Frații Micula își salvează pentru moment de Fisc unul dintre hotelurile de pe litoral. La altele două, din Neptun, Fiscul a redus prețul cu 25%

Frații Micula își salvează pentru moment de Fisc unul dintre hotelurile de pe litoral. La altele două, din Neptun, Fiscul a redus prețul cu 25%
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 4 ian 2018

Fiscul scoate din nou la licitație două hoteluri de pe litoral ale fraților Micula, însă de această dată la un preț redus cu 25% față de cel de evaluare, după ce la prima licitație nimeni nu a ofertat proprietățile executate. Astfel, hotelurile Romanța și Prahova vor fi scoase din nou în ianuarie la vânzare, în timp ce în cazul hotelului Craiova executarea a fost suspendată.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Societatea Hotel Club Estival 2002, care deține hotelul Craiova, din stațiunea Olimp, a depus o cerere de eșalonare la plată, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro, astfel că executarea s-a suspendat.

În ce privește, însă, celelalte două hoteluri, procesul de executare continuă cu o nouă licitație, la care prețul de pornire va fi redus cu 25% față de cel de la prima încercare de vânzare.

În cazul hotelului Craiova, cu o suprafață de 1.955 metri pătrați, prețul de pornire a fost stabilit la 4,9 milioane lei pentru prima licitație, organizată la începutul lunii decembrie. Separat, restaurantul de aproape 1.700 de metri pătrați pornea de la 2,4 milioane lei, iar un teren de 16.774 metri pătrați tot de la 2,4 milioane lei.

Criză de angajați pe litoral: Taxele mari taie din salarii deși bugetul unui hotel este ca în Grecia. Mai sunt doar 3 agenții ce furnizează cameriste, care în vară au cedat psihic și fizic CITEȘTE ȘI Criză de angajați pe litoral: Taxele mari taie din salarii deși bugetul unui hotel este ca în Grecia. Mai sunt doar 3 agenții ce furnizează cameriste, care în vară au cedat psihic și fizic

Prețurile de la prima licitație scad cu 25%

După cum Profit.ro a scris în noiembrie, la prima licitație, pentru Hotel Romanța, clădire de 2.144 metri pătrați și 5 etaje, Fiscul a cerut 9,6 milioane de lei, pentru o clădire Club de noapte tot din complexul Romanța – 380.000 lei, parcare 87.600 lei, restaurant de 2.361 metri pătrați - 2,2 milioane lei, tren intravilan de 14.300 metri pătrați – 4,7 milioane lei.

Tot la licitația din decembrie, pentru  hotelul Prahova, cu o suprafață de 1.630 metri pătrați și 5 etaje, Fiscul a cerut 10,9 milioane lei, din care 1,9 milioane lei valoarea aferentă terenului de 4.678 metri pătrați.

Acum, prețurile cerute de ANAF au fost diminuate cu 25%

Licitația pentru hotelurile Romanța și Prahova este programată pentru data de 10 ianaurie.

Pentru hotelul Romanța, noul preț de pornire a fost stabilit la 7,24 milioane de lei, diminuat cu 25%, la fel ca pentru toate celelalte proprietăți din cadrul acestui complex puse la vânzare și la prima licitație.

În cazul hotelului Prahova, noul preț, diminuat cu 25%, este de 8,22 milioane de lei.

Hotelul Romanța este deținut de firma Romanța Estival 2002, Prahova este operat de Prahova Estival 2002, iar Hotel Craiova este sub administrarea Hotel Club Estival 2002.

Hilton deschide la Iași al doilea hotel sub brandul Hampton by Hilton din România CITEȘTE ȘI Hilton deschide la Iași al doilea hotel sub brandul Hampton by Hilton din România

Frații Micula au vrut să vândă 11 hoteluri la începutul anului

Profit.ro a scris, la începutul anului, că frații Ioan și Viorel Micula au scos la vânzare 11 dintre cele 12 hoteluri pe care le dețin pe litoral, cumpărate la începutul anilor 2000, la "marea privatizare din turism".

Cele 11 hoteluri, cu 2.700 de camere, reprezentau, practic, cel mai mare pachet scos vreodată la vânzare de un operator privat de turism din România. Când au cumpărat, în urmă cu aproape 15 ani, 12 hoteluri pe litoral, frații Micula deveneau cei mai mari turoperatori de la mare.

Mulți agenți de turism au sperat atunci ca cei doi frați, printre cei mai puternici oameni de afaceri din România la vremea respectivă, să investească în hoteluri și să le renoveze. Acest lucru nu s-a întâmplat în următorii ani, iar hotelurile s-au degradat cu timpul.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
hotel
hotel romanta
hotel prahova
hotel craiova
micula
litoral