FOTO Plăți de obligații fiscale direct cu cardul la ANAF - SPV va fi interconectat cu ghișeul.ro. Vor putea fi achitate peste 30 de impozite și contribuții

Marius Oncu
Marius Oncu
scris 21 mai 2020

Persoanele înregistrate în Spațiul Privat Virtual, serviciul online pus la dispoziție de ANAF, vor putea plăti obligațiile fiscale la buget direct cu cardul bancar prin interconectarea cu ghiseul.ro, soluție care va permite achitarea a peste 30 de impozite și contribuții, anunță Ministerul Finanțelor. La finalul articolului puteți vedea imagini puse la dispoziție de Finanțe.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Bringo oferă livrare gratuită personalului medical și vârstnicilor CITEȘTE ȘI Bringo oferă livrare gratuită personalului medical și vârstnicilor

Sistemul este pregătit, dar va deveni funcțional după ce în Monitorul Oficial va fi publicat un ordin de ministru vizând aceste aspecte.

Totodată, Ministerul Finanțelor Publice implementează înrolarea în SPV cu ajutorul identificării în sistem video a persoanelor sau reprezentanților unor companii sau entități fără personalitate juridică.

„Creierul” operațiunilor care coordonează intervențiile în caz de dezastre, echipat cu aparatură de ultimă generație în valoare de peste 500.000 de lei provenind din donații CITEȘTE ȘI „Creierul” operațiunilor care coordonează intervențiile în caz de dezastre, echipat cu aparatură de ultimă generație în valoare de peste 500.000 de lei provenind din donații

În spațiul virtual, la accesarea serviciului “Plata obligațiilor fiscale”, se va afișa pagina de pornire, în care trebuie ales CNP-ul pentru care se dorește plata. În cazul persoanelor care se autentifică în SPV cu NPOTP (nume, parola si OTP), în listă apare doar CNP-ul titularului de cont.

La apăsarea butonului „Afișare obligații restante”, se afișează lista obligațiilor ce pot fi plătite prin platforma ghiseul.ro, și care cuprinde peste 30 de poziții, de la impozitul pe venituri, la contribuții, accize colectate și până la plata unor penalități.

La apăsarea butonului „Plătește”, utilizatorul va fi direcționat către serviciul de plată online al platformei ghiseul.ro, unde are de bifat căsuța „Aprob plata și sunt de acord cu termenii și condițiile de utilizare” și butonul „PLATESTE”. Din această pagină nu mai există posibilitatea întoarcerii la serviciul disponibil în SPV.

Finanțele implementează cu 3 IT-iști voluntari și 100.000 de euro sistemul pentru case de marcat, proiect pregătit să coste 91,5 milioane de lei. Economia este de peste 90 de milioane de lei CITEȘTE ȘI Finanțele implementează cu 3 IT-iști voluntari și 100.000 de euro sistemul pentru case de marcat, proiect pregătit să coste 91,5 milioane de lei. Economia este de peste 90 de milioane de lei

În același timp, populația va avea opțiunea să se înregistreze online în SPV printr-o verificare video în baza documentelor transmise și/sau informațiilor comunicate pe baza acordului privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

Dacă informațiile referitoare la datele de identificare ale persoanei juridice, ale entității fără personalitate juridică sau ale persoanei fizice sunt validate, dar informațiile referitoare la calitatea de reprezentant sau calitatea de împuternicit nu se pot verifica ori informațiile furnizate sunt insuficiente sau din verificarea documentelor justificative prezentate opțional rezultă că acestea conțin date incomplete sau incorecte, se notifică solicitantul la adresa personală de e-mail, în termen de 5 zile de la înregistrare, cu privire la completarea informațiilor sau cu privire la faptul că aprobarea cererii de înregistrare se face la ghișeu ori prin identificare vizuală online.

În cazul în care aprobarea cererii de înregistrare se face prin identificarea vizuală online, organul fiscal inițiază procesul de recunoaștere prin sistem video cu persoana care a desemnat sau împuternicit solicitantul, în scopul confirmării calității atribuite acestuia. În acest sens, organul fiscal notifică atât solicitantul, cât și entitatea care l-a desemnat/împuternicit la adresele de e-mail, completate în cererea de înregistrate, în termen de 5 zile de la înregistrare.

După aprobarea cererii de înregistrare prin identificare vizuală online, reprezentantul legal/reprezentantul desemnat/împuternicitul utilizează sistemul video oferit pe platforma informatică dedicată. În această situație, persoana fizică trebuie să se programeze online, prin intermediul aplicației disponibile pe site-ul ANAF selectând data și ora la care este disponibilă pentru a fi inițiată procedura de identificare vizuală online.

În cazul în care identificarea vizuală online s-a realizat cu succes, se procedează la aprobarea cererii și se transmite un mesaj contribuabilului pe adresa personală de e-mail.

FOTO Plăți de obligații fiscale direct cu cardul la ANAF - SPV va fi interconectat cu ghișeul.ro. Vor putea fi achitate peste 30 de impozite și contribuții

FOTO Plăți de obligații fiscale direct cu cardul la ANAF - SPV va fi interconectat cu ghișeul.ro. Vor putea fi achitate peste 30 de impozite și contribuții

FOTO Plăți de obligații fiscale direct cu cardul la ANAF - SPV va fi interconectat cu ghișeul.ro. Vor putea fi achitate peste 30 de impozite și contribuții

FOTO Plăți de obligații fiscale direct cu cardul la ANAF - SPV va fi interconectat cu ghișeul.ro. Vor putea fi achitate peste 30 de impozite și contribuții

FOTO Plăți de obligații fiscale direct cu cardul la ANAF - SPV va fi interconectat cu ghișeul.ro. Vor putea fi achitate peste 30 de impozite și contribuții

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
spv
ghiseul.ro
ministerul finantelor
card