DOCUMENT Împrumuturile Guvernului în perioada PNL au trecut de 280 miliarde lei. Cât a împrumutat PSD

DOCUMENT Împrumuturile Guvernului în perioada PNL au trecut de 280 miliarde lei. Cât a împrumutat PSD
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 27 oct 2021

Împrumuturile Guvernului în perioada noiembrie 2019 - octombrie 2021, cei doi ani în care în fruntea guvernului, minoritar în Parlament sau în formulă de coaliție, s-a aflat PNL, au ajuns la aproape 282 miliarde de lei (57 miliarde de euro), potrivit calculelor Profit.ro pe baza unui document al Ministerului Finanțelor. Cea mai mare parte a acestei sume a fost destinată acoperirii deficitelor bugetare foarte mari, ceea ce înseamnă că este datorie nouă, care mărește datoria publică, în timp ce o parte mai mică a fost folosită pentru rostogolirea plata finanțărilor mai vechi ajunse la scadență. Precendenta guvernare, PSD, a împrumutat în doi ani și zece luni 196 miliarde de lei (aproape 40 miliarde de euro), dar într-o perioadă de creștere economică și fără o criză cum este cea cauzată de pandemia de coronavirus.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

De exemplu, din necesarul de împrumuturi de 135,1 miliarde lei stabiit pentru întreg anul 2021, 83,8 miliarde de lei ar trebui să acopere deficitul, deci datorie suplimentară, în timp ce suma de 51,3 miliarde de lei ar fi folosită pentru plata unor datorii mai vechi. Necesarul de împrumut este suma de bani de care statul are nevoie în anul respectiv, nu cea pe care o împrumută efectiv și care poate fi mai mare, caz în care banii intră în rezerva de valută a Finanțelor, sau mai redusă. Anul trecut, distribuția a fost de 101,8 miliarde lei pentru deficitul bugetar și 47,4 miliarde de lei pentru refinanțare. Distribuția necesarului de finanțare între deficitul bugetar și rostogolirea datoriei este disponibilă în graficul de mai jos.

Automatica SA: pionierul automatizărilor din România în era Industriei 4.0 CITEȘTE ȘI Automatica SA: pionierul automatizărilor din România în era Industriei 4.0

Precedenta guvernare, PSD, a împrumutat, în doi ani și zece luni, suma de 196 miliarde de lei (aproape 40 miliarde de euro la cursul actual). Totalul perioadei nu a fost făcut public de către Ministerul Finanțelor, dar a fost calculat de Profit.ro în baza datelor instituției.

Date privind evoluția datoriei publice, care are ca principală sursă împrumuturile contractate de stat pentru a-și acoperi deficitul bugetar, sunt în prezent disponibile doar până la finalul lunii august.

Profit.ro a scris, pe baza datelor disponibile de la Ministerul Finanțelor, că datoria publică a crescut cu 185,4 miliarde de lei în perioada guvernării PNL, de la 364,9 miliarde lei la finalul lunii octombrie 2019, moment la care Guvernul Dăncilă era înlocuit de primul Guvern Orban, la 550 miliarde de lei la finele lunii august 2021. În timpul guvernelor Orban, noiembrie 2019-decembrie 2020, datoria a crescut cu 133,5 miliarde lei, în timp ce anul acesta, după instalarea guvernului de coaliție PNL-USR-UDMR, condus de premierul Florin Cîțu, datoria a urcat cu 52 miliarde de lei.

Împrumuturile contractate de PNL (datorie nouă și rostogolirea datoriei vechi)

În plus față de totalul de mai jos, statul a mai împrumutat ulterior datei de 14 octombrie suma de 2,2 miliarde de lei prin emisiunea de obligațiuni pe piața internă, ajungând astfel la 167,7 miliarde lei, 20 de miliarde de euro și 3,3 miliarde de dolari.

DOCUMENT Împrumuturile Guvernului în perioada PNL au trecut de 280 miliarde lei. Cât a împrumutat PSD

Necesarul de finanțare

DOCUMENT Împrumuturile Guvernului în perioada PNL au trecut de 280 miliarde lei. Cât a împrumutat PSD

viewscnt
Afla mai multe despre
imprumut
guvern
titluri de stat
obligatiuni
ministerul finantelor