Fostul europarlamentar Petru Luhan, trimis în judecată de DNA pentru că ar fi depus la PE documente false în baza cărora ar fi obținut peste 50.000 de euro, reprezentând rambursarea unor cheltuieli de transport

Fostul europarlamentar Petru Luhan, trimis în judecată de DNA pentru că ar fi depus la PE documente false în baza cărora ar fi obținut peste 50.000 de euro, reprezentând rambursarea unor cheltuieli de transport
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 apr 2019

Fostul europarlamentar Petru Luhan a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că a depus la Parlamentul European 37 de cereri false prin care a solicitat rambursarea unor cheltuieli de transport, obținând pe nedrept de la Parlamentul European suma de 50.368 euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Luhan Petru Constantin, la data faptei membru în Parlamentul European, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată", anunță DNA, potrivit News.ro.

FOTO Peugeot 508, anunțat ca rival al lui Audi A5, a fost lansat pe piața din România, la preț de A3 CITEȘTE ȘI FOTO Peugeot 508, anunțat ca rival al lui Audi A5, a fost lansat pe piața din România, la preț de A3

Conform rechizitoriului, în perioada 17 martie 2010 – 06 martie 2012, Luhan, "cu rea-credință", a depus la Parlamentul European 37 de cereri false prin care a solicitat rambursarea unor cheltuieli de transport.

La cereri a atașat mai multe documente justificative (facturi fiscale, chitanțe, bonuri de combustibil) având același caracter ilicit, prin care: s-au supraevaluat costurile unor bilete de avion, s-au atestat deplasări cu autoturismul între localitatea de domiciliu a inculpatului și locul de muncă, în principiu orașele Strasbourg sau Bruxelles, deplasări care, în realitate, erau făcute cu avionul.

"Ca urmare a acestor demersuri, inculpatul Luhan Petru Constantin a obținut pe nedrept de la Parlamentul European suma de 50.368 euro", precizează DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București. 

viewscnt
Afla mai multe despre
petru luhan
dna