DOCUMENT Nou proiect de interzicere a angrosiștilor de produse petroliere fără depozite. Italieni suspectați de evaziune fiscală și spălare de bani la nivelul UE

DOCUMENT Nou proiect de interzicere a angrosiștilor de produse petroliere fără depozite. Italieni suspectați de evaziune fiscală și spălare de bani la nivelul UE
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 30 mar 2020

Un grup de parlamentari vrea să reia și chiar să înăsprească, inclusiv prin introducerea direct în Codul Fiscal, adică în legislația primară, o inițiativă a ANAF din urmă cu aproape 2 ani, abandonată în cele din urmă sub un val de proteste și procese în instanță: activitatea de comercializare angro de produse energetice să nu mai poată fi derulată decât de către firme care dețin spații de depozitare a acestora, în proprietate sau folosință.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Astfel, 12 aleși PMP, 5 de la PSD, 2 independenți și unul de la PNL, partidul de guvernământ, au elaborat un proiect de modificare a Codului Fiscal, care prevede că, în vederea obținerea atestatului de comercializare, operatorii economici care intenționează să distribuie și să comercializeze angro produse energetice "au obligația să dețină spații de depozitare corespunzătoare, în proprietate sau folosință - contract de locațiune, contract de comodat sau cu orice titlu legal".

Ar urma să fie exceptați de la această obligație operatorii economici care comercializează produse energetice în baza cardurilor de combustibil către consumatorii finali, precum și firmele afiliate operatorilor economici autorizați ca antrepozitari autorizați, destinatari înregistrați sau care dețin atestat de comercializare angro de produse energetice și care comercializează produse energetice din locațiile autorizate ale operatorilor economici cu care sunt afiliați.

Suciu, BNR: Perioada imediat următoare va fi a dobânzilor scăzute; dacă cineva poate plăti ratele, nu e în avantajul său să le amâne CITEȘTE ȘI Suciu, BNR: Perioada imediat următoare va fi a dobânzilor scăzute; dacă cineva poate plăti ratele, nu e în avantajul său să le amâne

În acest fel, proiectul reia și introduce practic mot a mot în Codul Fiscal prevederile unui Ordin al președintelui ANAF din august 2018 care, la vremea respectivă, a dus la numeroase proteste din partea firmelor vizate, precum și la un val de procese în instanță. Printre argumentele contra măsurii, alături de cel privind afectarea gravă a concurenței pe piață, s-a numărat și acela potrivit căruia, în acest fel, s-ar bloca agricultura, mulți fermieri cumpărând angro carburanți pentru utilajele agricole de la comercianți fără depozite, care preiau produsele cu cisterne direct din rafinării.

În cele din urmă, la finalul lunii februarie a anului trecut, a fost eliminată obligația firmelor care comercializează produse energetice în sistem angro de a deține spații de depozitare pentru acestea, precum și formalitățile aferente recepționării și livrării produselor energetice în și din aceste spații.

Acum, prin același proiect de lege recent elaborat, care vizează reintroducerea obligației, inițiatorii vor în plus să introducă în Codul Fiscal, pe lista produselor energetice pentru care este nevoie de obținerea unui atestat de comercializare (care ar urma să fie condiționată de deținerea de depozite), și produsul "păcură (CLU, CLG, CTL, combustibil ecologic pentru centrale termice etc)", pe lângă benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, care compun lista în momentul de față.

ULTIMA ORĂ Ministrul Sănătății: Toți cetățenii din București să fie testați contra coronavirus, din ușă în ușă! CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Ministrul Sănătății: Toți cetățenii din București să fie testați contra coronavirus, din ușă în ușă!

Parlamentarii inițiatori spun că scopul modificărilor legislative este transparentizarea și predictibilitatea activității de tranzacționare a produselor energetice, precum și eficientizarea activității de prevenire și combatere a evaziunii fiscale în domeniu, potrivit expunerii de motive a proiectului de modificare a Codului Fiscal, care poate fi citită integral aici.

În privința păcurii, combustibil achiziționat cu precădere de instituții și companii de stat, inclusiv producători de energie termică, în document se arată că, prin interpunerea pe lanțul logistic de aprovizionare a unor firme intermediare care nu dețin spații de depozitare și care fac evaziune fiscală, "bugetul de stat pierde pe de o parte TVA și impozit pe profit aferent acestei livrări, iar pe de altă parte achiziționează prin instituții de stat, deci din bani publici, păcura la un preț dublu față de prețul practicat de importatori sau antrepozitari".

Documentul prezintă și o situație concretă ce a stârnit suspiciuni de evaziune fiscală și fraudă la nivelul întregii Uniuni Europene, în care sunt implicate firme românești cu acționari italieni.

Scriitorul și dizidentul Paul Goma a murit la Paris din cauza infecției cu coronavirus CITEȘTE ȘI Scriitorul și dizidentul Paul Goma a murit la Paris din cauza infecției cu coronavirus

Profit.ro a scris recent că un cetățean bulgar în vârstă de 55 de ani domiciliat în Sofia apare într-un document oficial că ar fi cumpărat la valoarea lor nominală, respectiv cu mai puțin de 100.000 de euro, 100% din părțile sociale ale importatorului, distribuitorului și traderului român de carburanți și produse petroliere Europetrol Distribution SRL, deținute anterior de acționari italieni. Compania, potrivit propriilor afirmații, ar fi vândut în total anul trecut, cumulat cu subsidiarele sale din străinătate, o cantitate estimată de circa 380.000 de tone de produse de profil, ajungând la o cifră de afaceri de peste 220 milioane euro.

Tot în 2019 însă, Europetrol Distribution și-a pierdut autorizația de destinatar de produse accizabile care se deplasează în regim suspensiv de accize dintr-un alt stat membru UE, autorizație care îi permitea să țină în vederea vânzării stocuri de marfă sosite pe mare în Portul Constanța, în rezervoarele Oil Terminal.

ANAF, prin Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 al Capitalei, a înaintat la Tribunalul București o solicitare de opoziție la decizia de cesionare a părților sociale ale Europetrol Distribution deținute de italieni către cetățeanul bulgar. Potrivit datelor termene.ro, la 31.12.2019, Europetrol Distribution avea obligații restante către bugetele statului în valoare de peste 1,17 milioane lei.

DOCUMENT Nou proiect de interzicere a angrosiștilor de produse petroliere fără depozite. Italieni suspectați de evaziune fiscală și spălare de bani la nivelul UE
DOCUMENT Nou proiect de interzicere a angrosiștilor de produse petroliere fără depozite. Italieni suspectați de evaziune fiscală și spălare de bani la nivelul UE
DOCUMENT Nou proiect de interzicere a angrosiștilor de produse petroliere fără depozite. Italieni suspectați de evaziune fiscală și spălare de bani la nivelul UE
Extrase din expunerea de motive a proiectului de lege

Extrase din expunerea de motive a proiectului de lege

viewscnt
Afla mai multe despre
evaziune fiscala produse petroliere
tranzactii fictive produse energetice
comercianti angro produse energetice fara depozite
antrepozite produse energetice
accize produse energetice
interzicere comercianti angro produse energetice fara depozite