Profit.ro s-a străduit un an și jumătate până a aflat și a scris în exclusivitate că investitorul străin cu care se afla în litigiu Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) la Curtea Internațională de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Internațională (ICC) de la Paris era gigantul petrolier american Chevron. Regulile extrem de stricte de confidențialitate ale Curții, asumate de părți, împiedicau autoritățile statului să dezvăluie chiar și această informație minimă: că au o dispută arbitrată la Paris și cu cine.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Pentru că a avut câștig de cauză, având de încasat aproape 100 milioane dolari, ANRM a anunțat ulterior oficial deznodământul arbitrajului. E regulă, de fapt. Despre procedurile de arbitraj în care e implicată România la Paris aflăm de cele mai multe ori exact ce și cât vor părțile să aflăm: că Enel a plătit SAPE SA suma de 401 milioane euro în dosarul Electrica Muntenia Sud (și a scăpat de plata unei sume duble în altul), că statul datorează sume importante austriecilor de la OMV reprezentând costuri de decontaminare pre-privatizare sau că CFR SA e în dispută cu proiectantul finlandez al reabilitării liniei de cale ferată Curtici-Simeria.
Și exemplele pot continua. Eventualele litigii care ar putea să rezulte din acordul Nuclearelectrica-China General Nuclear Power cu privire la construirea și operarea reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară Cernavodă se vor soluționa tot la Curtea Internațională de la Paris.
Recent, însă, Curtea, veche de 100 de ani, a luat o decizie istorică: toate hotărârile arbitrale pronunțate după 1 ianuarie 2019 vor putea fi publicate pe site-ul instituției, nu mai devreme de 2 ani de la data pronunțării lor și exclusiv cu condiția ca toate părțile implicate să fie de acord cu asta. Lucru pe care îl face deja de o bună perioadă de timp unul din principalii concurenți ai ICC Paris, Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, motiv pentru care am putut afla în detaliu, de exemplu, cum a pierdut statul român arbitrajul cu frații Micula sau cum l-a câștigat pe cel cu Dinu Patriciu.
Patru doamne cu responsabilități majore la ICC Paris, dintre care două din România, explică pentru Profit.ro cum funcționează cea mai veche instituție de profil din lume.
"Considerăm că transparența este importantă ca politică a instituției și va crea un instrument bun atât pentru practicieni, cât și pentru clienți, de a îi cunoaște mai bine pe arbitri, pentru că astfel vor putea ști cum lucrează aceștia și cum își motivează deciziile. De asemenea, va fi util pentru părțile care apelează la Curte să poată studia precedentele unor spețe similare cu ale lor, va fi bine pentru predictibilitate. Credem că este o mișcare foarte bună", spune, pentru Profit.ro, Laetitia de Montalivet, director general pentru Europa al ICC Paris, în pauza unei conferințe organizate la București pe tema utilizării procedurilor de arbitraj în soluționarea disputelor din industria construcțiilor.
Laetitia de Montalivet
ICC Paris arbitrează și dispute pur comerciale, între entități private, și litigii între state și investitori, cele din urmă având deocamdată o pondere mai mică în total, dar aflată în creștere. Din 2017 încoace, numărul de state și companii sau instituții de stat implicate în proceduri de arbitraj la ICC Paris a crescut cu 15%.
"Este o schimbare mare. Până acum, se pleca de la prezumția că hotărârile rămân confidențiale, de acum încolo va fi exact invers. Așteptarea va fi ca hotărârile să fie publicate, dar trebuie să subliniem că totul depinde de opțiunile părților și că trebuie să existe consens între acestea pentru publicare", declară Alina Leoveanu, manager al Centrului pentru rezolvarea alternativă a disputelor din cadrul ICC Paris.
Potrivit Mariei Hauser-Morel, consilier la Secretariatul ICC Paris, unde conduce echipa ce se ocupă de managementul cazurilor din Europa Centrală și de Est, schimbarea a fost determinată de presiunea venită din partea clienților: "Poate că ICC Paris este o "doamnă venerabilă", dar trebuie să evolueze și să țină pasul cu cererea pieței".
Alina Leoveanu
"Pe de altă parte, nu știm încă care va fi reacția pieței. Anumiți clienți ar putea avea obiecții. Toată lumea trebuie să înțeleagă că arbitrajul este o formă de justiție privată. Toate regulile și procedurile depind de ceea ce își doresc părțile, de ceea ce convin de comun acord, fie că e vorba de guverne sau de entități private", punctează și Luminița Popa, desemnată anul trecut membru al Curții ICC Paris.
Odată luate, deciziile arbitrilor ICC Paris se și pun în executare de către părți? Într-o speță arbitrată la alt tribunal internațional major de profil, despre care Profit.ro a scris pe larg, partea câștigătoare se străduie încă să obțină acest lucru, intentând procese în acest sens în mai multe jurisdicții.
"Cu privire la executarea hotărârilor ICC Paris, nu avem statistici, din simplul motiv că părțile nu ne comunică ce se întâmplă după ce procedurile noastre de arbitraj se finalizează. Însă sondajele pe care le mai facem în rândul clienților par să sugereze că, de cele mai multe ori, părțile pun în executare în mod voluntar deciziile Tribunalului arbitral, fără să fie nevoie de sesizarea curților de justiție naționale în acest scop. De asemenea, știm când apar astfel de probleme, pentru că atunci ni se cer diverse documente de către instanțele naționale, și se întâmplă destul de rar să ni se ceară. Asta ar sugera că nivelul de calitate al hotărârilor ICC Paris și claritatea argumentelor acestora este de natură să determine chiar și părțile care pierd să le pună în executare de bună voie", explică Maria Hauser-Morel.
