EXCLUSIV ANAF introduce DeskAudit – verificare documentară de la distanță a situației fiscale, cu scopul de a remedia rapid abaterile firmelor

EXCLUSIV ANAF introduce DeskAudit – verificare documentară de la distanță a situației fiscale, cu scopul de a remedia rapid abaterile firmelor
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 13 iul 2020

ANAF pregătește un nou instrument pentru controlul și conformarea firmelor, DeskAudit, care presupune verificarea de la distanță, de către Antifraudă sau Inspecția Fiscală, a situației firmelor. Neregulile găsite vor fi soluționate punctual, scopul fiind de a identifica și soluționa rapid abaterile și de a evita, astfel, ca eventuale greșeli să conducă la acumularea în timp a unor sume  de plată, cu dobânzi și penalități. Scopul măsurii este de prevenire, de rezolvare punctuală a problemelor atunci când apar, spune într-un interviu pentru Profit.ro președintele ANAF, Mirela Călugăreanu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

“Avem în vedere implementarea DeskAudit, prin dezvoltarea componentei de control fiscal ce vizează verificarea documentară, o analiză de coerență a situației fiscale a contribuabilului, pe baza documentelor pe care le avem la dosarul fiscal, precum și pe baza informațiilor din baza noastră de date sau pe care le dețin alte instituții și care au relevanță în determinarea stării de fapt fiscale”, a spus șefa ANAF.

FOTO Hacienda de Mare Olimp, printr-o colaborare cu Chef Alexandru Dumitru, lansează proiectul gastronomic Anika by the Sea CITEȘTE ȘI FOTO Hacienda de Mare Olimp, printr-o colaborare cu Chef Alexandru Dumitru, lansează proiectul gastronomic Anika by the Sea

De ce este important: Codul de procedură fiscală prevede că pentru stabilirea corectă a situației fiscale contribuabilului/plătitorului, organul fiscal poate proceda la o verificare documentară. Verificarea documentară constă în efectuarea unei analize de coerență a situației fiscale a contribuabilului/plătitorului, pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al contribuabilului/plătitorului, precum și pe baza oricăror informații și documente transmise de terți sau deținute de organul fiscal, care au relevanță pentru determinarea situației fiscale.

ANAF are, în prezent, în lucru, două proiecte de ordin de președinte pentru implementarea DeskAudit.

FOTO 97% grad de satisfacție în fashion-ul bărbătesc – cine a reușit? CITEȘTE ȘI FOTO 97% grad de satisfacție în fashion-ul bărbătesc – cine a reușit?

“Ce înseamnă Deskaudit? Control de la distanță, verificare documentară, în baza căreia ANAF emite o decizie de impunere sub rezerva verificării ulterioare, având în vedere că vizează doar o bucată. Noi, până acum, mergeam pe decizii de impunere care vizau o inspecție fiscală generală sau una parțială. Acum, cu aceste controale de la distanță, nu ne întindem pe mai mulți ani, am surprins iregularitatea, abaterea, și pentru lucrul acela facem o decizie de impunere. Dacă lucrurile capătă o întindere mai mare, pot să vin să fac și o inspecție parțială sau generală”, explică Mirela Călugăreanu.

Decizia emisă în cadrul verificării DeskAudit va putea fi contestată.

Armele împotriva COVID și a altor bacterii sunt lămpile cu ultraviolete! Tehnologia STERILE AIRE, dezvoltată de specialiști americani, este disponibilă acum și în România! CITEȘTE ȘI Armele împotriva COVID și a altor bacterii sunt lămpile cu ultraviolete! Tehnologia STERILE AIRE, dezvoltată de specialiști americani, este disponibilă acum și în România!

“Scopul acțiunilor de verificare de la distanță va fi, în principal, de prevenire și conformare. Te verific atunci când am constatat iregularitatea și nu mă mai angrenez în inspecții fiscale de lungă durată, în care să te las să acumulezi, dintr-o eroare sau un risc de neconformare, sume la care se adaugă și accesorii. Dacă mergi la un contribuabil să îi verifici ultimii cinci ani, ne putem gândi că o eroare poate să genereze sume mult mai mari, prin prisma diferențelor, dar și a accesoriilor”, a declarat Călugăreanu.

DeskAudit este un instrument care în alte administrații fiscale din Europa funcționează de mai mult timp.

“Avem pregătite două ordine de președinte ANAF, primul care vizează modul de derulare a DeskAudit și definirea structurilor care vor avea atribuții de verificare documentară, Inspecția și Antifrauda. Al doilea ordin este cu modelele formularelor care vor fi utilizate în cadrul acțiunilor de verificare documentară”, spune șefa ANAF.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
mirela calugareanu
deskaudit
antifrauda
inspectie fiscala