EXCLUSIV Curtea de Conturi, chemată în instanță de ANCOM

EXCLUSIV Curtea de Conturi, chemată în instanță de ANCOM
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 28 ian 2019

Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) a solicitat în instanță anularea parțială a unei decizii a Curții de Conturi din septembrie 2018 referitoare la recuperarea creanțelor instituției și executarea debitorilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“În cadrul dosarului, ANCOM a solicitat anularea parțială a Deciziei 7/2018 a Curții de Conturi, în ceea ce privește obligarea ANCOM la implementarea a două măsuri. Prima se referă la constituirea, în cadrul instituției, a unui compartiment  specializat în recuperarea creanțelor ANCOM în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală, constituit conform viziunii instituției de control. Cea de-a doua măsură se referă la efectuarea unei analize a tuturor acțiunilor de executare silită efectuate de organele de executare ale ANCOM pentru fiecare debitor în parte comparativ cu situația în care ar fi fost aplicate și alte măsuri de executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală, dar neaplicate de ANCOM. Considerăm că în cazul ambelor măsuri ANCOM a respectat prevederile Codului de procedură fiscală”, se arată într-un mesaj al ANCOM transmis Profit.ro.

EXCLUSIV Teama ANCOM de controalele Curții de Conturi blochează startul rețelelor telecom de mare viteză NGN și finalizarea proiectului RoNET CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Teama ANCOM de controalele Curții de Conturi blochează startul rețelelor telecom de mare viteză NGN și finalizarea proiectului RoNET

La finele anului 2017, conform celor mai recente date, ANCOM avea de recuperat creanțe în sumă de 101,85 milioane de lei, comparativ cu 100,4 milioane de lei în anul anterior.

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) este instituția care protejează interesele utilizatorilor de comunicații din România, prin  promovarea concurenței pe piața de comunicații, administrarea resurselor limitate, încurajarea investițiilor eficiente în infrastructură și a inovației.

viewscnt
Afla mai multe despre
ancom
curtea de conturi
creante
litigiu
dosar
instanta