EXCLUSIV Vom plăti impozitul pe venitul global de două ori pe an, în tranșe egale - draft Finanțe

EXCLUSIV Vom plăti impozitul pe venitul global de două ori pe an, în tranșe egale - draft Finanțe
Marius Oncu
Marius Oncu
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 19 apr 2017

Gospodăriile ar urma să achite impozitul pe venitul global de două ori pe an, în tranșe egale, prima la depunerea declarației de venit global, iar a doua în termen de 60 de zile de la data depunerii declarației, potrivit unui draft de modificare a Codului Fiscal aflat în discuție și obținut de Profit.ro din surse guvernamentale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentate aici, informațiile au fost anunțate cu mult înainte pe Profit Insider

Astfel, impozitul anual datorat va fi comunicat de către consultantul fiscal persoanei care reprezintă gospodăria în relația cu Fiscul. Consultantul va trebui să notifice aceste informații reprezentantului gospodăriei până la data de 25 mai a anului fiscal următor celui în care s-au realizat veniturile.

Articolul din Codul Fiscal care reglementează plata impozitului datorat prevede că acesta ar urma să fie achitat în două tranșe.

  • jumătate din suma datorată va fi plătită la data depunerii declarației de venit global
  • a doua jumătate va fi achitată în termen de 60 de zile de la data depunerii declarației de venit global.

Depunerea declarației de venit global

Declarația de venit global a unei gospodării va fi completată de consultantul fiscal în numele membrilor acelei gospodării, pe baza documentelor furnizate de reprezentantul acelei gospodării. Membrul gospodăriei desemnat ca reprezentant al acesteia în relația cu Fiscul răspunde de îndeplinirea obligațiilor gospodăriei față de autorități până la data de 25 mai a anului fiscal următor celui în care s-au realizat veniturile.

EXCLUSIV Proiectul final al Legii prevenției, pregătit pentru oamenii de afaceri CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Proiectul final al Legii prevenției, pregătit pentru oamenii de afaceri

Forma și conținutul declarației de venit global vor fi stabilite ulterior de ANAF.

În timp ce articolul privind plata impozitului prevede plata în două tranșe, un alt articol prevede un singur termen. Astfel, alineatul 17 al articolului 118, "Stabilirea venitului net anual global impozabil pe gospodărie", prevede că impozitul pe venitul anual global de plată se achită în termen de 90 de zile de la data depunerii declarației de venit global.

De altfel, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat recent că impozitul pe venitul global calculat pe gospodărie se va face o singură dată pe an, în baza declarației fiscale care se va depune prima dată pe 1 mai 2019, pentru anul 2018, presupunand că noul sistem de impozitare va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018.

Potrivit ministrului, completarea declarației anuale de venit pe gospodărie, depunerea declarației și efectuarea plăților vor fi făcute de către consultantul fiscal.

viewscnt
Afla mai multe despre
impozit venit global
impozit gospodarie
plata impozit gospodarie
declaratie venit gospodarie
anaf