Guvernul ar putea introduce prin ordonanță opțiunea firmelor de a alege între impozitul pe profit sau pe cifra de afaceri

Guvernul ar putea introduce prin ordonanță opțiunea firmelor de a alege între impozitul pe profit sau pe cifra de afaceri
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 27 feb 2018

Guvernul ar putea prelua într-o ordonanță de urgență prevederile adoptate de Senat prin care le este permis firmelor cu cifră de afaceri sub 1 milion de euro să aleagă între impozitul pe profit sau pe cifra de afaceri. Începând cu primul trimestru, aceste firme ar fi urmat să fie impozitate pe cifra de afaceri, conform unei ordonanțe a Guvernului Tudose căreia senatorii i-au adus modificările menționate, dar pe care deputații întârzie să le aprobe.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Prin Ordonanța de urgență nr. 79/ 2017, Guvernul a crescut, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie, plafonul privind cifra de afaceri sub care este aplicat regimul de impozitare al microîntreprinderilor. Astfel, noul plafon a crescut de la 500.000 de euro la 1 milion de euro, iar toate firmele care în decembrie 2017 înregistrau afaceri sub 1 milion de euro trebuie, astfel, să plătească din acest an impozit pe cifra de afaceri și nu pe profit. Microîntreprinderile plătesc impozit pe venituri de 1% dacă au cel puțin 1 angajat și de 3% dacă nu au niciun salariat, în timp ce impozitul pe profit este de 16%. 

În Senat, însă, când președintele comisiei de buget era actualul ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici, ordonanța a fost modificată pentru a acorda posibilitatea renunțării la impozitul pe cifra de afaceri (regimul microîntreprinderilor) dacă firma are cel puțin 2 angajați și își majorează capitalul social peste 45.000 de lei. 

Întrebat dacă ministerul pe care îl conduce mai are modificări de adus acestei ordonanțe, Teodorovici a declarat, marți, că are în vedere preluarea anumitor prevederi într-o nouă ordonanță de urgență, dacă deputații mai întârzie cu adoptarea OUG 79/ 2017.

Teodorovici confirmă că BNR analizează limitarea gradului de îndatorare a consumatorilor la circa 50% din venituri CITEȘTE ȘI Teodorovici confirmă că BNR analizează limitarea gradului de îndatorare a consumatorilor la circa 50% din venituri

”La MFP analizăm chiar posibilitatea ca anumite prevederi, dacă actul normativ mai întârzie în Parlament, să le preluăm la nivelul unei ordonanțe de urgență Guvernului”, a spus ministrul.

Solicitat să precizeze dacă în noua ordonanță ar putea fi preluată opțiunea firmelor de a opta pentru tipul de impozit, Teodorovici a confirmat.

”Asta a fost una dintre modificările adusese la Senat, și anume, fsub 1 milion de euro să se poată opta între impozitul pe cifra de afaceri și impozitul pe profit.Ca principiu, asta se discută la Ministerul de Finanțe ca acetee propuneri care sunt corecte logice să fie preluate. () La Ministerul Finanțelor Publice ne uităm care sunt propunerile care sunt imediat de aplicat și cunoscute în piață și o să le preluăm la nivelul unei ordon de urgență”, a declarat Eugen Teodorovici.

Profit.ro a relatat că mediul de afaceri așteaptă decizia deputaților cu privire la OUG 79, care ar fi trebuit să fie votată de Camera Deputaților în decembrie.

viewscnt
Afla mai multe despre
impozit
cifra
afaceri
profit
oug 79
teodorovici
guvern