Fiscul execută o primărie din Gorj. Îi vinde dispensarul, încă funcțional, și casa de cultură

Fiscul execută o primărie din Gorj. Îi vinde dispensarul, încă funcțional, și casa de cultură
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 27 apr 2017

ANAF a scos la vânzare casa de cultură, dispensarul și o casă de vacanță, bunuri aparținând primăriei Săcelu din Gorj. Problema, în special în cazul dispensarului, este că acestea sunt încă utilizate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Cele trei clădiri urmează să fie vândute prin licitație pe 11 mai de către Administrația Finanțelor Publice din Gorj în contul datoriilor pe care Primăria Săcelu le are către Fisc.

Ce vinde Fiscul

  • clădire în suprafață de 291 metri pătrați reprezentând casa de cultură, cu fundație din beton, zidărie caramidă, situată în localitatea Săcelu, județul Gorj. Prețul de de pornire al licitației este de 85.900 lei (exclusiv TVA), împreună cu terenul intravilan aferent în suprafață de 972 metri pătrați situat în Săcelu, preț de de pornire al licitației 10.750 lei (exclusiv TVA).
  • clădire în suprafață de 172 metri pătrați reprezentând dispensar comunal cu fundație din beton, zidărie caramidă, situată în Sacelu, preț de de pornire 51.850 lei (exclusiv TVA), împreună cu terenul intravilan aferent în suprafață de 385 metri pătrați, situat în Sacelu, preț de de pornire 4.250 lei (exclusiv TVA).
  • clădire în suprafață de 73 metri pătrați reprezentând casa de vacanță cu fundație din beton, zidarie caramidă, situată în Sacelu, preț de pornire 47.100 lei (exclusiv TVA), împreună cu terenul intravilan aferent în suprafață de 781 metri pătrați situat în Sacelu, preț de pornire 8.700 lei (exclusiv TVA).

Localitatea Săcelu se află la o distanță de 32 km față de Târgu Jiu, în nord-estul județului Gorj. În localitate sunt mai multe pensiuni, printre atracții fiind stațiunea balneară Săcelu.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
sacelu
dispensar
executare silita
licitatie