Efectul transferului contribuțiilor: Salariile au scăzut, bonusurile pentru angajați au urcat semnificativ. Angajări în creștere

Efectul transferului contribuțiilor: Salariile au scăzut, bonusurile pentru angajați au urcat semnificativ. Angajări în creștere
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 mai 2018

Valoarea bonusurilor primite de angajații din sectorul privat a crescut cu 68% în primele trei luni ale anului comparativ cu primul trimestru din 2017, în timp ce salariile au suferit o depreciere de 13% în raport cu aceeași perioadă a anului trecut.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Atât creșterea valorii bonusurilor, cât și scăderea salariilor din primele luni ale acestui an sunt puse pe seama incertitudinii create de modificările legislative, mai exact de trecerea contribuțiilor sociale obligatorii din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, arată o analiză Smartree, companie ce activează pe piața de externalizare a proceselor de HR. Adoptată prin intermediul unei Ordonanțe de Urgență, această schimbare a generat neîncredere în rândul angajatorilor, dar și o perioadă de expectativă în care nu au fost luate decizii privind modificarea veniturilor angajaților. În luna martie însă, odată cu obligativitatea transmiterii în REVISAL a oricărei modificări a salariului de bază brut, a indemnizațiilor, a sporurilor, precum și a altor elemente de calcul salarial, salariile s-au stabilizat, înregistrând același nivel mediu cu cel aferent lunii martie 2017.

În același context, pentru a compensa scăderile salariale cauzate de ordonanța de urgență, companiile au acordat angajaților, în primul trimestru al acestui an, bonusuri și beneficii extra-salariale mai mari cu 68% față de media din aceeași perioadă a anului trecut. Este de departe cea mai mare valoare înregistrată pentru acest indicator la început de an, marjele de creștere situându-se în anii precedenți între 6% și 23%.

Ștampila, eliminată ca obligație și pentru stat. Actele de stare civilă, contractele publice și orice alte documente oficiale - fără ștampilă CITEȘTE ȘI Ștampila, eliminată ca obligație și pentru stat. Actele de stare civilă, contractele publice și orice alte documente oficiale - fără ștampilă

“Aceste valori reprezintă efectele schimbărilor legislative ce au avut loc la începutul anului. Mai exact, chiar dacă salariul minim brut pe economie a crescut de la 1.450 lei la 1.900 lei, această creștere nu a determinat majorarea veniturilor nete în aceeași măsură, așa cum a fost cazul anul trecut și cum ar fi fost de așteptat. Dimpotrivă, salariile au suferit o diminuare semnificativă în primele două luni ale anului, scădere nemaiîntâlnită în cursul ultimilor 2-3 ani”, spune Adrian Stanciu, CEO Smartree.

Nu același lucru este valabil în cazul angajărilor, care, în primul trimestru din 2018 comparativ cu perioada similară a anului trecut, au continuat trendul ascendent, procentul de creștere fiind de 11%. Pe ramuri de activitate, cele mai mari creșteri ale numărului de angajări au fost înregistrate în construcții, logistică, producție, serviciile financiare, companii de tehnologie și infrastructură IT sau servicii digitale.

În perioada ianuarie - martie 2018, angajații români și-au luat mai multe zile de concediu comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut în contextul în care vacanța intersemestrială de iarnă a elevilor se conturează de la an la an ca un reper pe harta zilelor libere. Astfel, numărul zilelor de concediu de odihnă a evoluat în primul trimestru cu 4% față de perioada similară din 2017, în timp ce numărul zilelor de concediu medical luate de angajați a crescut cu 13%. 

Pentru realizarea Smartree Workforce Index, un instrument care oferă o sinteză a evoluției recrutărilor, a creșterii salariale și a bunăstării angajaților, sunt luate în calcul peste 200 de companii, care activează în diverse industrii din domeniul privat și care rulează în medie afaceri de peste 2,5 miliarde de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
salarii
prime
smartree