Maria Hauser Morel
Interlocutoarele Profit.ro descriu pe larg ceea ce, spun ele, este un feature distinctiv al ICC Paris, și în raport cu instituții similare concurente, și cu instanțele publice din sistemele naționale de justiție: procedura de examinare (scrutiny) a hotărârilor arbitrilor înainte ca acestea să rămână definitive și să fie comunicate părților. Ce înseamnă asta? După ce un arbitru sau un complet de 3 arbitri ajunge la o concluzie într-un caz, redactează un proiect de hotărâre, care este citit, laolaltă cu toate documentele speței, de mai mulți membri ai Secretariatului și ai Curții de arbitraj. Curtea poate aduce modificări în privința formei hotărârii și, fără a aduce atingere libertății de decizie a tribunalului arbitral, poate, de asemenea, să atragă atenția asupra unor aspecte privind fondul litigiului.
"Trebuie să fie foarte clar că nu există niciun fel de intervenție, de cenzură din partea celor care revăd deciziile în ceea ce privește rezultatul final, care aparține întotdeauna și este asumat exclusiv de către cel care ia hotărârea, și anume tribunalul arbitral. Examinarea se face doar pentru a asigura acuratețea și soliditatea argumentelor conținute în hotărâri, care să faciliteze astfel punerea lor voluntară în executare", subliniază Luminița Popa. Maria Hauser-Morel adaugă că se întâmplă uneori ca, în cursul procesului de examinare, un arbitru să-și schimbe opinia cu privire la hotărâre, însă nu i se impune niciodată nimic de către cei care fac examinarea.
"Nicio altă instituție similară nu face acest lucru la nivelul și cu profunzimea cu care îl facem noi. Și aș spune că atât în arbitrajele dintre state și investitori, cât și în cele pur comerciale, ceea ce este cel mai important este independența arbitrilor. La Washington ai de a face de cele mai multe ori cu aceleași nume, iar și iar. La Paris, clienții au libertatea de a aduce oameni noi în calitate de arbitri. Controlul independenței arbitrilor care este implementat la Paris este crucial și se face nu doar la început, ci pe tot parcursul procedurilor", mai spune Hauser-Morel.
Luminița Popa
Ea adaugă că ICC Paris a pus presiune pe arbitri în ultimii ani pentru a stimula celeritatea arbitrajelor, fără a se face rabat la calitatea hotărârilor: "Pentru întârzieri, arbitrilor li se taie din onorarii. Dacă e vorba de un caz cu un singur arbitru, acesta are la dispoziție 2 luni de la audierea finală pentru a da o decizie. Când sunt 3 arbitri, termenul este de 3 luni. Și avem reguli care stabilesc cu cât la sută sunt tăiate onorariile în funcție de lungimea întârzierii. Și trebuie să spunem că punem presiune și pe părți în acest sens. Tribunalul ține cont de cât de mult a ajutat fiecare dintre părți la eficiența procedurii de arbitraj atunci când alocă fiecărei părți cota pe care trebuie să o suporte din costurile totale ale procedurii".
Tot ea arată că, în fiecare an, ICC Paris înregistrează circa 800 de cazuri noi. "Încercăm să ținem pasul cu piața, să ne reînnoim ca instituție, să ne punem în pielea clienților și să încercăm să găsim noi soluții pentru a face procedurile de arbitraj mai eficiente".
Creșterea numărului de arbitraje are cumva de a face cu o scădere a încrederii în instanțele de judecată ale instituțiilor de justiție naționale?
"Arbitrajul a evoluat în istorie și ca o metodă de rezolvare a disputelor care le permitea țărilor să evite războiul. Așa că atunci când ai contracte cu elemente multinaționale, internaționale, este natural, logic să nu recurgi la curțile locale ale uneia dintre părți. De aceea, cred că neutralitatea este unul dintre factorii cheie care îi determină pe clienți să aleagă ICC Paris, mai mult chiar decât confidențialitatea. Deci nu e vorba de o lipsă de încredere în instanțele de judecată naționale", arată Luminița Popa.
Ea nu e de acord nici cu opinia potrivit căreia, în disputele dintre state și investitori străini, instanțele naționale tind să țină partea statelor, iar tribunalele arbitrale internaționale "țin cu" corporațiile. "E o viziune distorsionată. Nu trebuie uitat că arbitrii sunt independenți și sunt numiți de părțile aflate în dispută. Întreaga procedură se bazează pe încrederea mutuală a părților, între ele și față de Tribunal și de arbitri. Nu se pune problema că instanțele naționale ar fi incompetente, este vorba despre această mutualitate și despre independența arbitrilor".
Laetitia de Montalivet arată că, de exemplu, există litigii în care sunt implicate părți de pe mai multe continente, din Africa, Asia, Europa etc, și fiecare dintre ele și-ar dori ca speța să se judece în instanțele lor naționale. Cum nu există niciun motiv să alegi o jurisdicție națională în detrimentul celorlalte, un tribunal arbitral precum ICC Paris asigură neutralitatea necesară.
