FOTO Fiscul avertizează firmele să ignore mailurile în care aparent șeful ANAF le cere date confidențiale

FOTO Fiscul avertizează firmele să ignore mailurile în care aparent șeful ANAF le cere date confidențiale
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 30 mar 2018

ANAF a avertizat azi firmelor să ignore orice comunicări neoficiale sau solicitări de date confidențiale care pretind că provin de la Fisc, dar sunt transmise de la adrese de email cu origine îndoielnică.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit unui printscreen transmis de ANAF, un astfel de email a fost trimis miercuri ca din partea Mirelei Călugăreanu, schimbată din funcția de președinte al ANAF chiar miercuri.

"Semnalăm cel mai recent caz în care se utilizează fraudulos atât însemnele oficiale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală și ale Organizației Europene a Administrațiilor Fiscale (IOTA), cât și numele președintelui ANAF, pentru a transmite de la o adresă de email anonimă (iota@email.org) un mesaj de tip spam, care conține un virus", potrivit ANAF.

FOTO Fiscul avertizează firmele să ignore mailurile în care aparent șeful ANAF le cere date confidențiale

Agenția Națională de Administrare Fiscală comunică direct fiecărui contribuabil în parte situația proprie a impozitelor neachitate prin documente oficiale, tipizate, ale căror modele sunt aprobate prin acte normative publicate în Monitorul Oficial al României, precizează Fiscul.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
fisc
email
fraude
date