ICCJ: Decizia în dosarul "Gala Bute", în care Elena Udrea a fost condamnată în primă instanță la șase ani de închisoare, amânată pentru 5 iunie

ICCJ: Decizia în dosarul "Gala Bute", în care Elena Udrea a fost condamnată în primă instanță la șase ani de închisoare, amânată pentru 5 iunie
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 mai 2018

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au amânat miercuri pentru 5 iunie decizia definitivă în dosarul "Gala Bute", în care fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea - aflată în Costa Rica - a fost condamnată, în primă instanță, la șase ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Ultimul termen în dosarul "Gala Bute" a avut loc în 9 mai, când magistrații instanței supreme i-au audiat pe Adrian Gărdean, martor denunțător, și pe fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja. Veronel Rădulescu, unul dintre avocații Elenei Udrea, a cerut eliminarea probelor obținute cu ajutorul SRI, pe motiv că sunt nelegale, și rejudecarea dosarului. De asemenea, ei su solicitat audierea Elenei Udrea prin videoconferință, din Costa Rica, solicitare respinsă, scrie News.ro.

La ultimul termen al procesului, procurorii DNA au cerut majorarea pedepselor primite de Elena Udrea și de fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obeja, dar și pentru ceilalți inculpați.

La sfârșitul săptămânii trecute, Elena Udrea, aflată în Costa Rica, spunea că a decis împreună cu avocații să ceară repunerea pe rol a dosarului "Gala Bute", rămas în pronunțare la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce fostul președinte Traian Băsescu a făcut public un document al SRI, despre care spune că este strict secret și i-a parvenit în urmă cu câteva luni, vizând dosarul Gala Bute. Traian Băsescu spunea că acest document arată că a existat un plan de cooperare între DNA și SRI și că a sesizat CSM, Inspecția Judiciară, ministrul Justiției și Comisia parlamentară pentru controlul activității SRI.

Elena Udrea a anunțat în 17 februarie că se află în Costa Rica, iar în aprilie ea anunța că are statut provizoriu de refugiat politic din 21 martie și că una dintre obligațiile pe care le are este de a nu părăsi teritoriul statului Costa Rica.

Date Profit.ro: Firmele ar urma să plătească taxe și impozite prin Ghișeul.ro încă din iunie CITEȘTE ȘI Date Profit.ro: Firmele ar urma să plătească taxe și impozite prin Ghișeul.ro încă din iunie

Udrea declara, în 10 mai, la Antena 3, că a decis să plece în Costa Rica în luna ianuarie, alegând o țară unde știa că există o legislație puternică și transparentă de protejare a celor care sunt abuzați în țara lor, că există cel mai vechi sistem democratic din America Latină și că acolo s-au refugiat lideri politici din alte țări. "Am luat decizia de a pleca în momentul în care mi-am dat seama că nu am nicio șansă să fiu judecată corect în dosarul care a avut ieri termen (Gala Bute -n.r.)", susținea Udrea.

În 28 martie 2017, instanța supremă a condamnat-o pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea la șase ani de închisoare cu executare pentru luare de mită și abuz în serviciu, fiind achitată pentru tentativa de folosire de declarații false sau incomplete, în dosarul “Gala Bute”.

Rudel Obreja, fost președinte al Federației Române de Box, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală, Gheorghe Nastasia, fostul secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, a primit o pedeapsă de patru ani de închisaore cu suspendare, iar Ana Maria Topoliceanu, fostul director al Companiei Naționale de Investiții, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton a fost achitat, fostul consilier al Elenei Udrea, Ștefan Lungu, a primit o pedeapsă de un an și șase luni de închisoare cu suspendare, fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la luare de mită, în timp ce omul de afaceri Dragoș Botoroagă a primit doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare.

Dosarul “Gala Bute” a ajuns la instanța supremă în aprilie 2015, faptele fiind de luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală și spălare de bani.

Procurorii au arătat în rechizitoriu că în 24 iunie 2011 a fost încheiat un contract de servicii, atribuit prin negocierea fără publicarea unui anunț de participare, între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) și SC Europlus Computers SRL, firma lui Rudel Obreja, având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfășurate cu ocazia organizării Galei Internaționale de Box profesionist de către Federația Română de Box.

În baza acestui contract, la 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.

"Fondurile publice au fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanțarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului constituie în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului. Prin încheierea contractului s-a urmărit în realitate asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menționate, iar achiziția de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu există o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparență de legalitate contractului. Mai mult, contractul a fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziție publică și au fost achiziționate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanțare europeană”, potrivit procurorilor.

Anchetatorii au susținut că Elena Udrea a avut cea mai importantă contribuție la săvârșirea acestor fapte și la producerea rezultatului, deoarece ea a luat decizia organizării galei în urma unor discuții informale cu Rudel Obreja, a determinat adoptarea actelor normative care au creat cadrul finanțării evenimentului, a cerut în mod repetat funcționarilor din subordine să se întâlnească cu Obreja pentru a identifica soluții în cazul încheierii contractului și a participat nemijlocit la stabilirea bugetului care urma să fie alocat de către MDRT în afara cadrului reglementat de procedura achizițiilor publice. 

viewscnt
Afla mai multe despre
gala bute
elena udrea