Firmele au scăpat de astăzi de obligația de a raporta datoriile și creanțele mai vechi de 30 de zile

Firmele au scăpat de astăzi de obligația de a raporta datoriile și creanțele mai vechi de 30 de zile
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 6 iul 2017

Firmele private au scăpat începând de joi, 6 iulie, de obligația de a raporta datoriile și creanțele mai vechi de 30 de zile, însă firmele cu capital integral, majoritar sau minoritar de stat vor fi în continuare nevoite să întocmească situația privind sumele restante mai vechi de 30 de zile de la emiterea facturii fiscale sau de la scadență, dacă scadența este clar specificată, către orice creditor, respectiv de la orice debitor cu sediul în România. Pentru nerespectarea acestei obligații amenzile ajung până la 5.000 de lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Potrivit unei ordonanțe a Guvernului (OUG 77/1999) actualizată în august anul trecut (prin OG 22/2016), persoanele juridice, indiferent de forma de organizare și de tipul de proprietate, trebuiau să organizeze evidența obligațiilor de plată și evidența creanțelor, pe termene scadențe, către orice creditor, respectiv de la orice debitor.

Legea care aprobă Ordonanța Guvernului nr 22/2016, publicată în Monitorul Oficial luni (3 iulie) și cu intrare în vigoare din 6 iulie, limitează însă aplicarea legii de la toate firmele, în forma inițială, doar la cele în care este implicat statul.

Pentru firmele în care statul este acționar

Situația privind sumele restante mai vechi de 30 de zile trebuie să cuprindă:

a) elemente de identificare a calității de debitor:

  • denumirea, sediul social și codul fiscal;
  • denumirea, sediul social și codul fiscal ale creditorului;
  • numărul, data emiterii, scadența, dacă este clar specificată, valoarea și soldul facturii ce urmează să fie plătită creditorului;

b) elemente de identificare a calității de creditor:

  • denumirea, sediul social și codul fiscal;
  • denumirea, sediul social și codul fiscal ale debitorului;
  • numărul, data emiterii, scadența, dacă este clar specificată, valoarea și soldul facturii ce urmează să fie încasată de la debitor.
Datorii și creanțe: Ce obligații de raportare au firmele și la ce riscuri se expun dacă nu le respectă CITEȘTE ȘI Datorii și creanțe: Ce obligații de raportare au firmele și la ce riscuri se expun dacă nu le respectă

Situația sumelor restante trebuie depusă  prin internet la adresa dedicată în acest scop, în vederea includerii în procedura de compensare a datoriilor neplătite la termenele scadente. Totodată, situația trebuie actualizată de către firme în decurs de o zi lucrătoare de la momentul oricărei modificări survenite.

Ce amenzi riscă firmele care nu-și respectă obligația de raportare

Potrivit actului normativ actualizat, constituie contravenții următoarele fapte:

  • neținerea și neactualizarea de către contribuabilul, persoană juridică, a evidenței obligațiilor de plată și a evidenței creanțelor;
    • cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei;
  • netransmiterea de către contribuabilul, persoană juridică, prin internet la adresa dedicată în acest scop a situației în termenele prevăzute;
    • cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;
  • nerespectarea de către orice utilizator a îndatoririlor referitoare la confidențialitatea informațiilor, datelor și situațiilor.
    • cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

Constatarea contravențiilor de la primele două puncte și aplicarea sancțiunilor se efectuează de către persoanele împuternicite din Ministerul Finanțelor, în timp ce pentru ultimul punct aplicarea sancțiunilor se efectuează de către ofițeri ai Inspectoratului General al Poliției Române, din oficiu.

Prin acest mecanism se intenționa compensarea online a datoriilor într-un circuit la care participă mai multe societăți pentru evitarea acumulării de arierate în economie.

Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie - CPPI Bușteni, instituție publică din subordinea Ministerului Economiei, prin personalul Structurii de compensare a datoriilor din cadrul Sucursalei București, este obligat să asigure păstrarea, stocarea și utilizarea informațiilor, datelor și situațiilor comunicate de firme.

viewscnt
Afla mai multe despre
firme
datorii
creanțe
restante