După 1 an de pandemie, liberalii și-au dat seama că restaurantele și cafenelele închise nu ar trebui să plătească drepturi de autor pentru muzică și alte produse audiovizuale

După 1 an de pandemie, liberalii și-au dat seama că restaurantele și cafenelele închise nu ar trebui să plătească drepturi de autor pentru muzică și alte produse audiovizuale

sursa foto: news.ro

Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 9 apr 2021

Firmelor din HoReCa, dar și altor categorii de operatori economici vizați le va fi suspendată plata drepturilor de autor pentru difuzarea muzicii sau a altor opere audiovizuale în incinta acestora, dacă le-a fost suspendată activitatea în perioada pandemiei de Covid-19, prevede un proiect legislativ ințiat de liderul PNL și șef al Camerei Deputaților, Ludovic Orban, și de fostul ministrul al Culturii, actual deputat, Gigel Știrbu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

De ce este important: În forma actuală, legislația privind privind dreptul de autor și drepturile conexe obligă firmele din industria HoReCa (restaurante, cafenele și altele), chiar dacă au închise punctele de lucru, să transmită lunar, organismelor de gestiune colectivă, documentele pentru stabilirea cuantumului privind plata drepturilor de autor, deși unitățile respective nu funcționează.

Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), program de colectare selectivă a deșeurilor în școli, lansat deja în București, se extinde în Brașov. Obiectiv: implementarea în toate școlile din România până la finalul lui 2025 CITEȘTE ȘI Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), program de colectare selectivă a deșeurilor în școli, lansat deja în București, se extinde în Brașov. Obiectiv: implementarea în toate școlile din România până la finalul lui 2025

După mai bine de un an de pandemie, în care multe restaurante, cafenele, baruri și alte firme din domeniu nu au putut funcționa cu lunile, liberalii și-au dat seama că atât plata acestor drepturi, cât și documentele aferente pe care care firmele le întocmesc nu își au rostul într-o astfel de situație. 

”Industria HoReCa este printre cele mai afectate de pandemia de Covid-19, având în vedere că a fost, de fiecare dată, vizată de restricțiile impuse de autorități, atât în perioada stării de urgență, cât și recent, pe fondul exploziei numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus. (...) se cunosc perioadele în care aceste unități au fost obligate să fie închise prin decizii publice reglementate prin hotărâri ale Guvemului și hotărâri ale Comitetului Național pentru Situații de Urgență”, arată inițiatorii proiectului.

Janos Egly, Executive Director Accenture Industry X Romania CITEȘTE ȘI Janos Egly, Executive Director Accenture Industry X Romania

Prin urmare, proiectul legislativ prevede, ignorând norme ortografice și gramaticale ale limbii române, că: ”Pe durata cât (sic! - . n.red.) utilizatorii și intermediarii drepturilor de autor au suspendată activitatea, prin hotărâri ale autorităților centrale și locale, se suspendă plata drepturilor de autor de către aceștia, (sic! - . n.red.) și se suspendă și furnizarea către organismele de gestiune colectivă, în format scris și electronic, în termen de 30 de zile de la solicitare, (a - n.red.) informațiile (informațiilor - n.red.) și documentele (documentelor - n.red.) solicitate pentru determinarea cuantumului remunerațiilor, precum și (a - n.red.) informații (informațiilor - n.red.) privind operele utilizate, ștampilate și semnate de reprezentantul legal, de către utilizatorii sau intermediarii drepturilor de autor”.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie aprobat de ambele Camere ale Parlamentului.

viewscnt
Afla mai multe despre
horeca
restaurante
cafenele
derpturi
autor
plata
suspenda
muzica
audivizual
document
proiect
lege
ludovic orban
gigel stirbu
liberal