DOCUMENT Legea care lasă firmele să distribuie acționarilor profitul după fiecare trimestru intră în vigoare. Guvernul va putea lua în acest an în jur de 2 miliarde lei în plus de la companii de stat

DOCUMENT Legea care lasă firmele să distribuie acționarilor profitul după fiecare trimestru intră în vigoare. Guvernul va putea lua în acest an în jur de 2 miliarde lei în plus de la companii de stat
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 13 iul 2018

Firmele vor putea distribui acționarilor întreg profitul trimestrial încă din cursul anului, pe baza situațiilor financiare trimestriale aprobate de acționari sau asociați, fără să mai aștepte până la mijlocul anului următor, așa cum trebuie să procedeze în prezent. Legea care aduce modificări în acest sens a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în termen de trei zile calendaristice. Printre cei mai mari beneficiari ai acestei legi este chiar Guvernul, care a planificat să ia anul acesta dividende de 3,6 miliarde de lei pentru anul trecut, dar ar putea obține și ln jur de 2 miliarde lei din dividendele de aproape 3 miliarde de lei la care estima că va avea acces abia în 2019. Banii în plus ar ajuta Guvernul să-și acopere cheltuielile prea mari și să se încadreze în ținta de deficit bugetar.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De ce este important: Banii vor circula mai repede. Acționarii firmelor vor obține, dacă doresc, acces mai rapid la banii din dividende, pe care îi pot ulterior folosi incusiv pentru alte investiții. Legea prevede și restituirea sumelor transferate în cursul anului, în cazul în care situațiile anuale finale impun acest lucru, astfel că este necesar ca firmele să analizeze bine distribuțiile trimestriale. De altfel, distribuțiile trimestriale sunt un lucru comun, tocmai din acest motiv, în alte state, cum ar fi, de exemplu, SUA.

Mai este important: Printre beneficiarii acestei legi va fi și Guvernul, care are mare nevoie de bani la buget în acest an, pentru a se putea încadra în limita de deficit bugetar de 3%. În baza acestei legi, statul încasează în acest an de la companiile pe care le deține sau la care are acțiuni, inclusiv marile companii din energie listate pe bursă, dividendele pentru anul trecut, dar poate lua și o mare parte dintre cele pentru anul acesta. Pe acestea din urmă, conform formei anterioare a legii, le-ar fi primit abia pe la mijlocul anului următor.

Guvernul a cheltuit în primele cinci luni cu 8 miliarde mai mult decât a strâns din taxe, iar deficitul bugetar, de 0,9%, a fost de 3 ori și jumătate mai mare comparativ cu anul trecut CITEȘTE ȘI Guvernul a cheltuit în primele cinci luni cu 8 miliarde mai mult decât a strâns din taxe, iar deficitul bugetar, de 0,9%, a fost de 3 ori și jumătate mai mare comparativ cu anul trecut

"Legea 530 de modificare a Legii contabilității 82/1991 și a Legii societăților comerciale 31/1990 a fost publicată în Monitorul Oficial (nr. 595/12.07.2018). Legea intră în vigoare în 3 zile de la publicare, dacă nu e prevăzut un alt termen în lege. Prin urmare se aplică din 15 iulie 2018", potrivit consultantului fiscal Cornel Grama.

Guvernul obligă și în acest an companiile cu capital integral sau majoritar de stat și regiile autonome să cedeze bugetului minium 90% din profitul net realizat al anului anterior, sub formă de dividende/vărsăminte, după modelul aplicat anul trecut și care a generat proteste din partea unor companii, acestea acuzând că politica respectivă le lasă fără bani pentru investiții. Statul ar putea cere tot anul acesta 90% și din profiturile trimestriale din 2018.

Noua lege ar putea avea impact și pe bursa de la București, unde companiile private, pe lângă cele de stat listate, vor putea distribui profitul trimestrial.

XTB despre reglementările ESMA CITEȘTE ȘI XTB despre reglementările ESMA

Legea a fost adoptata dupa aproape un an de la initiere.

Legea prevede că repartizările interimare de dividende vor fi înregistrate în contabilitate și reflectate în situațiile financiare interimare drept creanțe față de acționari, respectiv asociați. Pe lângă profitul contabiil net realizat trimestrial, la sumele distribuite se pot adăuga și eventualele profituri reportate și sume retrase din rezerve disponibile în acest scop.

Plata se va face la data stabilită de adunarea generală a acționarilor sau de legile speciale.

La aprobarea situațiilor financiare anuale sunt stabilite eventualele sume de recuperat, repartizări care depășesc profitul raportat anual, conducerea societății fiind obligată să urmărească recuperarea acestor sume. Termenul de restituire a banilor este de 60 de zile. Pentru a spori siguranța că repartizările trimestriale de profit se fac din câștiguri reale, firmele care au obligația auditării sau verificării de către cenzori a situațiilor anuale, vor trebui să procedeze la fel și în cazul celor trimestriale, pe baza cărora se distribuie profit.

DOCUMENT Legea care lasă firmele să distribuie acționarilor profitul după fiecare trimestru intră în vigoare. Guvernul va putea lua în acest an în jur de 2 miliarde lei în plus de la companii de stat

viewscnt
Afla mai multe despre
firme
actionari
profit
distributie profit
lege