate de război, inclusiv din companii asupra cărora ANAF aplică sancțiuni, vor putea primi indemnizații de 75% din salariul de bază

e-Transport

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de Ordonanță de urgență a Ministerului Finanțelor prin care se stabilește implementarea sistemului electronic integrat RO e-Transport de monitorizare a mijloacelor de transport marfă. Sistemul va monitoriza în timp real deplasarea bunurilor cu risc fiscal ridicat pe teritoriul României, astfel: transportul bunurilor achiziționate și livrate intracomunitar, transportul bunurilor care fac obiectul operațiunilor vamale, transportul bunurilor între două locații situate pe teritoriul național.

”Reducerea evaziunii fiscale este unul din obiectivele pe care mi le-am asumat în acest an. Românii trebuie să beneficieze de investiții publice și de un nivel de trai mai bun susținute din colectarea cât mai eficientă a taxelor și impozitelor. Implementarea atât a radarului mărfurilor, RO e-Transport, cât și a RO e-Factura sunt măsuri de prevenire și reducere a evaziunii care își vor dovedi eficacitatea în scurt timp” , spune Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Sistemului RO e-Transport include module informatice de gestiune a transporturilor de bunuri, care vor genera coduri unice de înregistrare pentru fiecare transport, elemente de interconectare cu camere de luat vederi și alte dispozitive specifice de monitorizare a traficului rutier și componente software pentru analiza integrată a datelor. Sistemul va utiliza date și informații deținute la nivelul instituțiilor sau autorităților publice cu atribuții în domeniul transportului rutier și va fi interconectat cu celelalte sisteme informatice existente la nivelul Ministerului Finanțelor, ANAF sau Autorității Vamale Române.

Ciucă: Nu creștem taxele, avem o stare economică de echilibru și un curs stabil CITEȘTE ȘI Ciucă: Nu creștem taxele, avem o stare economică de echilibru și un curs stabil

Astfel, va deveni obligatorie declararea anticipată a datelor aferente transporturilor intracomunitare, în funcție de tipul operațiunii, beneficiarului sau, după caz, furnizorului din România. Ele vor fi valabile o perioadă prestabilită de la data începerii transportului, iar sistemul va permite modificarea datelor declarate până la intrarea pe teritoriul național sau până la punerea în mișcare a vehiculului transportor. Prin excepție, în cazul bunurilor cu risc fiscal ridicat descărcate temporar pe teritoriul României, obligația declarării revine depozitarului.

Categoriile de autovehicule de transport și categoriile de bunuri cu risc fiscal ridicat transportate rutier care vor fi monitorizate și procedura de aplicare a Sistemului RO e-Transport vor fi stabilite ulterior prin Ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv prin ordin comun al președinților Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Autorității Vamale Române.

Sistemul RO e-Transport va monitoriza modul în care TVA aferentă achizițiilor intracomunitare de bunuri este virată la bugetul de stat și reprezintă o evoluție firească a activității de prevenire a evaziunii fiscale cu TVA în domeniul comerțului intracomunitar, deoarece s-a constatat că verificarea mijloacelor de transport în timpul deplasării determină fiscalizarea veniturilor obținute din comercializarea bunurilor transportate.

viewscnt
Afla mai multe despre
e-transport
ministerul finantelor
anaf
e-factura
radarul marfurilor