După șoferii profesioniști, angajații din alt domeniu ar putea beneficia de salariu minim de 3.000 lei, ca în construcții

După șoferii profesioniști, angajații din alt domeniu ar putea beneficia de salariu minim de 3.000 lei, ca în construcții
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 16 sep 2020

Șoferii profesioniști vor fi scutiți de impozitul pe venit și vor avea, asemenea angajaților din construcții, până la 31 decembrie 2028, un salariu minim de 3.000 lei, fără a mai plăti contribuții de sănătate și sociale, prevede un proiect legislativ propus de PSD și adoptat la începutul acestei luni de Senat. Acum, un alt proiect de lege, inițiat tot de PSD, prevede aceleași facilități pentru angajații din sectorul construcțiilor de nave și structuri plutitoare, prevăzut la codul CAEN 3011.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
ULTIMA ORĂ Sprijinul de 500 euro pentru angajații în regim de telemuncă este extins și pentru starea de alertă CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Sprijinul de 500 euro pentru angajații în regim de telemuncă este extins și pentru starea de alertă

Autorii proiectului arată că sectorul construcțiilor navale este deosebit de important pentru economia românească, reprezentând aproximativ 0,4% din PIB în 2017. În acest context, sectorul de construcții navale s-a confruntat cu dificultăți legate de asigurarea cu forța de muncă specializată și de o concurență neloială.

Cu toate acestea, mai arată inițiatorii, Ordonanța de urgență nr. 114/2018, care a majorat salariul de bază minim brut pe țară garantat în plata în sectorul construcțiilor, nu a inclus și sectorul construcțiilor de nave și structuri plutitoare, prevăzut la codul CAEN 3011.

Modificare Codul Muncii - Firmele scapă de o nouă obligație cu care îi amenințau legiuitorii. Până și Guvernul a semnalat costuri ridicate CITEȘTE ȘI Modificare Codul Muncii - Firmele scapă de o nouă obligație cu care îi amenințau legiuitorii. Până și Guvernul a semnalat costuri ridicate

Prin urmare, proiectul prevede ca, de la 1 ianuarie 2021 și până la 31 decembrie 2028, veniturile din salarii și asimilate acestora să fie scutite de impozit pentru persoanele fizice angajate în domeniul construcțiilor de nave și structuri plutitoare.

”În perioada 1 ianuarie 2021 - 31 decembrie 2028, pentru domeniul construcțiilor de nave și structuri plutitoare, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va fi de minimum 3.000 lei lunar, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, pentru un program normal de lucru in medie de 167,333 ore pe lună”, prevede inițiativa legislativă.

Cîțu: În domeniul impozitării, România nu susține schimbarea de la unanimitate la majoritatea calficată a statelor UE CITEȘTE ȘI Cîțu: În domeniul impozitării, România nu susține schimbarea de la unanimitate la majoritatea calficată a statelor UE

Până la 31 decembrie 2028, angajații respectivi vor fi exceptați de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, fiind însă considerați asigurați în sistemul public.

Totodată, angajații vor fi scutiți, până la data menționată, de contribuția de asigurări sociale.

Inițiatorii subliniază că în 2018 salariul nominal mediu brut în sectorul construcțiilor de nave era de 5.264 de lei, iar impactul asupra bugetului de stat nu va fi semnificativ, deoarece în același erau angajați în domeniu 32.203 de persoane.

Guvernul a împrumutat 236 de milioane de lei pe 10 ani CITEȘTE ȘI Guvernul a împrumutat 236 de milioane de lei pe 10 ani

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie adoptat de Parlament și promulgat de șeful statului.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
nave
constructii
angajati
impozit
scutire
salariu minim
constructii
proiect