Fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici, inculpat pentru delapidare și utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate.

Fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici, inculpat pentru delapidare și utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate.
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 iun 2019

Fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici, este inculpat pentru delapidare și utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate. El este acuzat că a folosit suma de 380.000 eruo din fondurile partidului, disimulată în plata unei chirii, pentru a-și achita în proporție de două treimi un imobil achiziîionat pentru suma totală de 500.000 de euro, diferența fiind plătită din fonduri proprii. De asemenea, el a scos din patrimoniul partidului un autoturism de lux, marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupé, vânzându-l apoi soției sale, banii fiind achitați un an mai târziu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

De altfel, Drăghici a fost luni la DNA, unde i s-a comunicat că i-a fost schimbată calitatea din cea de suspect, în aceea de inculpat, scrie News.ro.

”Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de DRĂGHICI MIRCEA GHEORGHE, trezorier al unui partid, pentru săvârșirea infracțiunilor de: delapidare (două infracțiuni),  utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate.”, anunță DNA.

CONFIRMARE Teodorovici admite discuții cu privire la supraacciza la carburanți CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Teodorovici admite discuții cu privire la supraacciza la carburanți

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe că, în calitate de trezorier al PSD, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești, Mircea Drăghici ar fi utilizat sume de bani provenite din subvenția acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a-și cumpăra un imobil.

”Concret, inculpatul ar fi beneficiat de suma de 380.000 euro, prin care s-ar fi acoperit parțial, în proporție de peste 2/3, valoarea imobilului. Plata din subvenții a sumei respective a fost disimulată prin încheierea unui contract de închiriere din care reieșea că banii respectivi ar fi plătiți de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul trezorierului. În acest sens, în cursul lunii februarie 2018, în exercitarea funcției de trezorier, inculpatul împreună cu o persoană din familie, a negociat și a convenit să achiziționeze, de la un vânzător, un imobil cu valoare de circulație de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, și în parte, cu fonduri proprii”, precizează DNA.

În ziua de 15.02.2018, au fost încheiate două contracte: o promisiune de vânzare cumpărare între vânzătorul imobilului și persoana din familia inculpatului pentru suma de 180.000 euro (plătită din fonduri proprii), dar și un contract de închiriere între același vânzător și formațiunea politică (care practic îi asigura vânzătorului imobilului că va încasa diferența până la valoarea reală de peste 500.000 euro, din subvențiile primite de partid).

Contractul de închiriere fusese încheiat pentru o perioadă de 10 ani (01.03.2018 - 01.03.2029), valoarea totală a chiriei de 380.000 euro urmând a fi achitată timp de 18 luni.

”În realitate, întreaga contravaloare a contractului a fost achitată în avans, într-un interval de timp de 5 luni din sume de bani provenite din subvenția acordată formațiunii politice în baza Legii nr. 334/2006, privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. După declanșarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvențiilor de formațiunea politică în cadrul căreia inculpatul îndeplinea funcția de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum și promisiunea de vânzare-cumpărare și au fost restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie și pentru achiziționarea imobilului”, menționează DNA.

România, printre statele UE cu cea mai redusă pondere a locurilor de muncă part-time CITEȘTE ȘI România, printre statele UE cu cea mai redusă pondere a locurilor de muncă part-time

Într-un alt context, în aceeași calitate de trezorier, Drăghici ar fi dispus scoaterea, din patrimoniul partidului, a unui autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupé) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării.

”Concret, data de 10.07.2017, formațiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior menționat, iar după numai câteva zile, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului. Banii pentru autoturism au fost plătiți abia la data de 23.08.2018”, adaugă DNA.

Președintele interimar al PSD Viorica Dăncilă a anunțat în 5 iunie,după ședința Biroului Permanent Național al PSD, că a luat act de demisia trezorierului PSD, Mircea Drăghici, fără a detalia motivele care au fost invocate de Drăghici pentru demisie. 

viewscnt
Afla mai multe despre
psd
mircea drăghici