EXCLUSIV ANAF a ieșit la tatonări pe piața imobiliară. Își caută sediu cu chirie, însă nu este exclusă nici o achiziție

EXCLUSIV ANAF a ieșit la tatonări pe piața imobiliară. Își caută sediu cu chirie, însă nu este exclusă nici o achiziție
scris 30 iul 2019

ANAF tatonează în prezent piața imobiliară în căutarea de spații de birouri pe care să le închirieze pentru aparatul central din București al agenției, însă conducerea Fiscului și cea a Ministerului Finanțelor nu exclud nici posibilitatea achiziției unei clădiri de birouri în acest scop, potrivit informațiilor Profit.ro. Structurile aparatului central al ANAF sunt răspândite acum în mai multe clădiri din București, iar intenția ANAF ar fi ca toate sau măcar cât mai multe dintre acestea să fie strânse în același sediu.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

În prezent, ANAF stă cu cea mai mare parte a aparatului central în spații ale Institutului Național de Statistică (INS), într-o clădire pe strada Apolodor, nr 17. ANAF ocupă mai multe etaje ale clădirii. Pe lângă acestea, diferite direcții ale ANAF sunt localizate prin diverse zone ale Capitalei, pe unde a fost găsit spațiul disponibil.

Urmărește-ne și pe Google News

De exemplu, direcția de asistență contribuabili se află pe strada Ion Câmpineanu, direcția de integritate pe Splaiul Unirii, direcția pentru mari contribuabili și direcția executări silite cazuri speciale într-un sediu pe strada Lucrețiu Pătrășcanu, direcția Vămilor în cartierul Crângași, direcția Antifraudă în Casa Presei.

Teodorovici: Urmează în august o campanie de controale ANAF și ITM. În ce privește casele de marcat, ajunge! CITEȘTE ȘI Teodorovici: Urmează în august o campanie de controale ANAF și ITM. În ce privește casele de marcat, ajunge!

De altfel, printre variantele analizate este și mutarea ANAF în Casa Presei, în spații deținute de RAAPPS.

Aparatul central din București al ANAF este separat ca structură de Direcția Generală a Finanțelor Publice București sau administrațiile fiscale ale sectoarelor.

Deși locația și modul în care sunt împrăștiate direcțiile ANAF nu a fost niciodată considerat satisfăcător, agenția se află în locația din strada Apolodor de mai bine de 10 ani.

Discuțiile pentru mutarea ANAF în alt sediu vin în contextul în care conducerea pregătește o reorganizare amplă.

Restructurarea ANAF

Profit.ro a scris, la mijlocul lunii iulie, citând surse informate asupra situației, că Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF va fi desființată, urmând ca aparatul central al DGAF să fie absorbit de către Direcția Generală Inspecție Fiscală a ANAF, iar structurile din teritoriu de către administrațiile județene ale Fiscului, probabil tot în activitatea de inspecție fiscală, potrivit unui plan de reorganizare încă nedefinitivat. Eliminarea Antifraudei, direcție care funcționează cu un deficit foarte mare de personal de mai mulți ani, pare lipsită de sens, în contextul în care România se confruntă cu fraudă de amploare și pierde peste 6 miliarde de euro doar din TVA necolectată. Conducerea ANAF nu intenționează să dea afară angajați de la Antifraudă, însă nu este foarte clar care va fi activitatea lor în cadrul Direcției de inspecție fiscală.

EXCLUSIV Premieră la ANAF - Șefii trebuie să se angajeze în scris că vor colecta pentru stat anumite sume CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Premieră la ANAF - Șefii trebuie să se angajeze în scris că vor colecta pentru stat anumite sume

Informația a fost confirmată pentru Profit.ro de către ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. ANAF se află în subordinea Ministerului Finanțelor.

ANAF și Ministerul Finanțelor analizează mai multe variante pentru a restructura Direcția Antifraudă Fiscală, aspectul foarte important fiind că actualele structuri ale Antifraudei vor trece la administrațiile județene ale ANAF, a spus pentru Profit.ro ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

De asemenea, Direcția Generală a Vămilor, în prezent o direcție a Fiscului, urmează să treacă direct în subordinea Ministerului Finanțelor, cu numele de Autoritatea Vamală Română, prevede un proiect de ordonanță de Guvern. Personalul actual va fi preluat în noua structură. Potrivit documentului Ministerului Finanțelor, întreaga operațiune ar trebui să se desfășoare fără să fie necesară creșterea numărului de posturi. Direcția Generală a Vămilor a fost înființată în 2013, preluând activitatea Autorității Naționale a Vămilor. Prin reorganizarea promovată acum de Finanțe se revine, în mare, la situația de atunci.

Pe lângă acestea, va fi separată de ANAF și trecută la Ministerul Finanțelor și activitatea de soluționare a contestațiilor din cadrul ANAF, cu tot cu personalul aferent.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
sediu
birouri
ministerul finantelor
ins