EXCLUSIV Fiscul va iniția dizolvarea tuturor firmelor cu activ net mai mic de jumătate din capitalul social. Finanțele vor redacta anual o listă

EXCLUSIV Fiscul va iniția dizolvarea tuturor firmelor cu activ net mai mic de jumătate din capitalul social. Finanțele vor redacta anual o listă
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 17 ian 2019

ANAF va iniția acțiuni de dizolvare a tuturor societăților care vor fi înscrise doi ani consecutiv pe o listă a Ministerului Finanțelor cu societăți al căror activ net s-a diminuat la mai puțin de jumătate din capitalul social subscris, potrivit unui proiect de ordonanță pregătit de Ministerul Finanțelor și obținut de Profit.ro. În prezent, orice parte interesată, inclusiv autoritățile fiscale, poate solicita dizolvarea acestor societăți, dar în practică nu se întamplă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Profit.ro a prezentat ieri și alte măsuri pregătite, AICI, AICI, AICI și AICI, prezentând și documentul integral AICI.

Legea societăților comerciale urează să fie modificată în acest sens.

Potrivit proiectului, pe baza situațiilor financiare anuale, Ministerul Finanțelor redactează, până la finalul anului următor celui pentru care au fost realizate situațiile financiare anuale, lista societăților al căror activ net s-a diminuat la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris, pe care o publică pe pagina sa de internet.

Informațiile cuprinse în listă vor fi transmise, în format electronic, Oficiului Național al Registrului Comerțului, în vederea înregistrării în registrul comerțului. În cazul societăților care, potrivit prevederilor Legii contabilității, cu modificările și completările ulterioare, optează pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic, la publicarea listei respective se va avea în vedere o perioadă corespunzătoare datei la care se referă acele situații financiare anuale.

EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Finanțele vin cu restricții pentru firme și acționari, pentru reducerea \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Finanțele vin cu restricții pentru firme și acționari, pentru reducerea "fenomenului de decapitalizare a societăților"

În listă nu vor fi înscrise societățile înființate în cursul anului.

ANAF va formula acțiuni de dizolvare a tuturor societăților care îndeplinesc condiția de a fi înscrise în doi ani consecutivi în listă, prevede proiectul.

Acțiunea de dizolvare va fi inițiată, de asemenea, în cazul societăților care nu depun doi ani consecutivi situații financiare anuale, în termen de 6 luni de la termenul de depunere a situațiilor financiare anuale pentru cel de-al doilea exercițiu financiar.

În cazul în care, în termenul acordat, societatea efectuează reconstituirea activului net până la nivelul unei valori cel puțin egale cu jumătate din capitalul social, ANAF va transmite, de îndată, Oficiului Național al Registrului Comerțului informațiile corespunzătoare, în vederea înregistrării în registrul comerțului.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
ministerul finantelor
lista
capital social
activ net
onrc
dizolvare