EXCLUSIV Orban a pus șef la Antifraudă un "machidon" fost angajat al Gărzii Financiare, ulterior inspector pe cazinouri. Noul vice ANAF a picat interviul în 2013, când a fost închisă Garda și înființată Antifrauda

EXCLUSIV Orban a pus șef la Antifraudă un "machidon" fost angajat al Gărzii Financiare, ulterior inspector pe cazinouri. Noul vice ANAF a picat interviul în 2013, când a fost închisă Garda și înființată Antifrauda
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 26 nov 2019

Noul vicepreședinte ANAF coodonator al activității Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), Sandu Costea, a lucrat la Garda Financiară până în 2013, când, în contextul desființării Gărzii Financiare, nu a luat examenul pentru a face parte din noua structură, Antifrauda. Costea a trecut examenul scris, dar a fost respins la interviu. Ulterior, Sandu Costea apare angajat ca inspector la Serviciul control sloturi, bingo și cazinouri al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc. Costea este singurul vicepreședinte numit acum de premierul Ludovic Orban, după ce i-a demis pe toți cei patru vicepreședinți ANAF și l-a mutat pe secretarul general al Fiscului, Lilian Onescu, un apropiat al fostului ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, la secretariatul general al Guvernului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Costea îl înlocuiește la coordonarea Antifraudei pe Raul-Cristian Petrescu. Inspectorul general antifraudă, responsabil de conducerea operațională a Antifraudei și direct în subordinea lui Costea, rămâne  Carmen-Elena Tatu.

La Garda Financiară, Costea a lucrat la divizia responsabilă de verificarea cazinourilor și jocurilor de noroc. După închiderea Gărzii Financiare, Costea l-a urmat la ONJN pe fostul său șef de la departamentul jocuri de noroc al Gărzii Financiare.

"Cât a fost la Garda Financiară nu am auzit să fi avut probleme, să fi fost băgat în chestii dubioase. Era discret și profesionist. E machidon. La gardă a fost și o divizie care se ocupa de jocuri de noroc", a declarat pentru Profit.ro un fost coleg al lui Costea de la Garda Financiară.

ULTIMA ORĂ Scenariile de majorare a salariului minim. Cu cât crește de anul viitor CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Scenariile de majorare a salariului minim. Cu cât crește de anul viitor

O situație oarecum similară, din perspectiva examenului picat la Antifraudă, s-a produs la începutul acestui an, când o apropiată a lui Darius Vâlcov, Mihaela Triculescu, a fost numită președinte ANAF, deși picase cu câțiva ani înainte examenul de angajare la Antifraudă. Triculescu promovase proba scrisă, dar nu și interviul.

Garda Financiară a fost închisă la finele lui 2013, fiind înființată Antifrauda. Sunt voci care afirmă că examenele pentru trecerea la momentul respectiv în noua structură au fost folosite pentru îndepărtarea persoanelor care nu erau agreate sau nu aveau suficientă susținere.

Costea apare în 2008 alături de Sorin Blejnar, fost șef al Gărzii Financiare și ulterior al ANAF, precum și de alți angajați ai Gărzii Financiare, într-un proces sindical împotriva Gărzii Financiare și Ministerului Finanțelor legat de statutul de funcționar public.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
ministerul finantelor
antifrauda
vicepresedinte