INFOGRAFIC Anul 2020 a înregistrat un număr mai mic de insolvențe, dar cu impact mai mare în economie

INFOGRAFIC Anul 2020 a înregistrat un număr mai mic de insolvențe, dar cu impact  mai mare în economie
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 ian 2021

Facilitățile fiscale și închiderea tribunalelor în pandemie au făcut să scadă cu 42% numărul companiilor de impact care au accesat insolvența (de la 139 în 2019 la 80 în 2020).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cu toate acestea, impactul economic al proiectelor de insolvență și restructurarea au fost în creștere: valoarea activelor acestor companii este de 1,5 miliarde de euro, cu 28% mai mare decât în anul 2019, iar numărul total de locuri de muncă afectate este de 11.717, conform unei analize CITR. De asemenea, aceste companii au o valoare a cifrei de afaceri de 937 mil. euro, cu 24% mai mult comparativ cu cifra anului 2019.

Guvernul schimbă deja schema de compensare a industriei HoReCa: Noi condiții și costuri pentru firme, verificate de ANAF, în schimb termene de plată prelungite cu lunile pentru autorități CITEȘTE ȘI Guvernul schimbă deja schema de compensare a industriei HoReCa: Noi condiții și costuri pentru firme, verificate de ANAF, în schimb termene de plată prelungite cu lunile pentru autorități

Numărul companiilor care accesează insolvența la nivel național este într-o scădere continuă de șapte ani. Faptul că numărul companiilor care accesează aceste proceduri este în scădere poate induce în eroare. Însă scăderea insolvențelor în general (12% de la 5.830 în 2019 la 5.144 în 2020)  se datorează amânării ca urmare a facilităților fiscale oferite de Guvern de la debutul pandemiei precum și grevei instanțelor de judecată la începutul anului. 

Dacă în 2020 am văzut impactul direct al pandemiei asupra unor industrii, cum ar fi HoReCa și transporturi, în 2021 estimăm că vor fi în dificultate, printr-un efect de domino, industrii conexe acestora precum: auto, producție componente auto, aviație, turism, agricultură, producție carne, lactate, panificație și creșterea animalelor.

„Potrivit estimărilor noastre, bazându-ne pe rezultatele financiare previzionate ale anului 2020, numărul companiilor în insolvență iminentă ar urma să crească la un nivel record al ultimilor 8 ani, similar cu situația din 2013.  Abia acum începe să se contureze dimensiunea efectelor financiare ale crizei sanitare, efecte ce sunt momentan amânate de facilitățile fiscale. Însă amânarea diminuează șansele de redresare. Am observat anul trecut o creștere a numărului de proceduri de restructurare în zona de preinsolvență sau în afara insolvenței (OG6). Această tendință a pieței ne arată că antreprenorii au căutat măsuri de restructurare. Aici cred că este cheia redresării economice", a declarat Vasile Godîncă-Herlea, Managing Partner CITR și Head of Business Development Impetum Group.

INFOGRAFIC Anul 2020 a înregistrat un număr mai mic de insolvențe, dar cu impact mai mare în economie


Conform analizei CITR, în 2020 au intrat în insolvență și restructurare în medie 7 companii de impact lunar, puțin peste jumătate din numărul înregistrat anul precedent. Dar dacă ne uităm la impactul acestor companii în economie, la faptul că 26% dintre companii  înregistrează și datorii la stat, în valoare de 149 mil. lei, putem concluziona că nu a fost o continuare firească a trendului descendent al insolvențelor ci o acutizare a stării de sănătate a companiilor românești.

Sectoarele de activitate cu cele mai multe companii de impact intrate în insolvență și restructurare sunt: industrie (26%), comerț (14%), energie (10%) și agricultură (10%).

De la afaceri de 50.000 la 4 milioane de euro, prin vânzarea online CITEȘTE ȘI De la afaceri de 50.000 la 4 milioane de euro, prin vânzarea online

Muntenia (87%), Transilvania (7%), Sud-Est (3%) sunt regiunile cu cel mai mare procent de companii de impact care au intrat în insolvență și restructurare, în funcție de valoarea activelor imobilizate. Județele cu cele mai multe companii afectate sunt: București și Ilfov (40%), Brașov (6%) și Cluj (5%)

Cum era de așteptat, pandemia a avut efecte și asupra inițiativelor antreprenoriale - tot mai puțini români au decis să își deschidă o afacere în 2020: datele ONRC arătă o scădere de aproape 19% a numărului de companii înființate comparativ cu 2019. Cei mai descurajați au fost antreprenorii din domeniile: agricultură, silvicultură și pescuit (-52%), activități de spectacole, culturale și recreative (-51%), industria prelucrătoare (-40%), asigurări sociale din sistemul public (-33) și hoteluri și restaurante (-29%).

viewscnt
Afla mai multe despre
insolvente
pandemie
citr