EXCLUSIV Teodorovici: Pregătesc preluarea Vămii de la ANAF. Firmele mijlocii trec la administrațiile județene

EXCLUSIV Teodorovici: Pregătesc preluarea Vămii de la ANAF. Firmele mijlocii trec la administrațiile județene
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 23 mai 2019

Ministerul Finanțelor pregătește un act normativ la nivel de Guvern pentru transferul contribuabililor mijlocii de la regionalele ANAF la administrațiile fiscale județene și pentru separarea Direcției Generale a Vămilor de ANAF ca structură aflată direct în coordonarea Ministerului Finanțelor, a declarat pentru Profit.ro ministrul de resort, Eugen Teodorovici. O lege adoptată în Parlament și care introducea aceste modificări a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituțională, însă doar din rațiuni de procedură, printre care și lipsa unui aviz al Curții de Conturi. Decizia era anticipată de oficialii din Ministerul Finanțelor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Elis Pavaje, liderul pieței de pavaje din România, mizează pe o creștere cu 10% a cifrei de afaceri în acest an CITEȘTE ȘI Elis Pavaje, liderul pieței de pavaje din România, mizează pe o creștere cu 10% a cifrei de afaceri în acest an

ANAF este o structură subordonată Ministerului Finanțelor.

De ce este important: Vama este o structură importantă, mai ales în contextul în care România este statul UE cu cea mai lungă frontieră cu țări din afara Uniunii. Pe lângă încasările pe care le aduce direct statului, Vama are rol major și în combaterea introducerii în țară de mărfuri de contrabandă, cum ar fi traficul ilicit cu țigarete sau produse contrafăcute, precum și în combaterea criminalității, cum ar fi traficul de droguri.

Întregul proces de reînființare a Vămii ca structură de sine stătătoare, incluzând aici schimbările legislative și tot procesul de transfer de active și ocupare de posturi, ar putea dura chiar spre finalul anului.

Curtea Constituțională urmează să-și motiveze în următoarele săptămâni decizia, urmând ca abia apoi Ministerul Finanțelor să poată iniția propriul proiect. Ulterior, acest proiect va avea nevoie de mai multe avize, printre care și cel al Curții de Conturi, necesar la orice înființare de instituție publică.

Reprezentanții angajaților apreciază ca pozitivă măsura restabilirii Vămii ca strutura separată.

"Măsura reînființării Vămii este absolut necesară, mai ales că ministrul Finanțelor (Eugen Teodorovici, n.r.) a anunțat alocarea de fonduri pentru modernizarea birourilor vamale și pentru dotarea cu echipamente de control. Pentru ca aceste investiții să fie eficiente, este necesar ca Vama să fie o structură de sine stătătoare", a declarat, contactat de Profit.ro, Voinea Negoiță, președintele sindicatului Meridian.

Teodorovici anunță măsuri pentru românii din străinătate: bani fără comisioane bancare CITEȘTE ȘI Teodorovici anunță măsuri pentru românii din străinătate: bani fără comisioane bancare

Profit.ro a scris în vara anului trecut că activitatea de vamă din cadrul ANAF va fi reorganizată, urmând să fie preluată într-o nouă structură, Autoritatea Națională a Vămilor, subordonată direct ministrului Finanțelor. Autoritatea Națională a Vămilor a funcționat și până în 2013, dar în subordinea ANAF și cu personalitate juridică distinctă. Aceasta a fost desființată în 2013 și transformată în departament fără personalitate juridică în cadrul ANAF, cu numele Direcția Generală a Vămilor.

Curtea Constituțională a României (CCR) a admis, marți, sesizarea de neconstituționalitate a PNL, USR, PMP și a Pro România asupra legii privind reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

În februarie, Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului, a aprobat un proiect de lege, inițiat de UDMR și susținut de PSD și ALDE, prin care Vama este separată de ANAF și devine structură distinctă în subordinea directă a Ministerului Finanțelor, parte a unui proces mai amplu, care prevede și desființarea direcțiilor regionale ale ANAF, după cum a anunțat anterior Profit.ro.

Proiectul inițiat de parlamentari UDMR a fost promovat în regim de urgență în ultimele zile de coaliția PSD-ALDE, fiind introdus pe ordinea de zi a Camerei în mod excepțional, la doar o zi de la aprobarea în comisia de specialitate. 

Opoziția a reclamat, la votul final din Parlament, că puterea politică va numi în fruntea noilor direcții județene proprii oameni din teritoriu, iar astfel autoritățile locale vor controla direcțiile județene ale Fiscului.

Alte obiecții ale opoziției au vizat costurile ridicate pentru organizarea noilor direcții județene, dar și posibilitatea generării unor interpretări și practici neunitare în domeniul legislației fiscale de către zecile de direcții județene.   

Puterea a susținut în schimb că este vorba doar de eficientizarea ANAF, modernizarea și digitalizarea acestei instituții, forma de organizare actuală în direcții regionale creând dificultăți agenților economici.  

Profit.ro a anunțat atunci că un apropiat al consilierului guvernamental Darius Vâlcov va fi numit șef al Direcției Vămilor de către președintele ANAF, Mihaela Triculescu.

2 noi produse marca Ameropa Grains CITEȘTE ȘI 2 noi produse marca Ameropa Grains

În forma inițială, din vara anului trecut, proiectul UDMR, despre care Profit.ro a scris aici, prevedea ca administrațiile județene să preia de la direcțiile regionale contribuabilii mijlocii, precum și birourile vamale de interior și de frontieră.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
vama
ministerul finantelor
eugen teodorovici
reorganizare
parlament
udmr
psd
opoziție