Guvernul pregătește suplimentarea schemei de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie

Guvernul pregătește suplimentarea schemei de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 5 iul 2021

Guvernul pregătește suplimentarea cu 2,31 miliarde de lei a schemei de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie (instituită prin HG 807/2014), în contextul în care bugetul disponibil rămas este de 1,01 miliarde lei și sunt deja depuse și se află în analiză 27 cereri de acord pentru finanțare, prin care se solicită un ajutor de stat în valoare totală de 684,86 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de hotărâre de guvern, care prevede suplimentarea fondurilor schemei de ajutor de stat. Suma solicitată pentru majorarea bugetului schemei de ajutor de stat nu are impact asupra bugetului de stat în anul 2021.

Majorarea bugetului schemei cu suma de 2,31 miliarde lei vizează plata ajutorului de stat în perioada 2022-2028, pentru acordurile emise începând cu anul 2022.

Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din România CITEȘTE ȘI Cum au crescut olandezii de la FERM afacerile din România

Proiectul prevede majorarea bugetului de la 4,07 miliarde lei, în prezent, la valoarea de 6,38 miliarde lei (638 milioane lei reprezentând bugetul mediu anual x 10 ani, respectiv perioada 2014-2023).

Până la sfârșitul anului 2020, pentru cele 81 de acorduri pentru finanțare emise, din bugetul maxim al schemei în valoare de 4,07 miliarde lei a fost consumată valoarea de 3,06 miliarde lei.

În prezent, în baza bugetului disponibil rămas de 1,01 miliarde lei sunt deja depuse și se află în analiză 27 cereri de acord pentru finanțare, prin care se solicită un ajutor de stat în valoare totală de 684,86 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul finantelor
guvern
ajutor de stat
hg 807/2014