Guvernul demis Dăncilă a trimis deja către CES proiectul prin care salariul minim brut lunar este majorat

Guvernul demis Dăncilă a trimis deja către CES proiectul prin care salariul minim brut lunar este majorat
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 29 oct 2019

Guvernul demis a trimis deja către Consiliul Economic și Social (CES) proiectul de act normativ prin care salariul minim brut lunar este majorat începând cu anul viiitor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Inițial, premierul demis Viorica Dăncilă a spus că a pregătit proiecte care să fie aprobate de viitorul Cabinet, dar ulterior a anunțat, după o discuție cu sindicatele, că vrea totuși să aprobe actul normativ într-o ultimă ședință înainte de votul de învestitură pentru noul Guvern. Anterior, liderul PNL Ludovic Orban, mandatat de președintele Klaus Iohannis să formeze un nou Cabinet, a atenționat că decizia de majorare a salariului minim trebuie, în mod normal, să aparțină viitorului Cabinet.

Șefii celor mai mari bănci din România vor dezbate cu celebrul economist Nouriel Roubini starea reală a economiei și perspectivele izbucnirii unei noi crize. Te așteptăm la eveniment! Click pentru detalii și înregistrare.

Profit.ro a relatat anterior că Guvernul demis Dăncilă a redactat un proiect care majorează salariul minim brut lunar la 2.262 lei, respectiv la 2.620 lei pentru persoane cu studii superioare și minimum 1 an vechime, începând cu 1 ianuarie 2020.

Începând cu 1 ianuarie 2019, salariul minim brut lunar a fost majorat de la 1.900 lei la 2.080 lei, respectiv la 2.350 lei pentru persoane cu studii superioare și minimum 1 an vechime.

FOTO 10 cadouri inspirate pentru sezonul surprizelor CITEȘTE ȘI FOTO 10 cadouri inspirate pentru sezonul surprizelor

Din cei 1,38 milioane de angajați cu salarii minime, studii superioare au circa 350.000 de persoane, conform datelor analizate de Profit.ro.

Acum, Guvernul demis Dăncilă avansează ideea majorării salariului minim, începând cu 1 ianuarie 2020, la 2.262 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 13,518 lei/oră.

Pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, fără a include sporuri și alte adaosuri, este indicat să fie majorat la 2.620 lei lunar.

Actul normativ poate fi văzut AICI

viewscnt
Afla mai multe despre
salariu
minim
majorare
crestere
studii
superioare
inflatie