DOCUMENT Fiscul modifică Formularul 630. Decizia de impunere, inițial pentru CASS, va include și CAS

DOCUMENT Fiscul modifică Formularul 630. Decizia de impunere, inițial pentru CASS, va include și CAS
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 5 iul 2017

Fiscul va introduce o nouă versiune a Formularului 630, utilizat până în prezent pentru calculul CASS, urmând ca decizia de impunere să vizeze, pe lângă stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate în forma inițială, și contribuția de asigurări sociale. Din noul formular vor fi  excluse veniturile din jocuri de noroc, pentru alinierea la schimbările de legislație.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Decizia de impunere vizează veniturile din surse cum ar fi activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din investiții și/sau din alte surse, pensii provenite dintr-un alt stat. Acum, Fiscul vrea ca formularul să includă și calculul CAS și să nu mai facă refererire la venituri din jocuri de noroc.

"Veniturile din jocurile de noroc erau incluse în vechiul formular, deoarece așa era legislația, iar din 2016 au fost scoase de la contribuții de sănătate. Prin urmare, se impunea un nou formular, în care, printre altele, s-a inclus și CAS, formularul cumulând cele două contribuții începând cu veniturile anului 2016", a declarat pentru Profit.ro consultantul fiscal Cornel Grama.

Fiscul pregătește mai multe formulare pentru darea în plată. Formularele vor putea fi obținute de pe site-ul ANAF CITEȘTE ȘI Fiscul pregătește mai multe formulare pentru darea în plată. Formularele vor putea fi obținute de pe site-ul ANAF

În plus, noua variantă de formular propusă de Fisc, include și două anexe, privind stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru definitivarea contribuției de asigurări sociale.

FORMULARUL 630 ÎN VARIANTA NOUĂ POATE FI CONSULTAT AICI, IAR ANEXELE, AICI ȘI AICI. VARIANTA ANTERIOARĂ A FORMULARULUI 630 POATE FI VĂZUTĂ AICI

Potrivit Fiscului, Formularul 630 este utilizat pentru stabilirea contribuției de  asigurări sociale de sănătate și a contribuției de asigurări sociale începând cu anul fiscal 2016.

Obligațiile anuale de plată a contribuției de asigurări sociale sunt determinate de Fisc, prin decizie de impunere anuală, pe baza declarației privind venitul realizat.

Înființările de SRL-uri au atins un nivel record după eliminarea de taxe din februarie. PFA sunt, de asemenea, în creștere CITEȘTE ȘI Înființările de SRL-uri au atins un nivel record după eliminarea de taxe din februarie. PFA sunt, de asemenea, în creștere

Pentru anul fiscal 2016, obligațiile anuale de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate sunt determinate de Fisc, prin decizie de impunere anuală pe fiecare sursă de venit, pe baza declarației de venit estimat/norma de venit sau a declarației privind venitul realizat, după caz.

De asemenea, obligațiile anuale de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele care realizează pensii dintr-un alt stat sunt determinate de ANAF, prin decizie de impunere anuală, pe baza declarației specifice.

"Astfel, ca urmare a celor menționate, în vederea derulării în mod unitar a procesului de stabilire și de regularizare a obligațiilor anuale reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate și contribuția de asigurări sociale, prin prezentul proiect de ordin se propune aprobarea modelului și conținutului formularului 630”, potrivit Fiscului.

Formularul este emis de organul fiscal în procesul de stabilire a obligației anuale de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate și a contribuției de asigurări sociale, începând cu anul 2016.

viewscnt
Afla mai multe despre
formular 630
anaf
fisc